Sărbătorile de iarnă se apropie, pregătirile sunt în toi, aşa că şi activitatea pe Citatepedia este mai liniştită. Cu toate acestea, lucrurile merg mai departe, încă o mie de citate fiind adăugate.
Crăciunul este şi o sărbătoare a generozităţii. În timp, Citatepedia a beneficiat de generozitatea a trei mii dintre voi, care i-au dăruit din timpul propriu, introducând citate, uneori în număr mare. Pentru toţi aceştia, o îmbrăţişare caldă, prietenească, şi inspiraţie în anul care vine, pentru găsirea unor citate cât mai bune.
Numai gânduri bune şi pentru vizitatori. Ne bucurăm să vedem că vă place ceea ce facem şi veniţi în număr tot mai mare la site, încurajându-ne să continuăm dezvoltarea. Aşadar, pentru spectatori, o plecăciune.
În cele câteva luni de la lansarea în limba suedeză, poetul Ioan Es. Pop a devenit deja pentru suedezi un reper al literaturii române. Volumul de versuri „Ieud utan utgång” („Ieudul fără ieşire”, traducere în limba suedeză de Dan Shafran, Editura Tranan 2009) a fost recenzat cu entuziasm de cotidienele Svenska Dagbladet şi Helsingborgs Dagblad, precum şi de Radiodifuziunea suedeză. De asemenea, „Ieud utan utgång” a stârnit discuţii pe diverse bloguri literare suedeze (Bodil Zalesky, blogul scriitorului Thomas Nydahl, Sondera, Den långsamma bloggen).
Presa literară a remarcat la unison forţa poemelor lui Ioan Es. Pop: ”Claustrarea este un motiv central la poetul român Ioan Es. Pop, dar poemele în sine oferă o ieşire. Mulţumită lor, realitatea ne apare cu totul nouă. La câte poeme nu depinde totul de ton? Dacă tonul este credibil, dacă textul crede în el însuşi, cititorul este prins în mrejele lui. Tonul poeziei lui Ioan Es. Pop este unul care nu dă greş” scrie critical literar Erik Bergqvist de la Svenska Dagbladet. Comentariile lui Kristofer Folkhammar de la Helsingborgs Dagblad se îndreaptă în aceeaşi direcţie: ”Ieudul fără ieşire este format din poeme frumoase şi laconice despre claustrare, poeme cu efect întârziat. (…) Scrise într-un stil aparent simplu, la o primă privire încremenite, poemele îmi pătrund pe nesimţite în minte, zguduindu-mă cu forţa lor. Pentru că această austeritate ascunde în sine o violentă forţă claustrofobă”. Jurnalista Bodil Zalesky receptează volumul într-un mod similar: ”poemele lui Ioan Es. Pop induc cititorului o tensiune sufletească cumplită, pur şi simplu îţi iau respiraţia”. În emisiunea Obs a Radiodifuziunii suedeze, scriitorul Henrik Nilsson comentează astfel: “în poemele lui Pop domină un sentiment de claustrare care poate fi asociat cu îngrădirile impuse de dictatură. Totuşi, nu cred că că aceste poeme trebuie interpretate politic, întrucât cuprind referinţe mitologice şi existenţiale mai presus de epoci şi de orânduiri politice anume”.
Pe 1 ianuarie 2010 are premiera în cinematografele din România filmul „Vechi tovarăşi” („Old Dogs”), una dintre cele mai reuşite comedii pe care le-am văzut în ultima vreme, cu o distribuţie de excepţie. O să trec elegant pentru miza tipic americană a filmului şi peste finalul previzibil al unei comedii romantice; e ca la oamenii pe care îi iubiţi – dacă luaţi defectele lor ca fiind imposibil de eliminat, vă puteţi bucura din plin de ei. În acelaşi fel, Disney mizează totul pe farmecul actorilor, pe acţiunea alertă şi pe dialogul spumos, iar rezultatul este o peliculă pentru „audienţă generală” pe care o recomandăm călduros, dacă vreţi să vă bine dispuneţi şi să vă încărcaţi bateriile. Dacă asociaţi sărbătorile de sfârşit de an cu romantismul vesel, aveţi de-a face cu un festin, iar dacă aveţi păreri bune despre Robin Williams şi John Travolta, prestaţia lor n-o să vă dezamăgească. Pe mine m-a surprins asocierea celor doi (care au mai jucat împreună doar în 1998, într-un film rămas obscur), dar trebuie să recunosc faptul că efectul este unul excelent. Ne-am tăvălit de râs în sală la vizionarea de presă – eu şi câteva zeci de oameni, şi am hohotit aproape tot timpul filmului, în aşa fel încât la final aveam încremenit pe faţă un râs asemănător cu efectul secundar al pastilelor din film. Cei care-l vor viziona, vor înţelege.
Cincinat Pavelescu scria, atunci când i s-a cerut să răspundă la întrebarea “Cum se face o epigramă?”:
Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede ţâşnită din cremene când o izbeşte amnarul. Aş compara-o, de asemenea, cu un mic lampion veneţian care, înconjurat de umbra nopţii, dă lumina-i capricioasă şi străluceşte ca o candelă ambulantă pe întunericul mişcător şi rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfăşurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligenţa subtilă şi pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în feţe strălucitoare şi multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit şi se răsfrânge în minţile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumuseţează claritatea unei oglinzi de preţ.
