„Iar de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează în adâncul sufletului”, sună un aforism nietzschean. Este aici presupusă o relaţie întrucâtva între conţinător – conţinut, bazată însă pe o stranie reciprocitate: în fapt, fiecare din cei doi factori implicaţi încearcă să-l cuprindă pe celălalt, într-o vagă şi infinită tangenţă.

Logosul care transcende prăpastia este cel al prăbuşirii. Caracteristică prăpastiei ca formă de accedere la nefiinţă este devenirea negativă; o prăpastie nu este, ci se deschide dinspre plin spre gol. Ea nu are contur, ci adâncime. Nu are conţinut în sine, ci este trecere spre gol. Golul şi adâncimea sunt însă categorii apofatice, iar esenţa este de căutat în altă parte. În primul rând, ea nu poate fi intuită sau percepută; nu raţiunea sau intelectul o pot cerceta, scruta, ci sufletul. Sufletul care caută în prăpastie este ori golit de esenţă, ori preaplin de ea; în primul caz el caută, ca o formă de compensaţie, ceea ce poate fi şi mai gol decât el, în al doilea – el acceptă să coboare către ne-esenţă pentru a o legitima drept ceea-ce-este-de-privit. Din momentul în care esenţa priveşte spre ceea ce nu-i aparţine, ea a înglobat deja acel ceva în sine.

Publicat de Răzvan Ventura in Eseuri
Comenteaza! »

Humanitas Multimedia a publicat o variantă audiobook, destinată oamenilor din vremurile noi, a romanului „Craii de Curtea-Veche” de Mateiu Caragiale, în lectura lui Andrei Pleşu.

Andrei Pleşu spune: „Textul lui Mateiu Caragiale e scris pentru acele momente din viaţa fiecărui om, în care trecutul e mai important decât actualitatea, voluptatea mai importantă decât adevărul, miresmele închipuite sau visate – mai importante decât realul. E o apoteoză a plăcerii, cu extazele şi abisurile ei pline de primejdii. Am citit acest text pentru a mă bucura, crepuscular, de farmecul irezistibil al lucrurilor care nu există.”

Iată cum sună „Craii de Curtea-Veche” cu timbrul lui Andrei Pleşu:

Publicat de Lucian Velea in Audio, Cărţi
Comenteaza! »