Despre putere
Cred că nimeni nu are cu adevărat putere asupra noastră, decât în măsura în care noi i-o acordăm. Nici noi nu avem vreo putere asupra altora, decât dacă ne lasă să o exercităm. Chiar şi în dragoste, cel „care stă tolănit în trăsurica chinezească” este acela care are o trecere mai mare. Puterea este ceva foarte insidios, persuasiv şi subtil, putând îmbrăca aspecte de la cele mai tentante şi adorabile până la cele mai respingătoare şi înfricoşătoare. Indiferent însă de unde ne vine – mediu, educaţie, cultură, ereditate (scot din discuţie „factorul” Dumnezeu, fiindcă asta este o chestiune de credinţă şi nu poate fi argumentată raţional; e imposibil de susţinut atât dovada negativă, cât şi cea pozitivă) – nu se poate să nu recunoaştem în experienţele vieţii că cineva pare să ne joace feste, mai ales atunci când credem că deţinem controlul şi am înţeles precis mecanismul ei.
Mă refer, desigur, la puterea care vizează lumea interioară. La autoritatea pe care Hristos nu i-o recunoaşte lui Pilat decât în condiţiile în care El însuşi o acceptă ca venind din partea lui Dumnezeu („Nu ai avea nicio putere asupra Mea, dacă ea nu ţi-ar fi fost dată de Tatăl Meu.”).
Nimeni nu are putere asupra sinelui nostru, sufletului, minţii şi viselor noastre, decât dacă noi permitem influenţelor străine (bune sau rele, plăcute sau neplăcute) să intervină şi să le îmbogăţească sau să le denatureze. Eu numesc „putere” influenţele care pot pătrunde adânc în fiinţa mea şi care-mi schimbă modul de gândire, sistemul de valori, care mă provoacă să acţionez într-un sens pe care nu-l bănuisem şi care nu-mi fusese propriu. Tot ce devin eu în urma acestor influenţe reprezintă exercitarea unei puteri asupra mea, cu acceptul meu intim, conştient sau inconştient. Tot ce ţine de presiunile din lumea exterioară eu numesc „forţă”.
O forţă nu poate deveni putere decât dacă îi permiţi să te afecteze profund, la nivel psihologic şi spiritual. Fireşte că trăiesc realităţile societăţii actuale şi încerc să reacţionez, mai bine sau mai rău, la toate forţele care apasă asupra mea. O haită de câini mă poate ataca noaptea pe stradă, falimentul firmei la care lucrez mă poate lăsa temporar fără sursa de venituri, o politică externă iresponsabilă mă poate arunca într-un război etc. Nu am pretenţia că pot să controlez toate acestea, să le evit măcar, însă pot să neutralizez efectele neplăcute ale evenimentelor în sine şi ale consecinţelor lor pe termen scurt sau lung prin atitudinea pe care o am în faţa lor, respectiv prin alegerea felului în care le las să mă determine. Asta înseamnă să deţin eu puterea.
Eseu de Silvia Velea
4 voturi
Încarc...