Despre învăţăturile spirituale
Acum patru ani, am primit un calendar mic de birou, de forma unei piramide dreptunghiulare, cu imagini din Tibet. La sfârşitul anului pentru care fusese tipărit, nu m-am îndurat să-l arunc. În parte şi pentru imaginile frumoase, asupra cărora îmi odihnisem adeseori privirea, dar mai ales pentru că dosul alb şi lucios al filelor reprezenta suportul cel mai potrivit si elegant pentru a-mi pune în practică o dorinţă mai veche, aceea de a scrie un fel de cugetare a lunii, o învăţătură spirituală pe care s-o am mereu în faţa ochilor, ca să mi-o reamintesc în fiecare zi.
Aşadar, la începutul anului următor, am întors prima filă din vechiul calendar şi l-am aşezat în faţa mea, privind hipnotizată la dreptunghiul acela imaculat şi conştientizând brusc că din nenumăratele vorbe de duh în care găsisem un răspuns la frământările mele, care-mi luminaseră cugetul la un moment dat, spulberând vreo îndoială, care-mi oferiseră sprijin sufletesc şi echilibru în judecată, care mă înţelepţiseră cu vreo pildă, îmi domoliseră patimi sau dăduseră aripi încrederii în sine, toate arătându-mi o cale mai bună de urmat, eu trebuia să aleg numai douăsprezece. Acele douăsprezece trepte pe care puteam urca cel mai sus spre vârful spiritualităţii mele; douăsprezece acorduri cu care să pot compune muzica fiinţei mele; douăsprezece esenţe din amestecul cărora să obţin parfumul vieţii mele…
Continuare »