Povestiri

 5 noiembrie 2020

„Viața tihnită” de Carol Ardeleanu

— Natașa!… dă-mi o țigare …

— Să te ia dracul, ai fumat până acum patru, și n-ai făcut nici o treabă… Ai spart lemnele ?…

— Le-am spart Natașa… Dă-mi o țigare…

— Nu se poate, lasă-mă în pace, aprinde mai bine samovarul.

Maxim era proprietarul a două corăbii cu cari făcea drumul la Senfiropol, Sevastopol și Odesa, acum însă, revoluția i le confiscase, și vasele cu pânzele strânse, stăteau înpiedecate cu odgoane grele lângă mal, pe brațul Niprului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 19 octombrie 2020

„Supremul argument” de George Cair

Când am urcat scările strâmte de lemn ale ministerului de industrie, îngrămădit în localul camerei de comerț din Iași, mi-a fulgerat prin gând interiorul somptuos al palatului Vernescu, cu scările lui monumentale de marmoră scumpă și rară, cu bronzăriile lui grele, cu luxul din toate, în care se răsfață acelaș minister acolo… Și cele două Românii mi-au răsărit alături, cu deosebirea lor enormă, sub legile oarbe ale destinului!

Ajuns la ușa anticamerei secretarului general, am dat de un pâlc de lume îngrămădită, așteptându-și rândul cine știe de câtă vreme, și, cum din fire sunt foarte respectuos pentru drepturile altora, mi-am zis: „Este peste putință să pătrund înaintea celorlalți, iar ca să aștept, nervii mei nu mi-ar da răgaz, așa că mai bine ar fi sa renunț și să plec”.

Dar în acel moment îmi năluci pe dinaintea ochilor figura severă a prietenului meu care, demobilizat în ajun, plecase la București, în trenul special al primului ministru și al ministrului de externe, după ce mi-a șoptit următoarele:

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 octombrie 2020

„Nicușor” de Ioan Al. Brătescu-Voinești

Copiilor mei

La marginea dinspre miazănoapte a orașului, pe malul iazului, e o grădină frumoasă în care sunt patru clădiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecătoriei și a casieriei; restul grădinii e numai tufișuri dese de lemn câinesc, de bațachină și de rugi, în care primăvara cântă privighetorile de e o frumusețe. Chiar pe marginea malului e o movilă pe care când te-i sui, ai înaintea ochilor o minune de tablou. Aici sub mal, iazul umbrit de sălcii și de anini cu o moară vorbăreață; mai departe valea verde a Ialomiței, închisă în fund de dealurile viilor, pe culmea cărora stă de streajă mănăstirea; iar mai în fund, topită-n aburi albăstrii, toată coama munților de la Piatra-Craiului până la Penteleu; în tot o priveliște frumoasă, de parcă ți se primenește sufletul uitându-te la ea.

Prin grădina asta e drumul lui conu Mișu, care șade alături, când e să iasă în oraș.

Cum trecea într-o zi din primăvara trecută, s-a oprit să asculte o privighetoare, care cânta de răsuna grădina; și fiindcă tufișul în care cânta era chiar alături, s-a aplecat să încerce: n-o putea-o zări? Când, ce să vază? Jos în tufiș un băețaș. Cu degetul arătător de la mâna dreaptă peste buzele țuguiate, îi făcea semn să tacă, iar cu cel de la mâna stingă îi arăta privighetoarea. Aplecându-se mai mult o văzu….

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 14 octombrie 2020

„Fluturul morții” de Dimitrie Anghel

Dimitrie AnghelE un amurg misterios de toamnă, și umbra urcată în negrii chiparoși coboară încet și se întinde pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țârâituri pierdute…

Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum când fluturii de ziuă și-au strâns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca să rătăcească sub lună.

Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întâiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vârful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vântul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rând toate miresmele.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 30 iunie 2020

„Povestea celor necăjiți” de Dimitrie Anghel

Dimitrie AnghelA fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte.

Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine.

De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei.

În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 16 aprilie 2020

„Ţara de dincolo de negură” de George Topîrceanu

Au venit gâștele?

Vestea cea mare ne-a umplut de neastâmpăr, pe tovarășul meu și pe mine, fiindcă amândoi aveam pasiunea vânatului de baltă.

În fiecare an la începutul primăverii o viață nouă și zgomotoasă se abate prin stuhurile bălților mari dinspre Ungheni. Un norod nenumărat de gâște sălbatice și gâlițe, sosite în lungi stoluri migratoare din ținuturi necunoscute, rațe și rățuște de douăsprezece soiuri, lișițe, bâtlani și pescăruși cu aripi elegant arcuite, nagâți, grauri, ciori băltărețe și alte zburătoare misterioase care n-au nume pun stăpânire odată cu dezghețul pe toată revărsarea apelor și împărăția trestiilor dintre zăvoaiele Prutului și matca cea înșelătoare a Jijiei, care curge pe-aici domol ca un curent submarin printre maluri nevăzute.

Sus, pe culmea dealului din față, castelul prințului Sturza, alb și ireal ca palatul lui Papură-vodă, pare un miraj proiectat în văzduh de lumina apelor. De la poalele lui, se desfășoară, cu oglinzi neclintite de oțel întunecat și ostroave lungi de drinduri înverzite proaspăt în lucirea primăverii. Stoluri de rățuște dau necontenit ocoluri pe deasupra, încurcând în belțuri și ochiuri capricioase un fir nevăzut, pe care la urmă îl înnoadă brusc într-un pâlc de trestii înalte. Și balta toată gârâie, și miaună, și cântă-n soare cu glasuri multiple și stranii, de-ți pare că ai descins aievea pe altă planetă mai tânără sau, cu milioane de ani în urmă, în luminoasa eră a primăverii pe pământ.

Nicăieri patima vânătorească nu-ți oferă o emoție mai aleasă. Și nicăieri focul de pușcă nu-ți poate dărui surprize mai variate.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru categoria Povestiri.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

martie 2021
L Ma Mi J V S D
« feb.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii