Unde ar fi harul lui Dumnezeu, dacă?…

Dacă Dumnezeu ar face ca toate lucrurile să le înţelegem pe deplin şi ni le-ar da pe înţelesul nostru, dacă ar îngădui să ne pună la dispoziţie toate cele pe care dorim să le cunoaştem şi mai ales, să ne şi placă descoperirea făcută despre ele, dacă acestea s-ar încadra armonic stilului nostru de viaţă şi s-ar include categoriilor la care am aderat (conştient sau nu): principii, încredinţări, religii, definiţii, etichete, şabloane, dogme, etc… atunci, unde ar mai fi harul lui Dumnezeu? Toate acestea sunt bazate pe lege şi nu pe credinţă, toate acestea ar fi date exacte şi studii, nu credinţă şi nu har. Totul ar fi logic şi firesc… acceptarea şi iubirea n-ar mai curge din har şi gloria Domnului… ci ar decurge din fapte cercetate şi studii amănunţite şi îndelungi, ar fi automat şi firesc valabil să iubeşti ce îţi place şi să faci ce iubeşti… ori legea lui Cristos este străină de cunoaşterea prin lege.

Harul lui Dumnezeu stă tocmai în a iubi şi a accepta ceea ce nu înţelegi şi ceea ce nu cunoşti în întregime, ceea ce nu se aplică tiparului tău de viaţă şi de viziune, deoarece tocmai prin aceasta tu recunoşti Infinitatea lui Dumnezeu în creaţia Sa, puterea şi suveranitatea Sa absolută.

Unde ar mai fi harul divin dacă iubeşti pe cine te iubeşte şi placi numai ce îţi face bine, dacă accepţi doar ce îţi serveşte şi aprobi numai ce ţi se potriveşte ţie?…

Harul lui Dumnezeu este peste tine numai când împlineşti acestea şi când le împlineşti în mod natural, fără să ai vreo ţintă, fără să fii încorsetat şi obligat, fără să studiezi pentru a te încredinţa mai bine, convingându-te… pentru că harul lui Dumnezeu este Credinţa şi credinţa adevărată răstoarnă toate aceste condiţii lumeşti şi fireşti care limitează şi împiedică ridicarea omului mai aproape de Tatăl Creator.

Ai fi la fel de comun ca şi păgânii din timpurile străvechi dacă accepţi şi iubeşti numai ce îţi convine… la fel făceau şi ei. Şi ei îşi iubeau copiii lor şi lor le plăcea ce le servea interesului… la fel eşti şi tu acum… doar epoca diferă şi îmbrăcămintea…

„Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” (Galateni 2:21)

Explică atât de clar acest verset… Neprihănirea însumând categoriile tuturor aptitudinilor, calităţilor şi însuşirilor superlative ale omului prin care poţi atinge nivelul curăţirii spirituale, ceea ce se cheamă exact neprihănire.

Ori, versetul spune limpede: dacă omul are puterea să îşi dea singur aceste caracteristici, sau le capată aici pe pământ prin exerciţiu, experienţă, muncă sau alte eforturi lumeşti (şi asta este Legea – o sumă de reguli şi conduite morale şi cu scop corector, dar făurite din raţionament pur omenesc, conform valorii şi nivelului spiritual al celor care au întocmit-o)… ar însemna că degeaba a murit Hristos.

Ştiu, ştiu! E supărător pentru omul de rând asemenea veste! Ar însemna pentru el să nu-şi mai ia credit pentru nimic din ceea ce face şi să renunţe la a mai fi „centrul universului”… Şi asta e cumplit!

Însă, este scris că omul trăieşte prin ego şi pentru ego… până să-L întâlnească pe Cristos. Dar ce poate fi şi mai cumplit, este să-L găseşti pe Cristos Isus… şi apoi să te rătăceşti de El, să te pierzi agale de pe drumul unde trebuia să fii cu El… şi să crezi totuşi că ai fi acolo…

Iată aici o explicaţie mai amănunţită despre Lege şi despre Credinţă:

„Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. (Galateni 3:23-26)

Asta înseamnă pe un înţeles mai modern, că toate sunt bune, dar numai la vremea lor… Legea (sistemul de norme care a generat şi modul de gândire, atitudine şi adoptare a viziunii faţă de religie şi spiritualitate) la acea vreme şi-a avut rostul său în demersul pregătitor al mentalităţii şi percepţiei oamenilor în ce priveşte Divinitatea. Dar, apoi însăşi Divinitatea prin Omul-Dumnezeu Isus Cristos, s-a arătat oamenilor aducând cu Sine o Veste nouă privitoare la intepretarea şi înţelegerea corectă a principiilor lui Dumnezeu şi a noii Lui Legi (scrisă, descrisă şi explicată pe larg în Noul Testament).

„…să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Filipeni 3:9)

Adevărata neprihănire nu se capată aşa cum se crede, prin studiu din cărţi, informare mass-media, prin conformarea şi respectarea unor reguli şi canoane stricte, încadrarea într-o normă sau categorie, ci prin ceva care nu poţi lua sau cumpăra şi nici nu-ţi poţi achiziţiona prin propriile tale eforturi… şi asta este Credinţa.

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9)

Nu prin fapte, deci nu prin ceea ce facem, sau încercăm să facem întru a fi mai buni, mai desăvârşiţi, mai inteligenţi şi înţelepţi… ci prin Har.

Ce suntem dacă vorbim despre iubire şi nu cunoaştem iubirea?…

Ce suntem dacă vorbim despre adevărul, dar acceptăm adevărul numai când ne prinde bine?…

Ce suntem dacă vorbim despre cunoaştere, dar percepţia noastră este limitată de piloanele standardelor personale pe care singuri ni le-am fixat în viaţă, sau care ne-au fost date (împrumutate) de alţii?…

Ce suntem dacă vorbim despre înţelepciune şi n-o săvârşim în ceasurile când ni se cere cu prisosinţă a fi înţelepţi?…

Ce suntem dacă vorbim despre Dumnezeu şi Legea Lui, dar niciodată nu L-am cunoscut pe Dumnezeu şi nici vocea nu I-am auzit-o?…

Ce suntem dacă vorbim despre lucrurile vii şi frumoase ale vieţii, iar noi trăim în cele moarte?…

Toate acestea fac din noi să fim doar… oameni. Iar a fi Om este prin definiţie a fi pus în slujba lui Dumnezeu. Acest adevăr s-a pierdut în timp, dar a venit vremea ca el să fie actualizat şi să i se dea valenţele potrivite.

A fi corect nu înseamnă mereu a fi potrivit. Există milioane de oameni cu acelaşi ţel, dar niciunul din ei nu vor fi potriviţi într-o armonie perfectă în acelaşi loc şi pentru acelaşi lucru. Dumnezeu proclamă unicitatea omului, desăvârşindu-şi astfel complexitatea şi adâncimea existenţei Lui de-a lungul timpului în creaţia Sa. Dar El dă similitudine între noi, tocmai înspre a ne zidi mai uşor în lucrarea de sfinţire a trupului lui Hristos, din care cu toţii facem parte. Suntem chemaţi la biruinţă şi oricine se încrede în Cuvântul Lui Dumnezeu şi promisiunile Sale făcute seminţiei Sale (poporului Său), este un învingător, este un sfânt al Domnului, iar Dumnezeu se proslăveşte în el.

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:5,6)

Articol de Adina-Cristinela Ghinescu

2 voturi

Încarc...

Publicat de Adina-Cristinela Ghinescu in Articole
4 comentarii »