5 iulie 2012

Despre puterea reputaţiei

Silvia VeleaPrin clasa a şaptea, am descoperit puterea reputaţiei. Eram cunoscută ca o elevă conştiincioasă, cu lecţiile întotdeauna învăţate, cu braţul ţâşnind ca un arc întins deasupra capului şi degetele fluturând disperat în aer la fiecare întrebare a profesorilor. Într-o zi, însă, nu mai ştiu din ce motiv, nu am învăţat pe dinafară o poezie care ne fusese dată ca temă pentru acasă. S-a întâmplat ca orarul din ziua aceea să conţină două ore de română, una după cealaltă. În timpul primei ore, profesoara a făcut măcel prin catalog din cauza acelei poezii. Aproape nimeni nu o învăţase. Când a sunat sfârşitul orei, ea a cerut ca numai cei care învăţaseră poezia să iasă în recreaţie, ceilalţi să rămână în bănci. S-au ridicat vreo trei eleve, care fuseseră ascultate şi demonstraseră că o ştiu, şi încă alte două. Dintr-un imbold tainic, vecin cu panica celui încolţit, m-am ridicat şi eu. Am privit-o în ochi pe profesoară, fără sânge în obraji, şi am ieşit din clasă cu mersul ţeapăn. Profesoara n-a schiţat niciun gest de neîncredere, ba chiar mi-a zâmbit aprobator.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 29 decembrie 2011

Despre trecerea dintre ani

Silvia VeleaÎmi amintesc şi acum impactul puternic pe care l-a avut asupra mea prima zi din anul 2000. N-am putut să nu mă gândesc că un mileniu de acum încolo anii vor începe cu cifra 2 şi că acest lucru este, poate, singura mea legătură cu viitorul omenirii până în secunda în care se va trece în anul cu numărul 3000. Ciudate gânduri pentru un început de an, aţi putea spune, dar simţeam că abia atunci mă voi şterge din memoria lumii şi că moartea mea a început în 2000, fiindcă, inevitabil, voi muri într-un an care începe cu cifra 2…

Au trecut ani de atunci şi eu n-am încetat să caut corespondenţele mistice ale numerelor. De exemplu, n-am să spun niciodată că m-am căsătorit în anul 2004, ci la 33 de ani. Exact vârsta la care a fost răstignit Hristos şi vârsta la care a înnebunit Eminescu. Am absolvit liceul în 1989, în anul în care a murit Steinhardt. Dacă un an nou înseamnă un început de viaţă, înseamnă în acelaşi timp şi un sfârşit de viaţă, nu?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...
 12 mai 2011

Despre relaţii

Silvia VeleaMultă vreme am crezut că am nevoie să ştiu către ce tind lucrurile, să privesc din perspectivă drumul pe care îl am de parcurs. Aveam în vedere ţintele înalte, cu bătaie lungă, ca să nu mă simt rătăcită, să pot discerne între adevăr şi fals.

Acum ştiu că cea mai bună cunoaştere se face prin iubire. Iubirea, în cazul în care se naşte, este începutul unei relaţii, nu scopul ei. Iubirea înseamnă deschiderea celui mai disponibil în faţa celui mai puţin disponibil, asemeni unei îmbrăţisări cosmice. A explora fiinţa celuilalt nu înseamnă a scotoci prin ea. Foarte rar am simţit la ceilalţi iubirea. În schimb, am simţit dorinţa de posesie, dorinţa de a-similare, intenţia de a mă face să simt bucuriile şi plăcerile vieţii aşa cum le simţeau ei, să le descopăr la fel.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 21 aprilie 2011

Despre încercări

Silvia VeleaÎmi plac încercările, în special cele pe care mi le aleg eu. Aşa îmi explic căţăratul pe munte, privaţiunile şi renunţările de toate felurile. Caut să nu resping nimic, nicio întâmplare care-mi vine de la Dumnezeu, indiferent de dificultatea ei, tocmai pentru a nu forţa destinul să mă încerce şi mai greu. Îmi place să-mi trăiesc viaţa pe îndelete, să iau fiecare lucru încetişor, ca să nu-mi scape aspectul lui esenţial, aspect la care eu ajung prin „decojire”.

