Cartea aceasta am primit-o în dar de ziua mea şi în aproape doi ani încă nu-mi găsisem timp pentru ea. Am luat-o în călătorie, convinsă fiind că un titlu atât de neincitant îl poate purta doar una dintre acele cărţi pe care le citeşti uşor şi cu detaşare, nicidecum o poveste captivantă.

Libanezul Amin Maalouf scrie cu mare uşurinţă şi se strecoară abil, precum corabia contrabandiştilor genovezi de mastic din Chios în apele Mediteranei, printre controversele iscate de apropierea Anului Fiarei, aşteptat în acele vremuri în 1666.

Călătoria iniţiatică pe care o consemnează Embriaco Baldassare, negustorul de rarităţi din Gibelet, răsuceşte trei odgoane ale planurilor povestirii într-un singur jurnal: călătoria în sine, de la Gibelet – străvechiul oraş Byblos denumit astfel în timpul cruciadelor – la Londra, fascinaţia crescândă a semnelor mistice exercitate asupra unui spirit cartezian de negustor respectat şi neintenţionata descoperire de sine la capătul unui drum epuizant.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Delia Stanescu in Cărţi, Impresii despre cărţi
Comenteaza! »

Teatrul Odeon şi Fundaţia Culturală „Camil Petrescu„ prezintă miercuri, 17 iunie 2009, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon lectura piesei „Spre pacea eternă” de Juan Mayorga. Traducerea aparţine Ioanei Anghel, regia este semnată de Cristian Dumitru, iar din distribuţie fac parte Marius Stănescu, Mugur Arvunescu, Gabriel Pintiliei, Marian Ghenea, Marian Lepădatu, Nicoleta Lefter. Lectura va fi urmată de discuţii cu publicul, moderate de Andreea Dumitru şi Sorin Alexandrescu. Intrarea este libera.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Alexandru Uvra in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

N-am fost niciodată o „amazoană”, nu m-am simţit vreodată în competiţie cu bărbaţii. Nu m-am simţit nici inferioară, nici superioară lor, decât în măsura în care Dumnezeu a înzestrat pe fiecare dintre noi cu capacităţi diferite, pe care dacă atât bărbatul, cât şi femeia ar fi ştiut să şi le pună unul în slujba celuilalt, ar fi avut amândoi numai de câştigat. Cred mai degrabă în puterea bărbaţilor de a realiza, de a ridica o lume din temelii, la fel cum cred în intuiţia extraordinară a femeilor, în capacitatea lor de a capta ideile din univers şi a le transmite bărbaţilor care le pot pune în practică. Munca fizică, mai ales munca fizică grea, toceşte această sensibilitate tipic feminină, lucru care duce în cele din urmă la „exilarea” din sânul lui Dumnezeu atât a bărbatului (care n-a înţeles ce instrument fin, delicat, preţios este femeia), cât şi a femeii (care, astfel, a decăzut din drepturile ei). Nu mă pot împiedica să văd o mai bună ilustrare a durerii, a prostiei şi a deznădejdii contemporanilor noştri decât fresca lui Masaccio, „Izgonirea din rai”. Poate că nu întâmplător Minerva este înfăţişată ieşind din capul lui Zeus. Femeia are înţelepciunea, bărbatul are braţele şi voinţa. E plină istoria de bărbaţi măreţi în spatele cărora aproape întotdeauna găsim o femeie inspiratoare.

4 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Eseuri
2 comentarii »

Humanitas Fiction a publicat recent, în colecţia Raftul Denisei, cartea „Dansatoarea din Izu„, scrisă de Yasunari Kawabata, a cărei traducere din japoneză este semnată de Flavius Florea.

Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez căruia i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură (1968). Povestirile lui, adevărate bijuterii literare, au simplitatea înşelătoare a artei Extremului Orient: frumuseţea stampelor japoneze, delicateţea şi echivocul lor încărcat de semnificaţii subterane.

Textul care dă titlul volumului „Dansatoarea din Izu” este considerat la piece de resistance; singurătatea şi prima dragoste, căutarea de sine, graniţa precară dintre inocenţa copilăriei şi conştiinţa propriei sexualităţi – acestea sunt temele predilecte ale povestirii. Când un tânăr care încearcă să-şi exorcizeze sentimentele de tristeţe şi dezamăgire porneşte într-o călătorie, ea se dovedeşte a fi cu adevărat iniţiatică, pe parcusul acesteia îndrăgostindu-se fără scăpare de o frumoasă dansatoare. Însă când, văzând-o goală din întâmplare, va afla că ea nu a intrat încă în adolescenţă, va începe o luptă sfâşietoare între dorinţă şi sentimentul de culpabilitate născut din neaşteptata pasiune. Textele vizează emoţiile de nestăpânit care însoţesc procesul maturizării, melancolia declanşată de marile incertitudini şi sunt pline de rafinamentul, subtilitatea şi ambiguitatea ce camuflează misterul tipic scrierilor japoneze, fiind mici bijuterii stilistice perfect construite.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Ca orice cugetător solitar şi statornic, visam cândva să mă stabilesc în Capitală. Aglomeraţie cam mare pentru o sihăstrie, nimic de zis. Dar eşti aproape de edituri şi redacţii vestite. Locuri binecuvântate, unde poţi descărca în fiecare dimineaţă tot ce ai cugetat noaptea trecută. Viaţa mi-a făcut însă o frumoasă surpriză, detaşându-mă dincolo de Styx, adică tocmai la Petroşani. Am ajuns în Valea Jiului, teritoriu frământat social şi tectonic, căruia unii nu-i acordă nici măcar statut de provincie.

Mie îmi place mult acest loc. Contrar opiniei unor analişti superficiali, Valea Jiului este o zonă de mare profunzime. În mină, la o mie de metri adâncime, ochiul profan vede doar întunericul, materializat în cărbune. În schimb, gânditorul subtil discerne imediat codrii pietrificaţi ai altor ere, în care fizicul aproape că se pierde, copleşit de metafizic. Nicăieri nu poţi coborî în timp mai profund ca în Valea Jiului. Dumnezeu a plasat Raiul în cer, iar Iadul undeva sub pământ. Nu întâmplător, ocnele au fost desemnate în trecut ca locuri de penitenţă. Aşadar, munca în subteran este grea şi umilitoare. Unii cred că oamenii se coboară atât de jos numai pentru a se spăla de păcate. Sunt galerii în care muncitorul transpiră un litru pe oră. E uşor de socotit, metaforic vorbind, că din adâncuri izvorăsc râuri mari de sudoare, care au pus ani mulţi în mişcare morile poeziei militante.

7 voturi

Încarc...

Publicat de Valeriu Butulescu in Tablete, Umor
1 comentariu »

Fragmente din „Odiseea spaţială 2001”:

Seceta

Seceta dura de zece milioane de ani, iar epoca şopârlelor gigantice se sfârşise de mult timp. Aici la Ecuator, pe continentul care într-o bună zi avea să fie cunoscut sub numele de Africa, lupta pentru existenţă atinsese o nouă culme a ferocităţii, fără ca învingătorii să se profileze cumva la orizont. În această lume stearpă şi uscată numai cei mici, sau iuţi, sau puternici puteau prolifera, ori măcar spera să supravieţuiască.
Oamenii-maimuţă ai savanei nu posedau niciuna din aceste calităţi, şi nu proliferau. De fapt, străbătuseră chiar o mare parte din calea ducând către extincţie. Vreo cincizeci dintre ei ocupau un grup de peşteri deschise deasupra unei văi arse de soare, înjumătăţită de un fir leneş de apă, alimentat de zăpezile munţilor aflaţi la trei sute de kilometri spre nord. În vremurile aspre curentul seca, iar tribul trăia cu spectrul setei.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare, Science fiction
Comenteaza! »