27 aprilie 2009
Am făcut un pas înspre viaţă. Înca un pas… timid, privind curioasă spre ziua de mâine. Am zărit o rază de soare care încerca să-mi lumineze calea şi am zâmbit. Părea mai precaută decât mine pentru că ştia că, de dincolo de nori, lumea se vede cu totul altfel. M-am gândit atunci să o încurajez şi am dat deoparte tristeţea zilei de azi. Doar pentru un singur pas înspre mâine. Am surâs şi eu, şi raza de soare. Pentru o clipă, lumea mi-a apărut învăluită în iubire.
De fiecare dată când doresc să schimb lucrurile rele în lucruri bune, cea mai bună alegere este cea din mine însămi. De fiecare dată când mă simt pierdută, mă gândesc la copaci, la felul lor de a creşte. Trebuie să fii în lucruri şi deasupra lor, numai aşa vei putea să oferi umbră şi adăpost, numai aşa, în anotimpul potrivit, vei putea să te acoperi de flori şi iubire.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
13 aprilie 2009
Nu am fost niciodată o luptătoare. Am considerat că viaţa e destul de bună cu mine şi ceea ce am obţinut e ceea ce mi-am dorit… dar poate niciodată nu am ştiut cu adevărat ce-mi doresc. Mi-am dorit iubire, iubirea aceea pe care o căutăm cu toţii conştient sau inconştient. Iubirea nu m-a ocolit şi totuşi am simţit că am alergat mereu după ea. Sunt oameni ca mine care trăiesc fiecare clipă, storcând-o până la ultima picătură de semnificaţii. Oare care este sensul vieţii? Poate iubirea, dar atunci când suferi din iubire, unde mai găseşti sensul? În care direcţie să apuci? Ce înseamnă drumul bun? Ce facem atunci când simţim că totul se năruie în jur şi când descoperim că tot ceea ce am crezut cu ardoare e un înţeles mult prea greu de descifrat? Luptăm… dar eu nu am fost niciodată o luptătoare. De ce trebuie să mă transform în ceva ce nu am fost niciodată? Pentru că pur şi simplu asta e menirea oamenilor, să lupte, să caute mereu răspunsuri la întrebările vieţii. Şi ce ne aşteaptă la capătul milioanelor de întrebări la care aşteptăm mereu răspunsuri? Un alt răspuns mai limpede decât toate la un loc sau o altă întrebare.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
2 martie 2009
O viaţă întreagă suntem în căutarea noastră şi încercăm să răspundem la întrebarea: cine sunt eu? Eu sunt o lacrimă fierbinte şi surâs… sunt mângâierea fiecărui plâns… sunt ziua când se face noapte… sunt şoapta fiecărei şoapte… sunt lacrimă fierbinte şi surâs… sunt năzuinţa unui vis. Dacă aş putea, m-aş transforma pentru o clipă în vânzător de vise, să împart speranţă şi zâmbet în inimile celor dragi. Dar nu sunt decât o lacrimă căzută peste lume, o amintire presărată peste oameni.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
23 februarie 2009
Viaţa noastră e o poveste, o rouă vie şi sângerandă. Treci prin viaţă aşa cum ţi-e dat să treci, cu necazuri, cu bucurii, cu prieteni sau fără, cu clipe de fericire sau tristeţi, depinde în ce măsură le poţi avea pe toate. De când ne naştem, aşteptăm să se întâmple una sau alta, să ne treacă viaţa. Mărgele de soare pe frânghii de apă, purtate agale în plete de vânt sunt aşteptările noastre. Unele aşteptări sunt minunate, au în ele gustul speranţei, te invaţă răbdarea şi blândeţea. Altele, mai desprind în fiecare zi câte o coajă arsă de suflet şi încă una, până sufletul fie rămane gol, fie se schimbă cu totul. Poate aşa trebuie sa fie sufletele noastre: câmpuri arse şi refăcute, până ce arderea şi refacerea nu vor mai putea fi separate, vor deveni totuna. Va însemna înţelepciune, iubire deplină, resemnare blândă?
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
5 voturi