Povestiri

 8 iunie 2021

„Reveria unei statui” de Dimitrie Anghel

Dimitrie AnghelPe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă când buciumul a sunat prelung și alba pânză ce-l acoperea a căzut ca luată de vânt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținând în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri.

De-a dreapta și de-a stânga, tunurile mute străjuiesc, și vântul toamnei târzii, trecând cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cântec trist, o întâmplare străveche, un basm din vremuri legendare.

Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rând hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 7 aprilie 2021

„Glasul copilăriei” de Ioan Ciorănescu

Era la începutul vacanței Paștilor. Gările erau pline de copii și de părinți cari se întorceau acasă de sărbători, sau cari se duceau să se recreeze de zarva orașului, în vre-un sat dela munte, sănătos și înconjurat de priveliști minunate.

Dar dacă ai fi observat în Gara de Nord din București fețele tuturor cari se pregătiau de călătorie, începând cu cei cari ședeau la rând să-și scoată bilet și sfârșind cu ștrengarii de elevi cari, cățărați pe scările vagoanelor se strigau unul pe altul, n’ai fi văzut o față mai veselă decât a lui Mircea Claudiu. Student în anul I de medicină, Mircea Claudiu nu văzuse de multă vreme satul în care se născuse și copilărise. Tatăl său, notar, îl trimesese să facă liceul în București ca intern ; iar când li se dedea școlarilor vacanță, în tot timpul acestor lungi opt ani de școală, el șezuse la unchiul său, advocat în București. Acesta n’avea deloc greutăți familiare și primise să ia în gazdă pe Mircea, ca să mai ușureze pe bietul frate-său, care avea cinci copii, împrăștiați și ei pe la alte școale : cei mai răsăriți în Târgoviște, iar cei mai mărunței la școala primară din satul Răsvad.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 5 noiembrie 2020

„Viața tihnită” de Carol Ardeleanu

— Natașa!… dă-mi o țigare …

— Să te ia dracul, ai fumat până acum patru, și n-ai făcut nici o treabă… Ai spart lemnele ?…

— Le-am spart Natașa… Dă-mi o țigare…

— Nu se poate, lasă-mă în pace, aprinde mai bine samovarul.

Maxim era proprietarul a două corăbii cu cari făcea drumul la Senfiropol, Sevastopol și Odesa, acum însă, revoluția i le confiscase, și vasele cu pânzele strânse, stăteau înpiedecate cu odgoane grele lângă mal, pe brațul Niprului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 19 octombrie 2020

„Supremul argument” de George Cair

Când am urcat scările strâmte de lemn ale ministerului de industrie, îngrămădit în localul camerei de comerț din Iași, mi-a fulgerat prin gând interiorul somptuos al palatului Vernescu, cu scările lui monumentale de marmoră scumpă și rară, cu bronzăriile lui grele, cu luxul din toate, în care se răsfață acelaș minister acolo… Și cele două Românii mi-au răsărit alături, cu deosebirea lor enormă, sub legile oarbe ale destinului!

Ajuns la ușa anticamerei secretarului general, am dat de un pâlc de lume îngrămădită, așteptându-și rândul cine știe de câtă vreme, și, cum din fire sunt foarte respectuos pentru drepturile altora, mi-am zis: „Este peste putință să pătrund înaintea celorlalți, iar ca să aștept, nervii mei nu mi-ar da răgaz, așa că mai bine ar fi sa renunț și să plec”.

Dar în acel moment îmi năluci pe dinaintea ochilor figura severă a prietenului meu care, demobilizat în ajun, plecase la București, în trenul special al primului ministru și al ministrului de externe, după ce mi-a șoptit următoarele:

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 octombrie 2020

„Nicușor” de Ioan Al. Brătescu-Voinești

Copiilor mei

La marginea dinspre miazănoapte a orașului, pe malul iazului, e o grădină frumoasă în care sunt patru clădiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecătoriei și a casieriei; restul grădinii e numai tufișuri dese de lemn câinesc, de bațachină și de rugi, în care primăvara cântă privighetorile de e o frumusețe. Chiar pe marginea malului e o movilă pe care când te-i sui, ai înaintea ochilor o minune de tablou. Aici sub mal, iazul umbrit de sălcii și de anini cu o moară vorbăreață; mai departe valea verde a Ialomiței, închisă în fund de dealurile viilor, pe culmea cărora stă de streajă mănăstirea; iar mai în fund, topită-n aburi albăstrii, toată coama munților de la Piatra-Craiului până la Penteleu; în tot o priveliște frumoasă, de parcă ți se primenește sufletul uitându-te la ea.

Prin grădina asta e drumul lui conu Mișu, care șade alături, când e să iasă în oraș.

Cum trecea într-o zi din primăvara trecută, s-a oprit să asculte o privighetoare, care cânta de răsuna grădina; și fiindcă tufișul în care cânta era chiar alături, s-a aplecat să încerce: n-o putea-o zări? Când, ce să vază? Jos în tufiș un băețaș. Cu degetul arătător de la mâna dreaptă peste buzele țuguiate, îi făcea semn să tacă, iar cu cel de la mâna stingă îi arăta privighetoarea. Aplecându-se mai mult o văzu….

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 14 octombrie 2020

„Fluturul morții” de Dimitrie Anghel

Dimitrie AnghelE un amurg misterios de toamnă, și umbra urcată în negrii chiparoși coboară încet și se întinde pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țârâituri pierdute…

Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum când fluturii de ziuă și-au strâns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca să rătăcească sub lună.

Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întâiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vârful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vântul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rând toate miresmele.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru categoria Povestiri.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii