25 mai 2020

Risc, vulnerabilitate, dezastru

Sau scris atâtea lucrări despre risc, încât enumerarea lor exhaustivă pare cu neputință. În ultima vreme auzim, aproape în tot locul, despre dezastrele ce pot fi provocate de risc. Nimic mai fals! Riscul este ceva potențial, poate deveni periculos, în anumite condiții, numai dacă se asociază cu o vulnerabilitate. De altfel, specialiștii cunosc și descriu următoarea ecuație simplă:

RISC+VULNERABILITATE=DEZASTRU

Evitarea dezastrului nu poate fi făcută decât prin înlăturarea vulnerabilității. Aceasta este, în general, de natură materială și se poate acționa asupra ei. Riscul e de natură virtuală, există independent de voința noastră, ca atare nu poate fi înlăturat. De exemplu, în țara noastră există risc de inundații. Sunt vulnerabili cei săraci, care locuiesc în case de chirpici si în apropierea râurilor. Pe ei îi pândește dezastrul. Cei înstăriți, care locuiesc în case cu structuri rezistente și mai departe de cursurile râurilor, nu sunt vulnerabili. Ca atare, pe ei nu îi pândește dezastrul.

Dintr-o altă perspectivă, mai complexă, se poate descrie asocierea riscului cu vulnerabilitatea și în domeniul spiritual. Am încercat să ilustrez această perspectivă în poezia „RISCUL” din Volumul de versuri „FATA MORGANA”, Ed. ePublishers, București, 2016:

RISCUL

Tratăm în viață riscul prea ușor
și-l invocăm adesea fără rost,
spunând c-ar fi cumva răspunzător
de răul ce va fi, sau care-a fost.

E nevăzut, dar îl simțim din plin
cum se așterne nedorit în noi,
cu temeri grele care ne rețin
de parc-am fi în fața lumii goi.

Dar cum să fie riscul de temut? –
căci nu-i decât un rău potențial,
asociat cu fapte de-mprumut
din câmpul nostru existențial.

Când faptele de împrumut ne fac
mai vulnerabili, poate, ca-n trecut,
cuiva dorit-am să îi fim pe plac,
n-am mai făcut ce trebuia făcut.

Iar riscul, ce ne-apasă ca o tară,
ne-a ridicat în vulnerabil pisc –
a devenit dezastrul ce omoară,
n-a mai rămas potențialul risc.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook