Cincinat Pavelescu despre sponsorizare
Scrierile lui Cincinat Pavelescu aduc dovada că şi pe vremea sa, unii dintre oamenii de cultură trebuiau să apeleze la sprijinul bănesc al semenilor lor pentru a-şi putea publica operele. Se pare însă că nu le era cunoscută denumirea de sponsorizare, anglicism apărut la noi după al doilea război mondial şi pe care n-o întâlnim în Dicţionarul explicativ al limbii române din 1975, în Micul dicţionar enciclopedic din 1978, nici în Dictionaire actuel de la langue française, apărut în mai 1995, Flamarion, ci dedus din Dicţionarul de neologisme, ediţia III, publicat în Editura Academiei, Bucureşti, 1978 de către Florin Marcu şi Constant Maneca, pagina 1014, în care este amintit doar termenul de «Sponsor s.m. (anglicism) persoană care răspunde de turişti; protector, garant.»
Abia în anul 1911, la aproape 40 de ani de viaţă şi la peste 3 ani de când era primul preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, magistratul Cincinat Pavelescu publică, în sfârşit, primul şi unicul său volum de poezii, la îndemnul prietenilor şi pe cheltuiala unui binefăcător, volum care a fost foarte bine primit.
Continuare »