Despre lideri
Iată ce citesc într-un curs de management: „…axarea pe elementele sentimentale, acordând prioritate emoţiilor şi credinţelor angajaţilor, în strânsa lor interdependenţă; obţinerea dedicării emoţionale a personalului pentru realizarea obiectivelor şi sarcinilor firmei prezintă o importanţă crucială”.
În douăzeci de ani de muncă am trecut prin câteva organizaţii şi am cunoscut manageri de tot felul. Dacă ar fi să mă iau după criteriile din manuale, manageri e cam mult spus. Mai bine zis, patroni de SRL-uri, directori de firme, preşedinţi de filială… Cum mult spus ar fi să pomenesc în legătură cu ele de o cultură organizaţională. Totuşi, lăsând la o parte rolul esenţial pe care l-au jucat în viaţa mea, determinându-mă să cresc ca spirit şi mă modelez pe mine însămi ca persoană, fiind adevărate puncte strategice ale destinului meu, ciudat este că, în legătură cu ele, păstrez mai ales nişte viziuni plastice ale felului în care lucrurile pe care le-am trăit acolo mi-au afectat… sentimentele.
Una dintre organizaţii mi-a rămas întipărită în memoria afectivă ca o navă fantomă, plutind greoi în apele înceţoşate ale lumii noi, iar echipajul vâslind asemeni unor pui de raţă în jurul ei, fiecare într-o bărcuţă. Din altă companie, mi-a rămas sentimentul că mi s-a făcut o farsă, fiindcă îmi amintesc mai ales zâmbetele colegilor mei care răsuceau în mustăţi taine şi secrete „de oameni mari”. Altă experienţă de muncă mi-a lăsat gustul amar al prieteniilor rupte din copilărie, cu îmbrânceli şi răutăţi inocente, când suflam pe gură vânt aprig de supărare, care să-l despoaie pe celălalt de tot ce-i dăruisem vreodată.
Din toate însă lipsea ceva esenţial. Poate spiritul unui lider, cum spun cărţile, care să insufle emoţie şi credinţă, rezistenţă fizică şi sufletească la rutinare, la delăsare, la egoism şi la coagularea micilor interese individuale. Un om care să ştie să răsucească delicat firul de văzduh din caierele inimilor şi să ţeasă din ele un covor fermecat pentru toţi.
Eseu de Silvia Velea
2 voturi
Încarc...