Timp din timpul gândurilor
Când mă uit către Apus, se stârnesc ploi nestăvilite. Când mut privirile spre Răsărit, văd cum dor păsările în zbor de-atâta oboseală de mâine.
Cum trec zorile, se ivesc de departe drumurile, se scriu spre mine scoţându-mă din neantul în care m-a vârât şirul de rânduri rimate anapoda pe sfoara creaţiei, fără să ştiu că, de fapt, păsările acelea cresc închipuite în imaginaţia mea, aleargă spre un sâmbure de adevăr, pe când corăbiile încă nu erau rătăcite, iar mâna dreaptă aşezată sub cap nu mă adormise să-mi închidă pleoapele până dincolo de nepăsarea umană a somnului.
La poalele mării, spuma se stinge uşor, valurile se-ntind până departe, semănând aerul proaspăt în nările mele de la capăt de rând.
Continuare »