Arhiva pentru ianuarie 14th, 2010

 14 ianuarie 2010

Despre învăţăturile spirituale

Silvia VeleaAcum patru ani, am primit un calendar mic de birou, de forma unei piramide dreptunghiulare, cu imagini din Tibet. La sfârşitul anului pentru care fusese tipărit, nu m-am îndurat să-l arunc. În parte şi pentru imaginile frumoase, asupra cărora îmi odihnisem adeseori privirea, dar mai ales pentru că dosul alb şi lucios al filelor reprezenta suportul cel mai potrivit si elegant pentru a-mi pune în practică o dorinţă mai veche, aceea de a scrie un fel de cugetare a lunii, o învăţătură spirituală pe care s-o am mereu în faţa ochilor, ca să mi-o reamintesc în fiecare zi.

Aşadar, la începutul anului următor, am întors prima filă din vechiul calendar şi l-am aşezat în faţa mea, privind hipnotizată la dreptunghiul acela imaculat şi conştientizând brusc că din nenumăratele vorbe de duh în care găsisem un răspuns la frământările mele, care-mi luminaseră cugetul la un moment dat, spulberând vreo îndoială, care-mi oferiseră sprijin sufletesc şi echilibru în judecată, care mă înţelepţiseră cu vreo pildă, îmi domoliseră patimi sau dăduseră aripi încrederii în sine, toate arătându-mi o cale mai bună de urmat, eu trebuia să aleg numai douăsprezece. Acele douăsprezece trepte pe care puteam urca cel mai sus spre vârful spiritualităţii mele; douăsprezece acorduri cu care să pot compune muzica fiinţei mele; douăsprezece esenţe din amestecul cărora să obţin parfumul vieţii mele…

Continuare »

3 voturi
 

Monster

Videoclipul formaţiei Itchy Daze

fără voturi
 

Josh Silver: Ochelarii reglabili umpluţi cu lichid

Josh Silver oferă strălucita lui soluţie simplă pentru corectarea vederii la cel mai mic cost posibil – lentile reglabile umplute cu lichid. La TED Global 2009, el prezintă ochelarii săi de vedere accesibili şi îşi dezvăluie planul de a îi distribui la nivel mondial, până în 2020, la un miliard de oameni care au nevoie.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 14 ianuarie 2010.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
ianuarie 2010
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii