Poveşti

 21 octombrie 2020

„Povestea unui gât de sticlă” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenEra o stradă îngustă și întortocheată, cu case mici, urâte și dărăpănate.

Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche și de șubredă încât îți venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme.

Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiașă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruțătoare cu cât, în fața odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumusețea. Stăpânul n-avusese pesemne la îndemână un păhăruț din care să-i dea canarului să bea apă și pusese în loc un gât de sticlă, întors cu fundul în sus și astupat în partea de jos cu un dop. Dar bietului canar puțin îi păsa de urâțenia coliviei lui. Sărea sprinten de pe o stinghie pe alta și ciripea cu toată voioșia, mai ales atunci când stăpâna lui, o fată bătrână, îi aducea un pumn de verdeață.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 17 august 2020

„Cufărul zburător” de Hans Christian Andersen

Era odată un negustor așa de bogat încât ar fi putut să pardosească cu bani de argint toată strada lui și pe lângă asta și o ulicioară aproape toată, dar nu le pardosea pentru că-și întrebuința altfel banii și când dădea o para, lua înapoi un galben, fiindcă era priceput; dar într-o bună zi a murit.

Fecioru-su a moștenit toată averea și când s-a văzut cu atâta bănet a început să ducă o viață de petreceri; făcea zmee din banii de hârtie și arunca în apă galbeni în loc de pietre. Cu asemenea îndeletniciri, paralele s-au isprăvit repede și nu i-au mai rămas decât patru bănuți de aramă, iar haine nu mai avea decât un halat vechi și o pereche de papuci. Prietenii acuma nici nu mai voiau să știe de el, pentru că nu puteau să iasă pe stradă cu dânsul așa îmbrăcat. Numai unul din ei, care era mai bun la suflet, i-a trimis un cufăr vechi cu o scrisorică: „Fă-ți bagajul!” Dar el n-avea ce bagaj să-și facă și de aceea s-a băgat chiar el în cufăr.

Acuma, să vedeți, cufărul acesta era tare ciudat. Cum îl încuiai, putea să zboare. Așa a făcut și feciorul de negustor; l-a încuiat și îndată a zburat cu cufărul pe horn, deasupra norilor, tot mai departe și mai departe. Când fundul cufărului scârțâia, feciorul negustorului se temea să nu se spargă în bucăți și să trebuiască să facă o tumbă cumplită și asta nu-i prea plăcea. Și a mers așa cât a mers și a ajuns în țara turcilor. A ascuns cufărul într-o pădure și a intrat în oraș. Nu s-a uitat nimeni la dânsul. Fiindcă turcii umblau ca și el, cu halat și cu papuci. Cum mergea el așa, a întâlnit în drum o doică cu un copil la piept.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 14 august 2020

„Degețica” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenA fost odată o femeie care voia să aibă un copilaș, dar nu știa de unde să-l ia. Atunci s-a dus la o vrăjitoare și i-a spus:

– Uite, aș vrea să am un copilaș, nu poți să-mi spui cum să fac să îl găsesc?

– Cum să nu! a spus baba. Uite aici un bob de orz; da’ să știi că nu-i orz de-acela ce crește pe ogoare și pe care-l dai la găini de mâncare; ia-l și pune-l într-un vas cu flori și ai să vezi ce iese.

– Mulțumesc, mătușă – a spus femeia și i-a dat babei cinci bănuți; apoi s-a dus acasă, a sădit bobul de orz și îndată a răsărit o floare mare și frumoasă. Ai fi zis că-i o lalea, dar petalele stăteau strânse de parcă ar fi fost numai îmbobocită.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 24 iulie 2020

„Lebedele” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenDeparte de-aici, acolo unde se duc rândunelele când la noi e iarnă, era odată un crai care avea unsprezece băieți și o fată pe care o chema Eliza.

Cei unsprezece frați erau prinți, aveau câte o decorație la piept și sabie la șold și așa se duceau la școală; scriau cu creioane de diamant pe tăblițe de aur și învățau pe de rost tot atât de bine pe cât citeau. Când îi auzeai, știai numaidecât că sunt prinți. Eliza, sora lor, ședea pe un scăunel de sticlă și avea o carte cu poze care costase o mulțime de parale. Trăiau bine copiii, numai că asta n-a ținut prea mult!

Tatăl lor, craiul, s-a însurat cu o crăiasă rea și hapsână, căreia nu-i erau dragi copiii. Au putut să vadă asta chiar de la început; în palat era petrecere mare și ei s-au apucat să se joace de-a musafirii; de obicei, când se jucau așa căpătau o mulțime de prăjituri și de mere coapte, acum însă crăiasa cea nouă le-a dat o ceașcă cu nisip și le-a spus că se pot juca foarte bine și așa.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 8 iulie 2020

„Mica sirenă” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenDeparte-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele și limpede cum e cristalul, dar e și foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulțime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei.

Să nu credeți însă că acolo nu-i decât nisip și mâl; nu, acolo cresc copaci ciudați și ierburi ciudate, și tulpinile și frunzele lor sunt așa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mișcare a apei, parcă ar fi vii. Toți peștii, mici și mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean și ferestrele înalte și arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperișul e făcut din scoici care se deschid și se închid după cum se mișcă apa. Și în fiecare scoică e un mărgăritar de preț; numai unul și ar fi destul să împodobească măreț coroana unui rege.

Împăratul mării era de multă vreme văduv și casa i-o ținea mamă-sa, bătrâna. Era o femeie înțeleaptă, dar foarte mândră de neamul ei; purta douăsprezece stridii pe coadă, pe când nobilii aveau numai câte șase. Încolo, era femeia vrednică, mai ales că ținea foarte mult la nepoatele ei, domnițele mării. Acestea erau șase la număr și toate frumoase, dar cea mai mică era cea mai frumoasă dintre toate; pielea ei era gingașă și moale ca o petală de trandafir, ochii albaștri ca niște lacuri adânci, dar, ca și celelalte, nu avea picioare și trupul în partea de jos avea o coadă de pește.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 iunie 2020

„Spiridușul din trandafir” de Hans Christian Andersen

Hans Christian AndersenÎn mijlocul unei minunate grădini se înălța o tufă de trandafiri plină de flori, iar în cea mai frumoasă floare trăia un spiriduș atât de mic încât nici cea mai ageră privire a unui om nu îl putea zări. Era la fel de drăguț și chipeș ca și un copil , și era înzestrat cu aripi care i se întindeau de la umeri până la picioare.

În spatele fiecărei petale a trandafirului, el avea câte un mic dormitor cu un pătuț ca de puf. Cât de parfumate erau camerele sale, și cât de transparenți și strălucitori erau pereții acestora, căci ei erau făcuți cu toții din petalele roze ale trandafirului!

Cât era ziua de lungă, spiridușul zburda sub razele calde ale soarelui și zbura din floare in floare, dansa printre aripile multicolore ale fluturașilor sau măsura cu pasul cât de lungă putea fi frunza unei plante. Pentru că, vedeți voi, frunza unei flori cuprindea pentru el tot atâtea drumuri și șosele cât o întreagă țară. Se putea întâmpla ca o astfel de călătorie să nu se sfârșească nici măcar până la apusul soarelui!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru categoria Poveşti.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2020
L Ma Mi J V S D
« sept.    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii