30 august 2018

Despre originile intelectuale ale haosului contemporan

Lumea de astăzi pare, mai mult ca în orice altă epocă, cuprinsă de un haos incurabil, cufundată, fără scăpare, într-un haos total, aproape, s-ar putea chiar spune, captivă unui haos universal.

Deși sentimentul acesta de neorânduială deplină nu e prima oară în istorie când e resimțit la nivelul întregii colectivități, parcă acum e mai rău ca niciodată, parcă acum starea de disperare, însoțită de un defetism ce reușește să stârpească orice apel la acțiune, face chiar parte integrantă din natura umană, parcă dezordinea prezentă este atât de mare, atât de prevalentă, încât apare oricărui observator cât de cât atent la ce se întâmplă în jurul său a fi complet organizată.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 23 august 2018

Despre natura neaşteptată a ipocriziei

Aș vrea să scriu foarte mult despre ipocrizie. De ceva timp am constatat că aceasta nu se reduce doar la comportament, la felul în care ne purtăm, acasă și în societate, unii cu alții, nu, dimpotrivă, ea s-a întins peste tot, e un cancer generalizat, e de fapt atât de ubicuă, încât poate fi întâlnită și în cultură, și nu mă refer la relațiile pe care oamenii de cultură le au între ei, ci, neîndoios, la conținutul în sine al oricărui act de cultură, care este, așa cum am observat, contaminat de tipul acesta pervers de dedublare.

Voi intra direct în subiect și voi încerca să analizez, foarte pe scurt, doar acea parte a culturii, nu care ar fi mai contaminată decât celelalte de ipocrizie, ci pe care o cunosc eu mai bine, în care mi-am format deja o imagine mai clară. E vorba despre filosofie, o disciplină pe care, până de curând, am iubit-o fără rezerve și pe care, în prezent, mă străduiesc din răsputeri s-o iubesc încă, deși efortul acesta sentimental, abia în ultimul timp, a început cu adevărat să arate a efort, fiindcă înainte totul era așa de ușor, din inimă venind, încât numai cu greu s-ar fi putut spune că-i un efort din partea mea să ador sistematizarea imaginativă a înțelepciunii.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 16 august 2018

Despre cele două naturi incompatibile ale omului

O întrebare mă tulbură cumplit și-mi tocește întruna mintea în ascuțișul perfid, deja bont, al necunoașterii. (Căci, da, există și un fel de ignoranță insurmontabilă, de sistem, care face parte integrantă din entuziasmul în genere, prin natura sa, propulsor al cunoașterii și al emancipării care rezultă din vărsarea sa efectivă în natura umană).

Această întrebare mistuitoare și torționară ar putea fi pusă în cuvinte astfel:
De ce omului nu-i pasă, fie deloc, fie într-o cantitate absolut neglijabilă, de propria sa natură umană?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...
 9 august 2018

Despre nimicul lumii

Unii spun că nu se tem decât de ce generic se numește divinitate.

Cu alte cuvinte, de ce aceștia se tem e de fapt un prea plin ființial, un exces ontic, lor le este frică de Prezența în sine, oricare ar fi ea și orice ar însemna cu adevărat, iar, dacă facem o reductio ad absurdum a ceea ce le creează atâtea spaime, încât se simt nevoiți să adopte, cât de cât, un cod moral, vom trage doar o singură concluzie: se simt înspăimântați și, ca atare, controlați, de Ceva, de chintesența lui Ceva, de ipostazierea ideală, în înțeles platonician, a lui Ceva, la care participă, prin methexis, oricare alt ceva personal al individului.

Eu, în schimb, nu mă tem de niciun ceva, nici de vreun ceva al meu propriu, nici de cine știe ce paradigmă supremă a sa, din care acest ceva potențial al meu se va fi trăgând.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...
 2 august 2018

Cum de răul se naşte exclusiv din bine

Mizeria umană e atât de mare, încât degeaba te mai miri. Degeaba te mai întristezi. Degeaba (poate) te mai scandalizezi. De ea nu ai pur și simplu unde te ascunde. Iar de-ai vrea cumva să fugi de efectele ei, tot degeaba. Mizeria umană se află în toate, o poți găsi până și în rarele colțuri morale ale naturii umane, pe care nu doar că reușește cu brio să le paraziteze, ceea ce încă ar fi… acceptabil, dar cărora le preschimbă chiar și natura fundamentală, chiar și rolul, trecându-le, în mod pervers, în rândul cauzelor producătoare de urâtul divers ce-l definește pe om.

Și astfel ajungi la concluzia întoarsă pe dos că, de fapt, mizeria umană s-a născut nu și din mai multă mizerie umană, ci exact din opusul său, din absența ei, din partea infimă a naturii umane care nu o cunoaște.

Ce exemplu să dau (căci ele sunt cu nemiluita)?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...
 26 iulie 2018

O interpretare filosofică a blestemului

Ca să spun, în termeni oarecum filosofici, ce este blestemul, trebuie întâi și întâi să construiesc următorul model al naturii.
Să zicem că realitatea este nucleul dur al naturii.

Apoi să zicem că timpul care se scurge, adică temporalitatea in actu, și nu in potentia, reprezintă fundația pe care stă (sau pe care se sprijină în perpetuitate) realitatea.

În fapt, timpul care se scurge e ca o fundație pentru realitate numai în măsura în care acesta (timpul metaforizat ca fundație) poate fi vizualizat drept bază a realității, pe care ea, întreagă, funcționează.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...


Aceasta este arhiva pentru categoria Eseuri.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii