Pe 16 ianuarie 2009 are premiera în România o comedie nebună, pentru toate vârstele: „Poveşti de adormit copiii” („Bedtime Stories”). Filmul realizat de Adam Shankman îi are în distribuţie pe Adam Sandler, Keri Russell, Guy Pearce, Richard Griffiths, Jonathan Pryce, Courteney Cox, Lucy Lawless.
Poetul Dan Sociu a debutat editorial în proză în 2008, la Editura Polirom, cu romanul „Urbancolia„. Recent a apărut la aceeaşi editură, în colecţia „Ego. Proza”, al doilea său roman, „Nevoi speciale„.
Respectând covenţionalitatea autobiografiei literaturizate, romanul îl are în centru pe Dan, un tânăr scriitor român care a primit o bursă la Akademie Solitude. Şederea aici îi dă ocazia „impactului” cu alte personaje ce împărtăşesc valori diverse, întruchipând tineri creatori de artă de pe tot Mapamondul.
Relaţiile cu ceilalţi îl îndrumă în faţa oglinzii în care îşi analizează chipul contorsionat de trecerea timpului, iar semnele primite de la ei reîntregesc un stream of consciousness fragmentat în amintiri până acum uitate.
Dacă Dumnezeu ar face ca toate lucrurile să le înţelegem pe deplin şi ni le-ar da pe înţelesul nostru, dacă ar îngădui să ne pună la dispoziţie toate cele pe care dorim să le cunoaştem şi mai ales, să ne şi placă descoperirea făcută despre ele, dacă acestea s-ar încadra armonic stilului nostru de viaţă şi s-ar include categoriilor la care am aderat (conştient sau nu): principii, încredinţări, religii, definiţii, etichete, şabloane, dogme, etc… atunci, unde ar mai fi harul lui Dumnezeu? Toate acestea sunt bazate pe lege şi nu pe credinţă, toate acestea ar fi date exacte şi studii, nu credinţă şi nu har. Totul ar fi logic şi firesc… acceptarea şi iubirea n-ar mai curge din har şi gloria Domnului… ci ar decurge din fapte cercetate şi studii amănunţite şi îndelungi, ar fi automat şi firesc valabil să iubeşti ce îţi place şi să faci ce iubeşti… ori legea lui Cristos este străină de cunoaşterea prin lege.
Librăria Cărtureşti din Iulius Mall, Cluj-Napoca, organizează luni, 5 ianuarie 2009, de la ora 19:00, o întâlnire cu unul dintre cei mai apreciaţi scriitori maghiari ai prezentului şi cu un roman ca o bomba cu ceas – al cărei ticăit te tensionează până la a te ucide înainte de explozie: „Plimbarea„.
Attila Bartis spune: “Eu nu scriu la comandă. Dacă încep să scriu la o carte pentru succes sau pentru bani, îmi pierd libertatea. Libertatea este sensul scrisului şi al oricărei forme de artă.”
Romanul „Plimbarea” este povestea unui copil abandonat al revoluţiei, un orfan al Estului la intersecţia conflictelor ideologice. Este relatarea maturizării sale într-o lume tensionată de –isme, populată de ostili ciudaţi şi de oameni dragi care pier unul după altul. El este cel care spune povestea: copilul care încărunţeşte în somn, copilul ce învaţă că oamenii mor. Iar povestea creşterii lui e într-atât de stranie încât începe să pară familiară.
Umberto Eco, născut pe 5 ianuarie 1932, este una dintre cele mai importante figuri din semiotica europeană, un teoretician desăvârşit şi extrem de plăcut la lectură, pertinent şi dinamic, solicitant şi abil în a capta atenţia şi interesul lectorului. Pe lângă sistemul teoretic, autorul a găsit de cuviinţă să-l ilustreze practic, în câteva structuri romaneşti ce i-au adus popularitatea şi în rândul profanilor. Una dintre ideile de bază pe care am construit o analiză a romanului său, „Numele trandafirului”, este aceea că fiecare cititor alege, dintr-o carte oarecare pe care o citeşte, exact ceea ce poate înţelege şi asimila, în funcţie de calităţile sale native, interesele personale şi bagajul de cunoştinţe pe care îl posedă până în acel moment. Prin urmare, o carte se dovedeşte a fi – în fapt – o multitudine de cărţi, iar romanul lui Eco demonstrează chiar prin construcţie acest lucru.
Când a fost lansat în 1998, filmul „Armageddon” a înregistrat un mare succes. Pentru a aniversa 10 ani, a apărut o ediţie specială pe DVD, cu două discuri.