13 iulie 2009
Cu fiecare clipă care trece simt că am mai adăugat ceva la ceea ce aveam de spus. Oare câte cuvinte nerostite vor rămâne în şiragul gândurilor mele, în lupta cu necruţătorul timp? De ce ne este uneori atât de teamă de a spune ceea ce simţim, ceea ce gândim? Viaţa trece cu o viteză uimitoare. Poate că e momentul de a nu mai lăsa cuvintele să se mai piardă, de a avea încrederea şi forţa de a spune lucrurilor pe nume. Adun din fiecare lacrimă litere, una câte una. Timpul îmi arată că speranţa încă mai trăieşte, sufletul meu o ţine în viaţă. Cuvintele spun că voi găsi ceea ce caut la momentul potrivit.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
6 iulie 2009
Timpul meu e măsurat în secunde… vise, speranțe, bucurii, iubire. Timpul meu e măsurat în ore… tristețe, regrete, dor. Secunde și ore, fire de nisip într-o clepsidră, prin care eu, om mare, aș vrea să mă joc asemenea copiilor cu baloane de săpun, să-mi atingă fruntea, umerii, inima. Le zâmbesc, încerc să le mângâi cu finețea unei aripi de fluture… de teamă să nu le sparg. Firele de nisip curg amestecate, lăsându-mi doar amintirea și uneori simt cum mă risipesc. În clepsidra mea, răsturnată între început și sfârșit, orele au gust de irosire. În clepsidra mea, întoarsă între răsărit și apus, secundele mele au gust de triumf. Nisipul desenează viața, o viață în care fiecare secundă, fiecare oră poartă amprenta trecerii tale prin viața mea.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
15 iunie 2009
Viaţa mea… poveste nesfârşită, scrisă cu vise de-a lungul timpului. În copilărie, visele aveau gust de ciocolată… bucăţele mici, rupte din sufletul mamei şi mângâiate de mâinile ei calde. Ce dor îmi e de copilărie… când visele mele aveau aripi de fluturi… fluturi de catifea poleită de aurul speranţelor din sufletul meu. Totul avea iz de poveste cu feţi frumoşi şi ilene cosânzene… pană când visul iubirii s-a destrămat. Avea aripi de carton, muşcate de vânt şi arse de soare, iar lacrimile mele nu au reuşit să-l salveze.
Am vrut să mă răzbun şi am zburat pe un câmp numit viaţă… iar câmpul s-a umplut cu maci… Părea că pe cer o altă stea răsărea… era steaua mea. A luminat ani de-a rândul obrazul tău. Aripile mele ţi-au mângâiat adesea visele. De ce oare nu mai găsesc puterea de a zbura, de ce aripile mele sunt atât de grele? De ce iubirea din sufletul meu nu mai umple câmpul cu maci?
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
9 iunie 2009
Plouă cu vise peste noi… şi-n răsfăţarea blândei ploi, iubirea renaşte, ca odinioară. La poarta de aur a destinului, sufletele noastre se zbat înfricoşate de ceea ce va urma. Pornim plini de speranţe către tărâmul viselor întregi şi fericite. Am început să citesc timpul prin tine… atâtea aşteptări, atâtea bucurii se reîntorc acum din amintiri. Mi-e teamă sa înaintez prea mult pe căile norocului, ce altă dată s-au dovedit ocolite, scurte şi înşelătoare. Mă înfioară gândul că totul se poate sfârşi… nimic nu este etern. Simt ridicându-se din mine, ca o ceaţă uşoară, un îndepărtat gust de tristeţe, un vechi gust de cenuşă… E jarul amintirilor arse, ce mi-au pârjolit cândva sufletul.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
25 mai 2009
Oricât de puternici am fi, simţim nevoia de siguranţă şi ocrotire. E momentul cuvintelor calde şi al gesturilor de afecţiune. Un suflet ce-i singur nu oglindeşte nimic. Cu fiecare gest, cu fiecare îmbrăţişare, suntem cu o picătură mai vii, cu o rază de soare mai veseli şi cu o bătaie de inimă mai iubiţi.
Cum să cuprinzi neliniştea din zori şi pacea din amurg doar cu o privire? Cum să trăieşti frumos fără iubire? Viaţa ta îşi va afla împlinirea fără minunea care dă fiori? Când auzi o inimă bătând, te obişnuieşti cu ritmul şi bătăile ei. Şi te trezeşti din senin sau din înnourat, de dimineaţă sau de seară, întrebând: ce se mai aude cu acea inimă? Ai vrea să ştii ce mai face, dacă a obosit sau poate s-a plictisit. Şi te gândeşti dacă unele inimi bat mai tare ca altele, înseamnă că sunt mai puternice? Dacă unele se aud, altele se tem să fie auzite? Şi-mi imaginez că pieptul este o uşă la care sufletul bate, sperând că într-un târziu îi va deschide cineva şi se va elibera.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
11 mai 2009
Eşti doar tu cu visul tău. De multe ori împotriva tuturor. E frumos să visezi. Să îţi împlineşti un vis. Să iubeşti o dorinţă, un om şi un vis. Să te trezeşti dimineaţa şi să zâmbeşti pentru că visele tale se împlinesc. Să râzi din suflet. Să aştepţi ca pe o binecuvântare restul zilelor tale. Acum începi să dai şi să primeşti la fel de mult. Pentru că în lumea viselor totul e aproape perfect. Deja visez prea mult… Câteodată trebuie să lupţi pentru ceea ce vrei. Alteori însă trebuie să înveţi să accepţi o înfrângere. E greu să pierzi o bătălie fără a fi ieşit măcar la luptă. E greu să pierzi fără ca altcineva să fi câştigat. Şi e greu să renunţi. De azi visul meu are propriile-i aripi. Îl las să zboare. Îmi deschid ochii, îl privesc şi ştiu că trebuie să-l las să zboare şi să-mi eliberez astfel inima. Poate într-o zi visul meu va întâlni un alt vis şi-şi vor continua zborul împreună. Sau poate cândva se va reîntoarce la mine.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
