Search Results

 16 iunie 2008

Giovanni Boccaccio şi „coruperea” spiritului italian

BoccaccioFragmente din lucrarea „Istoria literaturii italiene” de Francesco de Sanctis, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965:

„Dacă deschizi acum Decameronul şi citeşti doar prima nuvelă, ai impresia că ai căzut din nori şi te întrebi împreună cu Petrarca: ‚Cum am venit eu oare aici, sau când?’ Nu este o evoluţie, ci o catastrofă sau o revoluţie care, de la o zi la alta, îţi înfăţişează lumea schimbată. Aici, Evul Mediu nu este numai negat, dar luat în râs.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 iunie 2008

La graniţa dintre ideologie şi critică literară

Apropiindu-se de text, criticul literar se vede continuu sfâşiat de o eternă dualitate: el este un cititor căruia îi este (totuşi) interzis să «uite» de sine în plăcere. Deşi este (mai ales el) conştient că există pe undeva «o mistică a textului»1, criticul trebuie să pătrundă în singularitatea textului printr-o portiţă îngustă, cu graţie şi naturaleţe, fără a lăsa să se vadă bagajul considerabil pe care-l poartă cu sine, bine condimentat întotdeauna cu un fond ideologic care trebuie luat în seamă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 iunie 2008

Saul Bellow şi punerea în criză a unui sistem de valori

Saul BellowFragmente din volumul „Darul lui Humboldt” al lui Saul Bellow (10 iunie 1915 – 5 aprilie 2005):

„Culegerea de balade publicată de Von Humboldt Fleisher prin anii ’30 a avut un succes răsunător chiar de la bun început. Humboldt părea să fie poetul pe care-l aşteptase întreaga omenire. Pot să vă spun că, în Midwest, pe unde mă aflam atunci, şi eu îl aşteptasem cu emoţii arzătoare. Scriitor de avangardă, primul dintr-o nouă generaţie, Humboldt era un bărbat frumos, blond, solid, serios, spiritual şi cultivat. Avea toate aceste calităţi. Nu a existat ziar să nu-i recenzeze cartea. Fotografia i-a apărut în Time, neînsoţită de cuvinte jignitoare, şi în Newsweek însoţită de cuvinte elogioase. I-am scris lui Humboldt o lungă scrisoare de admiraţie şi am fost invitat în Greenwich Village, la o discuţie de idei şi de literatură.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 3 iunie 2008

Dracula (Carnavalul durerii)

A cincea piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Dracula (Carnavalul durerii)”, o comedie amară într-un act.

Scenariul este unul caracteristic pentru autor: o temă grea, cu idei profunde, cu momente dureroase, dar împănată cu ironii şi parodieri, cu umor inteligent, care face totul digerabil şi mai pătrunzător. Este o perspectivă inedită asupra veşnicului conflict dintre bine şi rău, asupra relativizării taberelor şi perfidei inversări a sensurilor.

Piesa a fost publicată pentru prima dată în cartea cu acelaşi titlu, apărută în 2001 la Editura Polidava din Deva.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 27 mai 2008

The Romance of Magno Rubio

Joi, 29 mai 2008, ora 19:00, Ma-Yi Theatre Company din New York prezintă la Teatrul Odeon spectacolul „The Romance of Magno Rubio” de Lonnie Carter, după nuvela lui Carlos Bulosan, text filipinez de Ralph B. Pena. Personajele sunt interpretate de Arthur Acuña, Ramon de Ocampo, Jojo Gonzales, Orville Mendoza şi Paolo Montalban. Piesa se joacă în limba engleza, urmată de discuţii cu publicul, în prezenţa realizatorilor.

The Romance of Magno Rubio

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 mai 2008

Tudor Arghezi şi nevoia de a materializa divinitatea

Tudor ArgheziFragmente din volumul II („Evoluţia poeziei lirice”) al lucrării „Istoria literaturii române contemporane” a lui Eugen Lovinescu:

„Apariţia volumului de poezii Cuvinte potrivite al d-lui Tudor Arghezi domină producţia poetică a întregului sfert de veac: pornită în plin sămănătorism, – ‘Linia dreaptă’ datează din 1904 – ignorată mai mult decât contestată de critica oficială, dârz susţinută de un număr restrâns de admiratori ei înşişi poeţi şi, în genere, imitatori, i-a trebuit poeziei argheziene douăzeci şi cinci de ani pentru a fi adunată într-o carte accesibilă tuturor, întâmpinată de acelaşi extaz discumpănit al vechilor admiratori ca şi al noilor generaţii poetice, salutată cu însufleţire chiar de critica tânără, dar nevalorificată încă de critica matură şi, mai ales, de conştiinţa publică.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+a +fi +poet'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii