Playing for Change: Stand By Me
Mai mulţi interpreţi cvasi-necunoscuţi din diferite colţuri ale lumii au fost înregistraţi separat, iar apoi totul a fost mixat. Rezutatul este absolut impresionant.
Mai mulţi interpreţi cvasi-necunoscuţi din diferite colţuri ale lumii au fost înregistraţi separat, iar apoi totul a fost mixat. Rezutatul este absolut impresionant.
Vineri, 9 ianuarie 2009, de la ora 18:00, la librăria Cărtureşti, str. Mercy, nr. 7, Timişoara, se lansează „Mic tratat de pisicologie„, bucăţi feline în felii strânse la un loc de Şerban Foarţă.
Feline celebre, ca Pisica de Cheshire a lui Lewis Carroll, Motanul-Încălţat al lui Perrault, motanul Murr al lui Hoffmann, Mungojerrie şi Rumpelteazer ai lui T.S. Eliot, pisici aristocrate ca Myōbu no Otodoto, pisica de la curtea imperială a Japoniei, dar şi Japonica lui Gellu Naum, pisicile mozartiene ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, pisici frumoase, elegante, orgolioase, motani înţelepţi şi pisoi jucăuşi… „Mic tratat de pisicologie” e un manual indispensabil iubitorilor de pisici, recomandat celor care vor să înveţe să privească, să deprindă rafinamentul şi graţia. Cu profesori ca Charles Baudelaire, Guillame Apollinaire, Paul Verlaine, Jorge Luis Borges, Fernando Pessoa, Max Jacob, Raymond Queneau, Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru şi mulţi alţii, aleşi cu atenţie de Şerban Foarţă , care la rândul lor au fost cu toţii elevi la şcoala de pisici, aveţi şansa de a vi se părea că începeţi să vă înţelegeţi pisicile.
Continuare »
Audiobook-ul „Spărtura din cer„, apărut la Humanitas Multimedia, conţine cinci eseuri de Horia-Roman Patapievici, în lectura autorului: „În preajma ştreangului” (20:30), „Condamnarea lui Isus” (08:16), „Întâlnirea de la Emaus” (08:03), „Etica indignării” (13:08), „Despre băşcălie” (08:21).
Horia-Roman Patapievici spune: „Prin ceea ce îi lipseşte, modernitatea oferă ceea ce o poate încă salva. Cu o condiţie însă: dacă vom avea inteligenţa să putem regăsi în neghiobia trufaşă a timpului pe care îl trăim – întreg, viu, bun şi frumos – creştinismul tuturor începuturilor. Să fim moderni: dar – nihil sine Deo!”
Fragment din „În preajma ştreangului”:
Anul 2009 începe cu o creştere de încă o mie de citate, acumulate în 3 săptămâni, ceea ce este foarte bine, dacă ţinem cont că a fost şi perioada sărbătorilor de iarnă, când lumea are mai puţin timp pentru internet. Mulţumiri tuturor celor care sprijină Citatepedia, fie prin adăugarea de citate, fie în alte feluri. Este o bucurie să vedem zilnic aceste fragmente împărtăşite cu ceilalţi, comentate şi votate. Şi o discuţie în contradictoriu este foarte interesantă, atunci când este o confruntare de idei.
Cei care doresc să participe, dar nu ştiu cum, pot trimite oricând un mesaj prin formularul de contact.
Salonul de poezie al Institutului Cultural Român de la Stockholm îşi începe programul pe anul 2009 în ziua de marţi, 13 ianuarie, cu o seară avându-i drept invitaţi pe Saviana Stănescu şi pe Daniel Boyacioglu. Moderatorul acestei ediţii a Salonului de poezie va fi Madeleine Grive, redactor-şef al revistei literare 00-tal şi director al Festivalului anual de Poezie al oraşului Stockholm.
De asemenea, la invitaţia Institutului Cultural Român de la Stockholm, celebra trupă de teatru La MaMa Experimental Theater Club din New York se va afla în turneu în capitala Suediei în zilele de 16 şi 17 ianuarie 2009. Aceasta va susţine la teatrul Dramalabbet două reprezentaţii cu piesa „Waxing West” a Savianei Stănescu. Produsă în 2007 de către La MaMa E.T.C. şi East Coast Artists, piesa a fost premiată de către The New York Innovative Theatre Foundation. În acelaşi an fost jucată în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu, precum şi la Teatrul Act din Bucureşti.
Continuare »
Tritonic Grup Editorial a făcut publice cele mai bine vândute titluri în anul 2008.
Cele mai bine vândute titluri româneşti la Tritonic:
„54/24” – Bogdan Teodorescu
„Blestemul manuscrisului” – Bogdan Hrib & Răzvan Dolea
„Soni” – Andrei Ruse
Cele mai bine vândute titluri străine la Tritonic:
„Sfânta Alianţă” – Eric Frattini
„Semne bune” – Neil Gaiman & Terry Pratchett
„Steaua Pandorei” (volumele 1, 2 şi 3) – Peter F. Hamilton
Continuare »