Dar sunt lucruri care vin în viaţa mea şi pe care nu le pot considera încercări, sunt alegeri făcute cu mult înainte de a mă naşte, sunt promisiuni ale destinului. Lucruri pentru care simt că m-am pregătit zeci de ani, fără să fi ştiut. O haină împărătească pe care îngerii au ţesut-o de la naştere, ca s-o îmbrac la nunta mea. Niciun alt om nu mă poate vedea înveşmântată în splendoarea ei, decât mirele meu. Ceilalţi mă văd goală în oglinzile lor şi mă acoperă cu ispite din voaluri de mătase şi lanţuri de aur, îmi pun aripi de zăpadă şi cercei de vânt…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 17 martie 2011

Despre lideri

Silvia VeleaIată ce citesc într-un curs de management: „…axarea pe elementele sentimentale, acordând prioritate emoţiilor şi credinţelor angajaţilor, în strânsa lor interdependenţă; obţinerea dedicării emoţionale a personalului pentru realizarea obiectivelor şi sarcinilor firmei prezintă o importanţă crucială”.

În douăzeci de ani de muncă am trecut prin câteva organizaţii şi am cunoscut manageri de tot felul. Dacă ar fi să mă iau după criteriile din manuale, manageri e cam mult spus. Mai bine zis, patroni de SRL-uri, directori de firme, preşedinţi de filială… Cum mult spus ar fi să pomenesc în legătură cu ele de o cultură organizaţională. Totuşi, lăsând la o parte rolul esenţial pe care l-au jucat în viaţa mea, determinându-mă să cresc ca spirit şi mă modelez pe mine însămi ca persoană, fiind adevărate puncte strategice ale destinului meu, ciudat este că, în legătură cu ele, păstrez mai ales nişte viziuni plastice ale felului în care lucrurile pe care le-am trăit acolo mi-au afectat… sentimentele.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 27 ianuarie 2011

Despre alegeri

Silvia VeleaAm cunoscut oameni a căror nemulţumire se vede în tot trupul lor. Sunt ca nişte case cu uşile şi ferestrele zidite. Am cunoscut şi oameni a căror mulţumire îi face uşori, ţinându-i la suprafaţa lucrurilor, ca pe nişte frunze verzi şi lucioase, legănaţi parcă de unduirile blânde ale sufletului lor.

Dar atât mulţumirea, cât şi nemulţumirea vin din împăcarea sau neîmpăcarea cu alegerile pe care le facem în fiecare moment al vieţii. Căci în fiecare clipă suntem puşi în faţa unei alegeri, „sorţii” ne cer o mutare, ori pe alb, ori pe negru. Am fost întrebaţi sau ne-am întrebat chiar noi înşine: „Am de ales?”, realizând uneori prea târziu că alegerea nu se face neapărat între două lucruri de acelaşi fel.

Am simţit asta mai demult, în ziua în care am ales să-mi dau demisia, pentru prima oară în viaţa mea fără să am perspectiva unui alt loc de muncă. Mă simţeam de parcă m-aş fi pregătit să mă arunc în apa netedă şi nesfârşită a unui ocean, ţâşnind din strâmtoarea învolburată a unei cascade. A fost prima oară când sufletul meu nu a vrut să mai rabde. A fost prima oară când mi-am dezarmat mintea de biciurile pe care însuşi sufletul i le-a pus în mână, pentru a-l îmblânzi şi înduhovnici. A fost prima oară în 35 de ani când am simţit că nu mai am timp pentru a trăi cum îmi place, dacă nu încercam s-o fac atunci.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

iulie 2021
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii