La mulţi ani, Românie!
Trăiesc într-o ţară care a uitat cât e de frumoasă, care se caută pe sine şi mă caută pe mine, care nu-şi găseşte drumul, şi rostul, şi glasul. Care preferă să tacă atunci când oricine şi oricare se simt îndreptăţiţi să o înjure, care preferă să-şi plece fruntea când unul sau altul o împroaşcă de mizerii şi o ameninţă cu pumnul. Trăiesc într-o ţară nuntită cu Soarele, dăruită ca zestre cu munţi verzi şi ape strălucitoare, dar eu – copilul ei, am hotărât că nu mi-a dat destul, aşa că am început să-i sap în inimă ca să-mi iau „dreptul”. Mă vede lumina zilei tăindu-i copacii şi otrăvindu-i apele, ponegrindu-i obârşia şi numele, terfelindu-i memoria şi cinstea. Pentru că nu mi se pare mare lucru să mă fi făcut Ea om pe mine pe pământ, şi nici nu consider că am vreo datorie să-i dau înapoi vreo ceva…
Continuare »