Eseuri

 8 ianuarie 2020

„Despre ” de Paul Zarifopol

Pe Marcel Proust îl pomenesc prietenii ca pe un om de o gingășie care surprindea, încurca, în sfârșit copleșea pe acel ce, din întâmplare, se afla în centrul atenției și favorii acestui copil hipersensibil. Frica lui Proust de a jigni, trebuința nepotolită de a te îneca nu numai în gentilețe, ci în adâncă generozitate, nu se pot uita. Să auzim însă câteva judecăți literare ale acestui om angelic:

  • proza colorată a lui Taine, cu planuri în relief, e făcută să impresioneze pe elevii claselor secundare.
  • Renan: Originile creștinismului sunt, în general, rău scrise: „perpetuelle effusion d’enfant de choeur”; neputință rară de a descrie; stil de Baedecker; „des images de bon eleve”; „La vie de Jesus, une espece de Belle Helene du christianisme”. Sainte-Beuve: incapabil să înțeleagă ce este o imagine, „ce malin rafistoleur de phrases”; „Sainte-Beuve, dont la stupidite (a propos de Baudelaire) se montre telle qu’on se demande si elle n’est pas une feinte de la couardise”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 decembrie 2019

„Datine naționale” de Gheorghe Asachi

Portul și limba au avut la noi totdeauna analogie între sine și vedera starea morală a nației. Strămoșii noștri, venind din Italia în Dacia, purta tunica, toga, coiful și lancea, costium carele astăzi vedem numai pe icoanele sfinților.

Patricii noștri vorbea limba latină (sermo urbanus), plebeii acea rustică și peregrină, care limbă astăzi trebuie să o învățăm prin shoale. În acel costium și cu acea limbă, plini de virtute și curaj, dacoromanii învingea pre dușmani, mărea faima și marginele imperiei romane, zidea cetățile Ulpia Traiana, Munițipium Iassiorum, Severinul etc., deschidea minele de la Torda, Auraria, Baia și înarca peste Dunăre puntea cea ghigantică, a căria ruine pun pe lume în mirare.

De atunce de câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar fi păstrat niscai papire (manuscrisuri) despre limba rustică, de bună seamă s-ar fi vederat limba noastră cea mai apropietă de dânsa.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 23 decembrie 2019

„Datine naționale” de Gheorghe Asachi

Preste toată fața pământului, atât de variată prin clime și producte, locuiesc oameni fericiți. Arșițele cocitoare a ecvatorului, ghețurile amorțitoare a polurilor nu-i îndeamnă a se strămuta aiure, deși, macar din auz, li sunt cunoscute țările mai frumoase și stâmpărate în care o climă paradisită răvarsă mană și plăcere.

Di ce nu se oțărăște eschimoul de câmpiile coperite cu giulgiurea unui vecinic omăt și de noapte neîntreruptă de câteva luni? Etiopul di ce sufere săgetarea soarelui și se desfătează în miezul câmpiilor de arină? Pronia dumnezeiască au aprins în inima omului scânteia cea sfântă al amorului de patrie, care îl leagă cătră pământul unde au văzut lumina vieței, unde răposază părinții cătră carii dorește și el a uni a sa țărână.

Ist sentiment, de Dumnezeu însuflat find împărtășit de mii conviețuitori a unei țări, au produs legătura cea puternică a naționalităței, care se nutră și se păstrează prin relighie, limbă, istorie, port și datine. Evenimentele au adeverit că un popor, de demult apus din orizonul politic, carele au știut păstra un asemene paladium, au triumfat de giugul veacurilor și, ca un fenix, au reînviet din proprie cenușă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 14 noiembrie 2019

„Pe un volum de Charles Perrault” de Dimitrie Anghel

Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de când timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii.

Frica ori urâtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul.

Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de râu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca o lume aparte decât cea existentă, l-au dedublat după imaginația lor, zidind astfel din umbre și neguri, din raze și păreri, fantasticul domeniu al irealului… Și toată lumea asta nevăzută, de la începutul vremilor a fost denumită cu nume sonore, toți eroii aceștia fabuloși ajunși până la noi s-au chemat într-un fel după însușirile ce le-au avut, dar cu timpul s-au schimbat, s-au transformat, păstrând totuși fiecare câte ceva din darurile cu care i-a înzestrat originea lor milenară.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 august 2019

„Oscar Wilde” de Dimitrie Anghel

Gândesc la soarta scriitorilor noștri, ce tristă și sarbădă este pe lângă aceea a scriitorilor din țări străine. Unde-i vremea când vechii trubaduri străbăteau lumea, ducând cuvintele înaripate și sonore din oraș în oraș, din castel în castel? Unde sunt serbările acele fastuoase, în care se dădea lupta pentru frumos, unde mai sunt jutele și turnois-urile de aezi inspirați care veneau să se măsoare în puterea cântecului, unde mai e melancolicul Wolfram să-și suspine, înstrunindu-și harfa, romanța la stea, ori impetuosul Tannhäuser să preamărească voluptatea amorului…

S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mâna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate cheltuielile serbărilor.

Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decât din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul serbărilor, în care se răsfățau splendorile aurului și al mătăsurilor. Sufletul trist, în orele lui de melancolie, n-are ce să-și aducă aminte. Veacul nostru practic i-a îmbrăcat pe toți laolaltă cu aceleași haine fără strălucire, serbărilor de gală le-a dat fracul sinistru, zilelor celorlalte, livreaua hainei de muncă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 7 august 2019

„Omul literat” de Gheorghe Asachi

De când soarta, românilor favorisitoare, au deschis căile pe care au a păși pentru a agiunge la scopul dorit a civilizațiii, mulți tineri, însuflețiți de o vrednică de laudă dorință, ostenesc în deosăbite ramuri, cu țintire a înavuți limba și ideile compatrioților. În unii să descopere talent, în alții numai buna plecare, în puțini fondosul cel clasic neapărat pentru nemerirea țintirii lor. Grăuntea, mai nainte de a putea fi sămănată, au costisit multă sudoare ostenitorului! Sfezile și controversele asupra formelor limbei sunt intempestive și însorb timpul prețios a acelor autori carii, cu însărcinarea traducerii din limbi străine, să par îndatoriți a aduce pe românie străine idiotizme și construcții, încât din asemene fabrici au început a naște bastarduri, pre carii totimea națiii necunoscând, nu le va putea priimi de ai săi fii adevărați. Fondosul limbei noastre, ce pe aiure să caută, să află în sfânta Scriptură, ce este de toți românii înțăleasă; această să se păstreze curată și întreagă, ca singura legătură ce unește încă pe românii despărțiți în staturi deosăbite, și cătră aceasta adaogă-să îmbunătățirile cerute, după un metod simplu și care s-ar cuveni a se legiui de un giudeț amfiction ce să poate închega din gramaticii români a Transilvaniii, a Țării Românești și a Moldovei. Doritori de a vedea așezată cultura neamului românesc pe trainice temeiuri, noi împărtășim aice portretul și însușirile omului literat, pe care să aibă totdeauna tinerii noștri de model întru a lor țintire.

Omul literat este acela a căruia meserie îl îndatorează a cultiva a sa minte spre a putea spori cunoștința altora. În această ambiție să mărginește toată a sa lucrare și interesul pe carile alți oameni împraștie preste deosăbite obiecte.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru categoria Eseuri.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

februarie 2020
L Ma Mi J V S D
« ian.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii