21 aprilie 2011

Despre încercări

Silvia VeleaÎmi plac încercările, în special cele pe care mi le aleg eu. Aşa îmi explic căţăratul pe munte, privaţiunile şi renunţările de toate felurile. Caut să nu resping nimic, nicio întâmplare care-mi vine de la Dumnezeu, indiferent de dificultatea ei, tocmai pentru a nu forţa destinul să mă încerce şi mai greu. Îmi place să-mi trăiesc viaţa pe îndelete, să iau fiecare lucru încetişor, ca să nu-mi scape aspectul lui esenţial, aspect la care eu ajung prin „decojire”.

Dar sunt lucruri care vin în viaţa mea şi pe care nu le pot considera încercări, sunt alegeri făcute cu mult înainte de a mă naşte, sunt promisiuni ale destinului. Lucruri pentru care simt că m-am pregătit zeci de ani, fără să fi ştiut. O haină împărătească pe care îngerii au ţesut-o de la naştere, ca s-o îmbrac la nunta mea. Niciun alt om nu mă poate vedea înveşmântată în splendoarea ei, decât mirele meu. Ceilalţi mă văd goală în oglinzile lor şi mă acoperă cu ispite din voaluri de mătase şi lanţuri de aur, îmi pun aripi de zăpadă şi cercei de vânt…

Odată, la o slujbă religioasă, am privit o bătrână în strană. Am privit-o atât de intens, până când am văzut în ochii ei orbi, acoperiţi de lentile negre, ochii mei mari şi verzi; în mâinile ei deformate de artrită – degetele mele subţiri şi lungi; în obrazul ei galben şi rece, ca o foiţă de pergament, obrazul meu cald şi roz. Era atât de frumoasă! Fiindcă am simţit că este mai mult duh decât trup. Ca şi când ar fi ştiut că o privesc, a întors capul spre mine, adulmecându-mi sufletul în aer. Şi atunci i-am auzit cântecul:

„Cine se va opri primul din dans, spunând: Vreau să merg alături de tine?
Cine va întinde mâna primul, dorind să o prindă pe a celuilalt, ca să nu-l mai piardă?
Cine va zice: Nu mai striga, sunt aici, lângă tine, pot să-ţi aud şi răsuflarea?
Cine va spune: Nu sunt decât eu, doreşte-mă pe mine?”

Eseu de Silvia Velea

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...

One thought on "Despre încercări"

  1. lili gheorghe spune:

    Destinul il duce pe cel ce se lasa si il trage pe cel ce se opune. Seneca :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook