Ultima seară a festivalului de la Castelul Bánffy din Bonțida s-a încheiat cu un performance cu adevărat electric! Corul de femei Rusalka din Mila 23 a finisat, alături de Subcarpați, seria de concerte programate la scena mare a festivalului Electric Castle într-un moment artistic special dedicat lui Ivan Patzaichin.
Cu o nemărginită bucurie facem știut că o parte din cele mai duioase melodii ale poporului român au ieșit la lumină într-un Album foarte elegant, tipărit la Leopol și cuprinzând 48 de arii de tot soiul: doine, hore, cântece de lume, cântece hoțești etc.
Unul din compatrioții noștri din Bucovina, un artist de frunte, elev ale vestitului pianist Chopin, domnul Șarl Miculi, pe care societatea ambelor capitale, a Moldovei și a Valahiei, a avut plăcere de a-l asculta și a aplauda minunatul său talent, este alcătuitorul și totodată editorul acelui Album neprețuit. În voiajul ce a făcut, la 1850, în provinciile noastre, domnul Șarl Miculi, deși deprins din copilărie cu armoniile europenești, totuși s-a simțit cuprins de un adevărat entuziasm la auzirea melodiilor poporale ale românilor și a și hotărât a le prescrie pentru ca să le scape de noianul uitării.
Cu o răbdare și un tact de artist înamorat de frumusețile artei, el a ascultat pe cei mai vestiți lăutari din Iași și din București și a știut a deosebi ariile adevărat românești din mulțimea de arii străine ce au năvălit de vro câțiva ani la noi, trecând prin gurile și instrumentele țiganilor și ajungând la urechile noastre într-un hal de dihanie muzicală fără formă și fără nume.
Ca în fiecare an, de Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român prăznuiește cu expoziții noi, târg de icoane, muzică și multe filme. Publicul este invitat în perioada 10 – 20 septembrie 2015, la cea de a șasea ediție a Zilelor Muzeului Țăranului. Intrarea este liberă.
Nu ratați, nici în acest an, Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, din 11 în 13 septembrie. Descoperiți în târg: prăznicare, sfinți protectori, heruvimi, Crucea în variante închipuite și zugrăvite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. Copiii sunt invitați să descopere cum desenau izvoadele și zugrăveau sfinții și îngerii, iconarii vechi, cum se însemnează și se încrustează pristolnicele și icoanele de vatră în cadrul unor ateliere – întâlniri cu câțiva dintre iconarii și crucerii al căror drum dezvăluie căutări și reconstituiri personale ale meșteșugului Icoanei, dar și o raportare adecvată la canon și tradiție.
În perioada 10 – 17 septembrie 2015, cinefilii sunt așteptați la Retrospectiva Dan Pița, unde vor putea (re)vedea câteva dintre filmele care l-au consacrat pe regizor, de-a lungul anilor: „Concurs”, „Tănase Scatiu”, „Faleze de nisip”, „Pas în doi” etc.
Consiliul Județean Sibiu și Muzeul ASTRA vin în întâmpinarea vizitatorilor cu două evenimente incluse în Programul „Tezaure Umane Vii”, având ca obiectiv salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. În perioada 15-17 august 2014, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) găzduieşte Târgul Creatorilor Populari din România (a XXXI-a ediţie) şi Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare (a XII-a ediţie), acesta din urmă realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.
Prin proiectele filatelice pe care le abordează, Romfilatelia contribuie la dezvoltarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric național, marca poștală fiind un veritabil susținător al valorilor românești transmise de țara noastră comunității internaționale. Proiectul filatelic „România în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO” reunește pe timbre semnificații populare și ilustrează valorile perene ale tradiției românești, patrimoniu reprezentativ pentru poporul român și o adevărată imagine a identității neamului nostru.