La Humanitas Fiction a apărut „Cutremur de timp„, ultimul roman al lui Kurt Vonnegut (traducere din limba engleză de Viorica Boitor).
Când un cutremur de timp aruncă întreaga omenire cu zece ani în urmă, pământenii se văd nevoiţi să-şi retrăiască, fără a putea schimba nimic, ultimii ani din viaţă, începând de la 17 februarie 1991. Ideea îi aparţine bătrânului scriitor de science-fiction Kilgore Trout, alter ego al autorului, ale cărui povestiri împânzesc naraţiunea, venind în completarea evenimentelor. Astfel aflăm despre existenţa buubuulingilor, extratereştri dotaţi cu o inteligenţă strălucită, care, odată cu apariţia televiziunii, refuză să-şi mai folosească imaginaţia şi devin nişte făpturi lipsite de sensibilitate; despre cele trei surori „B-36”, numite astfel după un bombardier de pe planeta Pământ, dintre care cea mai rea e om de ştiinţă; despre doctorul Schadenfreude, psihiatrul care le interzice pacienţilor să mai rostească pronumele „eu”, intenţionând ca prin această inedită terapie să-i elibereze de propriul sine. Urmărind epopeea tragicomică a vieţii personajelor, autorul îşi reaminteşte întâmplări din trecutul său, împănând naraţiunea cu mici povestioare moralizatoare, anecdote şi comentarii pline de umor şi autoironie.
Ca orice cugetător solitar şi statornic, visam cândva să mă stabilesc în Capitală. Aglomeraţie cam mare pentru o sihăstrie, nimic de zis. Dar eşti aproape de edituri şi redacţii vestite. Locuri binecuvântate, unde poţi descărca în fiecare dimineaţă tot ce ai cugetat noaptea trecută. Viaţa mi-a făcut însă o frumoasă surpriză, detaşându-mă dincolo de Styx, adică tocmai la Petroşani. Am ajuns în Valea Jiului, teritoriu frământat social şi tectonic, căruia unii nu-i acordă nici măcar statut de provincie.
Mie îmi place mult acest loc. Contrar opiniei unor analişti superficiali, Valea Jiului este o zonă de mare profunzime. În mină, la o mie de metri adâncime, ochiul profan vede doar întunericul, materializat în cărbune. În schimb, gânditorul subtil discerne imediat codrii pietrificaţi ai altor ere, în care fizicul aproape că se pierde, copleşit de metafizic. Nicăieri nu poţi coborî în timp mai profund ca în Valea Jiului. Dumnezeu a plasat Raiul în cer, iar Iadul undeva sub pământ. Nu întâmplător, ocnele au fost desemnate în trecut ca locuri de penitenţă. Aşadar, munca în subteran este grea şi umilitoare. Unii cred că oamenii se coboară atât de jos numai pentru a se spăla de păcate. Sunt galerii în care muncitorul transpiră un litru pe oră. E uşor de socotit, metaforic vorbind, că din adâncuri izvorăsc râuri mari de sudoare, care au pus ani mulţi în mişcare morile poeziei militante.
La Humanitas Fiction a apărut „Cutremur de timp„, ultimul roman al lui Kurt Vonnegut (traducere din limba engleză de Viorica Boitor).