Critică literară

 18 septembrie 2020

Alte dialoguri literare între criticul literar Tatiana Doina Popovici și poetul Corneliu Neagu

Motto: „Un visător este cineva care își poate găsi calea numai sub lumina razelor lunii, iar pedeapsa lui este ca zărește zorile înaintea restului lumii.” (Oscar Wilde)

Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin – d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. Cea mai importantă operă a sa este romanul „Portretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray, 1891), în care găsim o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice. El definește rolul artistului în căutarea rafinamentului și frumosului și situează arta mai presus de viață, pentru că exprimă esența caracterelor și a fenomenelor mai fidel decât însăși realitatea.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 septembrie 2020

Noi dialoguri literare între criticul literar Tatiana Doina Popovici și poetul Corneliu Neagu

Motto: „Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?” (Umberto Eco)

Umberto Eco (5 ianuarie 1932 – 19 februarie 2016) a fost scriitor italian, filosof și semiotician. Este cunoscut în special pentru romanele sale „Numele trandafirului” și „Pendulul lui Foucault”, traduse și în limba română. A fost președinte al Școlii Superioare de Studii Umaniste la Universitatea din Bologna, și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.

Poemele puse în discuție au fost publicate prima dată în volumul de versuri DRUM SPRE ETERNITATE, Ed. ePublishers, București, 2019, apoi republicate în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. În cursul anilor 2018, 2019 și 2020 au apărut în diferite reviste de literatură on-line, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, ARMONII CULTURALE etc.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 martie 2020

„Notă la comemorarea lui Renan” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolEmile Gebhart, de la Academia Franceză, fost profesor la Sorbona, scria în ziarul L’Opinion, din 28 martie 1908, următoarele:

„Un fait demeurera, pour les Francais, jusqu’a la fin des temps, incontestable, je dirais meme parole d’Evangile, s’il ne s’agissait d’Ernest Renan et de l’un des gestes les plus significatifs de sa legende. Tant que la memoire des hommes retiendra le nom et la souvenir du grand virtuose, il sera clairement etabli, par son propre temoignage consigne a la Revue des Deux Mondes, qu’en mettant le pied sur l’Acropole d’Athenes, l’ancien sulpicien fut pris comme d’eblouissement, recut un choc analogue a celui qui fit tomber Saint-Paul sur le chemin de Damas et prononca, en l’honneur d’Athena (on l’appelait alors Athene), cette priere, ou cette litanie, glorification de la Raison pure, de la Sagesse et de la Beaute… Toutes les occasions sont bonnes pour rendre aux candides auditeurs ou lectures la Priere sur l’Acropole. On la lut en musique a la statue meme de Renan, a Treguier. L’autre jour, a propos du grand Italien Carducci, mon confrere M. Richepin la rappela aux personnes qui n’y pensaient point. On oublie trop le demi-aveu de Renan, le papier (jauni, si je ne me trompe), retrouve longtemps apres et portant la Priere redigee, toute palpitante encore, au retour a l’Hotel d’Angleterre, rue d’Eole (detail ignore de ces messieurs). On ne reflechit pas assez a la figure meme de cet acte de foi paienne et rationaliste, oeuvre laborieuse d’erudition, plus semblable a la docte compilation d’une Encyclopedie allemande qu’a un elan spontane et naif de mysticisme. Je vois encore, en notre bibliotheque de l’Ecole Francaise d’Athenes ou Renan venait travailler a son gre, les monuments de philologie germanique d’ou il etait si facile de tirer le tresor d’attributs theologiques ou metaphysiques ou esthetiques d’Athena…”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 ianuarie 2020

„Nervozităţile în jurul lui Anatole France” de Paul Zarifopol

Zece ani după moartea lui Sainte-Beuve, publica A. J. Pons, unul din secretarii dispărutului, o colecție de mahalagisme savuroase, cu titlul de perfidă modestie: Sainte-Beuve et ses inconnues. Toate măruntele glorii și profite sexuale, pe care disciplina burgeză le categorisește ca inavuabile, erau concentrate aici, cu o solicitudine demnă de metoda nemilos curioasă a răposatului însuși – un Sainte-Beuve en pantoufles, care a scandalizat cât trebuie și a făcut fericit un public ce se credea, mai mult decât cel de astăzi, obligat să manifeste pudoare ofensată, și avea prin urmare cu atât mai mare aptitudine de a sorbi, în ascuns, suculența veșnică a sugestiilor literare pe temă de realități erotice.

Dar secretarii de la anii 80 se împiedecau în oarecare delicatețe: așteptau să se răcească bine mortul înainte de a vărsa în public mizeriile lui ascunse: zece ani înseamnă că Pons avea un tact răbdător perfect elegant. Și apoi întreaga tratare e de o malițiozitate foarte politicos reținută. Este evident însă că, pe când Anatole France trăgea de moarte, devotatul său Jean-Jacques Brusson trebuia să fi isprăvit aproape corecturile. Câteva săptămâni după îngroparea eroului, cartea izbucnea, și o celebritate groasă era garantată secretarului pentru un an de zile.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 august 2019

„Pentru explicarea lui La Rochefoucauld” de Paul Zarifopol

Scriitorii francezi clasici ne par adeseori, nouă modernilor, atât de expliciți, încât ne dau impresia că n-au deloc nevoie să fie explicați. Oamenii aceia se arată cu deosebire îngrijiți să se explice singuri. Cu băgare de seamă, ei își enunță judecățile, își definesc sentimentele, își demonstrează intențiile. Pe cât se poate, în grupuri de idei simetric dispuse, care uneori par a fi exact numărate, ca niște cifre frumoase trecute la condică pentru a fi adunate în josul feței, ori egal tăiată de pendulul neînduraților alexandrini, vorbirea clasică tinde oarecum la o simplicitate ultraelementară, la claritatea primară a propozițiilor rânduite cu didactică scumpătate în cărțile de citire. Și atât de mult pomenesc clasicii aceștia ei înșiși, direct, de claritate, simplicitate și rațională înțelegere, încât ne ispitesc a crede că pricepem și noi lucrurile de care vorbesc ei fără nici o silință, așa după cum ei se arată că înțeleg fără rest orice lucru de care mintea lor se atinge. Dar nu este în firea gândirii noastre de astăzi să creadă atât de simplu în perfecta realizare a vreunei clarități oarecare.

Tocmai plecând de la impresia aceasta inițială, noi ajungem a simți curiozitățile speciale ale literaturii de care vorbim, și acea renumită claritate însăși devine pentru noi problemă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 august 2019

„Pe un volum de Eminescu” de George Topîrceanu

(Însemnări inedite și alte digresii cu privire la „arta nouă” indigenă)

S-a zic că, din punct de vedere artistic, opera poetică a lui Eminescu e imperfectă. Acei care cred astfel confundă perfecțiunea tehnică cu perfecțiunea artistică. Orice om inteligent, care a ținut o prozodie în mână, poate face versuri perfecte. Semnatarul acestor rânduri nu e poet. Totuși:

„Aseară, fix la ora 9,
Trecând așa pe strada Nouă
Sau poate Amzei — nu importă!
M-am pomenit cu o escortă
De oameni beți ca niște bestii
Vorbind — pe lângă alte chestii —
Că monoplanul n-are cârmă,
Dar totuși dacă tragi de-o sârmă
Virează scurt — și prin urmare
Aici e lucru foarte mare!”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru categoria Critică literară.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2020
L Ma Mi J V S D
« aug.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii