Librăria Cărtureşti din Iulius Mall, Cluj-Napoca, organizează luni, 5 ianuarie 2009, de la ora 19:00, o întâlnire cu unul dintre cei mai apreciaţi scriitori maghiari ai prezentului şi cu un roman ca o bomba cu ceas – al cărei ticăit te tensionează până la a te ucide înainte de explozie: „Plimbarea„.
Attila Bartis spune: “Eu nu scriu la comandă. Dacă încep să scriu la o carte pentru succes sau pentru bani, îmi pierd libertatea. Libertatea este sensul scrisului şi al oricărei forme de artă.”
Romanul „Plimbarea” este povestea unui copil abandonat al revoluţiei, un orfan al Estului la intersecţia conflictelor ideologice. Este relatarea maturizării sale într-o lume tensionată de –isme, populată de ostili ciudaţi şi de oameni dragi care pier unul după altul. El este cel care spune povestea: copilul care încărunţeşte în somn, copilul ce învaţă că oamenii mor. Iar povestea creşterii lui e într-atât de stranie încât începe să pară familiară.
Umberto Eco, născut pe 5 ianuarie 1932, este una dintre cele mai importante figuri din semiotica europeană, un teoretician desăvârşit şi extrem de plăcut la lectură, pertinent şi dinamic, solicitant şi abil în a capta atenţia şi interesul lectorului. Pe lângă sistemul teoretic, autorul a găsit de cuviinţă să-l ilustreze practic, în câteva structuri romaneşti ce i-au adus popularitatea şi în rândul profanilor. Una dintre ideile de bază pe care am construit o analiză a romanului său, „Numele trandafirului”, este aceea că fiecare cititor alege, dintr-o carte oarecare pe care o citeşte, exact ceea ce poate înţelege şi asimila, în funcţie de calităţile sale native, interesele personale şi bagajul de cunoştinţe pe care îl posedă până în acel moment. Prin urmare, o carte se dovedeşte a fi – în fapt – o multitudine de cărţi, iar romanul lui Eco demonstrează chiar prin construcţie acest lucru.
Când a fost lansat în 1998, filmul „Armageddon” a înregistrat un mare succes. Pentru a aniversa 10 ani, a apărut o ediţie specială pe DVD, cu două discuri.