„Iar de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează în adâncul sufletului”, sună un aforism nietzschean. Este aici presupusă o relaţie întrucâtva între conţinător – conţinut, bazată însă pe o stranie reciprocitate: în fapt, fiecare din cei doi factori implicaţi încearcă să-l cuprindă pe celălalt, într-o vagă şi infinită tangenţă.

Logosul care transcende prăpastia este cel al prăbuşirii. Caracteristică prăpastiei ca formă de accedere la nefiinţă este devenirea negativă; o prăpastie nu este, ci se deschide dinspre plin spre gol. Ea nu are contur, ci adâncime. Nu are conţinut în sine, ci este trecere spre gol. Golul şi adâncimea sunt însă categorii apofatice, iar esenţa este de căutat în altă parte. În primul rând, ea nu poate fi intuită sau percepută; nu raţiunea sau intelectul o pot cerceta, scruta, ci sufletul. Sufletul care caută în prăpastie este ori golit de esenţă, ori preaplin de ea; în primul caz el caută, ca o formă de compensaţie, ceea ce poate fi şi mai gol decât el, în al doilea – el acceptă să coboare către ne-esenţă pentru a o legitima drept ceea-ce-este-de-privit. Din momentul în care esenţa priveşte spre ceea ce nu-i aparţine, ea a înglobat deja acel ceva în sine.

Publicat de Răzvan Ventura in Eseuri
Comenteaza! »

Infinitul mic îl conţine pe cel mare. Infinitul mic nu are nevoie de întindere, el nu cuprinde, ci conţine.

Infinitul mare nu vrea să-şi ştie limitele, ca să nu-şi ştie golul.

Ceea ce e Unu nu poate exista decât în infinitul mic. Unu ca atare e limită şi el închide infinitul mic.

Publicat de Răzvan Ventura in Eseuri
1 comentariu »

Sublimul ca atare nu poate fi încadrat într-un sistem de valori, el apărând doar din necesitatea postulării unei categorii care să le supraordoneze pe celelalte. De aceea, sublimul nu poate fi definit în sine, ci prin raportare la alte categorii estetice (aparent paradoxal, Kant începe analiza acestuia în „Critica facultăţii de judecare” cu afirmaţia „Frumosul se aseamănă cu sublimul în aceea că ambele plac pentru ele însele…”). Plăcerea estetică fiind definită în principiu prin raportare la frumos, sublimul este şi el poziţionat pe o scară de valori care include frumosul.

Publicat de Răzvan Ventura in Eseuri
Comenteaza! »

Într-un pasaj din „Şase plimbări prin pădurea narativă”, Umberto Eco ajunge să formuleze o «regulă infailibilă»1 pentru a stabili dacă un film este pornografic sau nu: într-un astfel de film, timpul discursului concide cu timpul acţiunii, acţiunea rezumându-se la «un şir minim de fapte cotidiene. (…) De aceea, tot ce nu este act sexual trebuie să ia atâta timp cât ia şi în realitate – în timp ce actele sexuale vor trebui să ia mai mult timp decât cer ele de obicei în realitate.» Bineînţeles, Umberto Eco sesiza riscul unei generalizări forţate, atrăgând atenţia că această definiţie a filmului pornografic presupune obligatoriu reprezentarea de acte sexuale.

Publicat de Răzvan Ventura in Cărţi, Cinema, Critică literară, Fragmente literare
1 comentariu »

Omul este o fiinţă diurnă, o fiinţă a cărei viaţă se desfăşoară în regimul zilei în cea mai mare parte. Existenţa sa nocturnă are totuşi loc în afara unui oarecare firesc, întrucât în somn inconştientul este cel care pune stăpânire pe om, raţionalitatea retrăgându-se discretă în sălaşul ei. Însă atunci când raţiunea se luptă cu inconştientul în nopţile de insomnie şi omul revine la viaţa diurnă, un semn fizic rămâne mărturie a zbaterii sale pe pragul între cele două tărâmuri: cearcănul.

Publicat de Răzvan Ventura in Eseuri
Comenteaza! »

Apropiindu-se de text, criticul literar se vede continuu sfâşiat de o eternă dualitate: el este un cititor căruia îi este (totuşi) interzis să «uite» de sine în plăcere. Deşi este (mai ales el) conştient că există pe undeva «o mistică a textului»1, criticul trebuie să pătrundă în singularitatea textului printr-o portiţă îngustă, cu graţie şi naturaleţe, fără a lăsa să se vadă bagajul considerabil pe care-l poartă cu sine, bine condimentat întotdeauna cu un fond ideologic care trebuie luat în seamă.

Publicat de Răzvan Ventura in Articole, Critică literară
Comenteaza! »