Relativitatea lucrurilor: într-o iarnă, un reporter de televiziune, înfofolit ca un eschimos pe timp de furtună, prezenta în direct vremea cumplit de geroasă care se abătuse asupra unui oraş american, ferindu-şi ochii şi gura de vântul iute şi tăios ca o lamă de cuţit. Din senin, apare un bărbat gol-goluţ, care începe să ţopăie şi să se învârtă în jurul lui ca un faun. Până când pe reporter îl pufneşte râsul şi nu mai poate continua transmisiunea…
Mi i-am imaginat pe oamenii care stăteau în faţa televizoarelor, acasă, la căldură, şi ascultau ştirea. Mi i-am închipuit trăgându-şi mai bine pătura sub bărbie, apropiindu-şi radiatoarele de picioare, înfundându-şi mai abitir şosetele de lână în papuci…
M-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă acel vânt geros s-ar fi abătut asupra acelui oraş american fără ca nimeni să comenteze despre asta. Probabil că nimic. Ar fi fost un fenomen natural şi atât, căruia acel bărbat curajos n-ar fi simţit nevoia să i se opună, iar ceilalţi, din faţa televizoarelor, să i se supună. Iată o demonstraţie simplă despre puterea colosală a cuvintelor. Despre felul în care aceleaşi cuvinte (frumoase, urâte, îngrijorătoare, încurajatoare, triste, vesele, pesimiste sau optimiste) stârnesc în noi reacţii şi sentimente neaşteptate şi de neînţeles, raţional vorbind.
Super-producţia Disney „Mă dau în vânt după cumpărături” („Confessions Of A Shopaholic”), o comedie romantică bazată pe cărţile „Confessions of a Shopaholic” („Mă dau în vânt după cumpărături„) şi „Shopaholic Takes Manhattan” („Goana după cumpărături la New York„) de Sophie Kinsella, are premiera vineri, 3 aprilie 2009, în cinematografele Hollywood Multiplex Bucureşti Mall, Movieplex Plaza, Cityplex, Light Cinema, Cinema City Cluj, Cinema City Timisoara, Cinema City Iasi, Cinema City Bacau şi Lotus Oradea.
Rebecca Bloomwood (interpretată de Isla Fisher), proaspătă jurnalistă la un ziar financiar, se luptă atât cu dependenţa de shopping, cât şi cu teancul de facturi nemiloase. Unde mai pui că îi şi cade cu tronc Luke Brandon (interpretat de Hugh Dancy), colegul ei de redacţie – şi el dependent, dar… de muncă. Şi unde putea să înflorească o asemenea adicţie mai abitir decât în New York, una din capitalele modei, despre care Dancy spune: „Când filmezi pe străzile New York-ului e ca şi cum te-ai interna de bunăvoie la spitalul de nebuni!”
Într-o staţie de autobuz, timpul a îngheţat parcă pentru todeauna în ochii unui tânăr, care cu ei goi, nu mai priveşte nici măcar în eul propriei sale singurătăţi.
– Hei, nu vă supăraţi! Autobuzul 32 merge spre centru?
Tânărul pare o statuie uitată de bătrâneţea timpului în acel loc, ca un vestigiu al omului care a fost cândva pe această planetă.
– Este drogat, mormăie femeia cu sacoşa grea în mână. Vai de tinereţea lui.
– Eiii… tu, femeie, parcă aud vocea timpului. Acest tânăr a efectuat o activitate epuizantă de câte 12 ore, timp de mai multe luni.
Şi amintirea-mi este brusc violată de moartea acelei tinere, de prea multă muncă. Un viol al raţionalului, al umanului, atât cât a mai a mai rămas în mine, ca un vestigiu a unor timpuri care au fost cândva reale sau doar în închipuirea mea. Deodată, în mintea mea năvălesc zeci de canale de televiziune şi de radio, în acelaşi timp. Fragmente disparate şi încâlcite, într-o ucigaşă năvală de date, nume şi evenimente, îmi sună cu prelungi ecouri în tuneluri de neuroni, precum o bombă care explodează cu încetinitorul.
„Când un bărbat iubeşte o femeie” („When a Man Loves a Woman”), memorabila poveste de dragoste cu Meg Ryan şi Andy Garcia în rolurile principale, a apărut pe DVD. Filmul prezintă drama unei familii dezbinate de alcool, în care un bărbat iremediabil îndrăgostit de cele „600 de zâmbete diferite” ale soţiei lui încearcă s-o elibereze de viciul care le-a distrus relaţia.
Viaţa noastră e o poveste, o rouă vie şi sângerandă. Treci prin viaţă aşa cum ţi-e dat să treci, cu necazuri, cu bucurii, cu prieteni sau fără, cu clipe de fericire sau tristeţi, depinde în ce măsură le poţi avea pe toate. De când ne naştem, aşteptăm să se întâmple una sau alta, să ne treacă viaţa. Mărgele de soare pe frânghii de apă, purtate agale în plete de vânt sunt aşteptările noastre. Unele aşteptări sunt minunate, au în ele gustul speranţei, te invaţă răbdarea şi blândeţea. Altele, mai desprind în fiecare zi câte o coajă arsă de suflet şi încă una, până sufletul fie rămane gol, fie se schimbă cu totul. Poate aşa trebuie sa fie sufletele noastre: câmpuri arse şi refăcute, până ce arderea şi refacerea nu vor mai putea fi separate, vor deveni totuna. Va însemna înţelepciune, iubire deplină, resemnare blândă?
“Nu ştiu cum vor fi alţii, cât despre mine, ştiu atâta că pierd măsura timpului de îndată ce rămân pe voia slobodă a pornirilor mele de sălbatic, când adică, biruit de dragostea neînfrânată a singurătăţii, îmi şterg urma dintre oameni şi mă mistui sub îmboldirile ei, în necunoscutul larg al naturii, ca o frunză mânată de nestatornicia vânturilor”
(Calistrat Hogaş)
Pe drumurile şerpuitoare ale munţilor Neamţului, un cal fragil, având “mai mult infăţişarea unui lucru de artă”, purta cu ani în urmă, în fiecare vară, un bărbat în puterea vârstei. Neobositul călator era mândru de Pisicuţa lui (asa îi spunea el calului cu graţii feline), fiindcă mergea la “gebea”, adică fară să salte, lin.
Călătorul cu pălarie cât un sombrero, cu pulpanele pelerinei răsfrânte înapoi, cu silueta sa de bărbat în floarea vârstei, mers grav şi port măiestos, o faţă cât se poate de inteligentă, cu o privire şireată a ochilor ascunşi sub sprincenele stufoase… vorbind cu discernământ ales despre poeziile lui Eminescu în comparaţie cu cele ale lui Alecsandri, despre noul curent simbolist, despre falsitatea teoriilor spiritiste ale lui Haşdeu… ei bine, acest călător care urca fără grabă, iscoditor parcă, era interesat de natură cu sublimul şi grandiosul ei. Era, aşadar, o specie de drumeţ rar pe atunci. “Amantul nestrămutat al naturii” se numea Calistrat Hogaş.
Relativitatea lucrurilor: într-o iarnă, un reporter de televiziune, înfofolit ca un eschimos pe timp de furtună, prezenta în direct vremea cumplit de geroasă care se abătuse asupra unui oraş american, ferindu-şi ochii şi gura de vântul iute şi tăios ca o lamă de cuţit. Din senin, apare un bărbat gol-goluţ, care începe să ţopăie şi să se învârtă în jurul lui ca un faun. Până când pe reporter îl pufneşte râsul şi nu mai poate continua transmisiunea…
3 voturi
Încarc...