Aplecată spre leagănul copilăriei, revăd tabloul feeric al iernii care aşează vederii chip de înger cu privire dumnezeiască, privind fulgii mari, mari, albi care ning flori de măr din glasuri de colindă sfântă în calea întrupării Cuvântului din Ceruri, de-a pururi, în timp de decembrie.

Cerul şi Pământul se îmbracă în dalbe straie, neprihănirea naşterii sfinte este adusă lumii în albul fulgilor de nea, ca mângâiere a Tatălui pe chipul pruncilor Lui, noi, toţi deopotrivă.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
Comenteaza! »

Mi-am sădit gândurile în flori. Am adunat apoi mănunchi de minuni colorate să le ofer în dar. Cu tot cu „pământul” pe care cresc, o fărâmă de suflet. Să nu moară minunea, căci florile mele sunt mici minuni, împetelate cu zafirele lacrimii şi curcubeul zâmbetului.

5 voturi

Încarc...

Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
2 comentarii »

Frânturi de vise alunecă duios din taina sufletului meu, îmbrăţişând gânduri nerostite ce nasc simţiri curate şi văpăi de iubire. Rezemată de tâmpla timpului, privesc cu ochii imaginaţiei dansul ireal al viselor. Îmi alung sufletul să hoinărească şi să-mi aducă-n dar fărâme de trăire.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
3 comentarii »

Încerc să înţeleg Viaţa, să o simt, să o trăiesc. Încerc să dau valoare înlănţuirii necontenite şi ireversibile a secundelor. Fără îndoială, pe drumul existenţei noastre devenim. În fiecare clipă, timpul ne marchează trecerea minutelor, zilelor, anilor. Răsăritul soarelui este un început, apusul este un sfârşit… sau poate un nou început.

În orice clipă, o viaţă moare, lăsând loc naşterii, noului început. Fizic, viaţă este închisă în limite: început-sfârşit, naştere-moarte, limite între care ceasornicul neobosit al vieţii numără secundele trecerii.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
5 comentarii »

Sunt mândră că m-a născut Dumnezeu pe pământul binecuvântat al României. Mi-e dragă ţara mea, o iubesc chiar, dar nu am simţit cât de mult îmi lipseşte casa mea România până nu am plecat departe, cu sufletul împietrit de tristeţea că nu am şansa să dăruiesc ţării mele ceea ce sunt eu ca om.

Până să fiu nevoită să plec din ţară, nu am înţeles sensul cuvântului patriot decât ca definiţie a unui cuvânt al cuprinzătorului vocabular al limbii române. Acum ştiu ce înseamnă. Cu durere ştiu, cu tristeţe în suflet.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
6 comentarii »

Nu încerc să cuprind iubirea într-o definiţie. E inutil. Nu s-au inventat cuvinte care să închidă iubirea în enunţuri concrete. Există doar încercări.

Cum înţeleg eu iubirea? Lacrimă de puritate picurată de divinitate în suflete alungate din Rai. Trăind într-un tărâm al mărginirii, omul caută neîncetat iubirea. Doar ea ne poate trimite spre infinit, spre libertatea neîngrădită de viaţă, timp, suferinţă.

Iubirea ne aruncă în abisurile morţii, ca apoi să ne învie din propria cenuşă, ridicându-ne pe culmile trăirii. Este un paradox neînţeles.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
Comenteaza! »