Arhiva pentru ianuarie 20th, 2010

 20 ianuarie 2010

64.000 de citate

Revenind la ritmul obişnuit, Citatepedia.ro mai creşte cu o mie de citate. De fapt, nu este atât despre nişte bucăţele de text „decupate”, cât despre idei. Site-ul este o colecţie de zeci de mii de idei, mai mult sau mai puţin diferite, mai mult sau mai puţin bune. Ideile sunt însă materia primă a progresului. Fie că eşti de acord sau nu cu o idee, te împinge să gândeşti. Iar toţi cei care adaugă citate, alimentează zilnic acest proces. Astfel, facem câte un pas pentru ca lumea din jurul nostru să evolueze. Iar dacă ţinem cont de numărul tot mai mare de cititori pe care îl are site-ul, sunt paşi din ce în ce mai semnificativi.

În ultimele luni, se observă o accelerare treptată şi relevantă a numărului de voturi acordate, ceea ce ne bucură. După cum am mai spus în trecut, cu cât se adună un număr mai mare de voturi, cu atât decantarea calitativă este mai bună şi putem veni cu facilităţi suplimentare, care să scoată mai mult în evidenţă ce este mai interesant (aşa cum unele modificări recente o demonstrează). Mai sunt încă necesare multe voturi până când să ajungem la o situaţie foarte bună, dar lucrările se mişcă bine şi din acest punct de vedere.

1 voturi
 

Vonda Shepard revine în România

Celebra cântăreaţă din serialul Ally McBeal va susține în România patru concerte în perioada 10-14 februarie 2010. Programat în apropierea zilei îndrăgostiților, turneul artistei include Cluj, Sibiu, Brașov și București.


Continuare »

fără voturi
 

Arthur Benjamin: Schimbarea educaţiei în matematică

Cineva mereu îl întreabă pe profesorul de matematică: „Voi folosi vreodată analiza matematică în viaţa reală?”. Şi, pentru majoritatea celor dintre noi, răspunsul este nu, spune Arthur Benjamin. El face o propunere îndrăzneaţă despre cum putem face educaţia matematică relevantă în era digitală.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 20 ianuarie 2010.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
ianuarie 2010
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii