25 decembrie 2007

Colinda către Tine, Prunc Sfânt!

Aplecată spre leagănul copilăriei, revăd tabloul feeric al iernii care aşează vederii chip de înger cu privire dumnezeiască, privind fulgii mari, mari, albi care ning flori de măr din glasuri de colindă sfântă în calea întrupării Cuvântului din Ceruri, de-a pururi, în timp de decembrie.

Cerul şi Pământul se îmbracă în dalbe straie, neprihănirea naşterii sfinte este adusă lumii în albul fulgilor de nea, ca mângâiere a Tatălui pe chipul pruncilor Lui, noi, toţi deopotrivă.

Eu, în fulg de nea am primit naştere de Prunc Sfânt, să ştiu că Tatăl va fi de-a pururi în ninsoare.

Este timpul pentru sărbători sfinte, este timpul poveştilor şi amintirilor din copilărie, atât de departe şi totuşi atât de vii prin prezentţa copiilor în viaţă noastră!

Roze înflorite în obraji de copil, clinchet cristalin de râsete vesele… „flori dalbe, flori de mar…” îmi aduc în „linu-i lin”, copilărie de departe răsărită în suflet atât de aproape…

Amintirile îmi ning în suflet prin binecuvantarea iernii. Bunica blajină, cu mâini harnice, preface pios, pâinea în colăcei oferiţi în seara de Crăciun dar cetelor de colindători, copii zglobii, cu steluţe în priviri care aduc veste minunată, asemenea păstorilor, soli ai Bucuriei în lume.

Cetina verde de brad, ninsă de alb, se scutură tainic, adiind mireasma de răşină în gerul iernii. Revăd cu ochii copilăriei, în ferestre de-o şchioapă, florile mari de gheaţă, pictate de suflarea geroasă, ca dar al naturii pentru sărbătoarea sfântă a ultimei luni din an.

Săniuţe ce parcă zboară pe necuprinsul alb, poartă în lin lunecuş, veselia şi bucuria copilăriei până departe. Copiii zglobii, întrupând veselia iernii, se întorc alene spre casa bunicii.

Aici – cald şi pace…

Măicuţa Preacurată veghează tainic, prin lumina candelei din perete, copilaşii şi bunica.

Lumina, da, lumina este aceeaşi. Lumina mă readuce în timpul de acum, de peste ani, în care sentimentul naşterii Pruncului este acelaşi şi îmi inundă fiinţa cu aceeaşi intensitate.

Acolo, în ieslea cea săracă a sufletului meu, „Cuvântul în trup s-arată”, cum spune colinda.

Acum, fiinţă îmi îngenunchează pios şi cald, învăluită doar în lumină, acolo, la poarta lăcaşului-suflet, plângând lacrimi curate, culese din fulgii de nea, lacrimi ce strălucesc asemenea stelei ce arată calea magilor spre ieslea cea sfântă.

Învăţăm an după an, dintotdeauna, că toată dalba puritate se naşte în Pruncul Sfânt din neprihănirea Maicii Sale, prin bunătatea fără margini a Tatălui Ceresc! Cât de omenească este această naştere şi câtă divină bucurie izvorăşte din sufletele noastre în glas ce alătură îngeri şi oameni întru colinda dumnezeiască!

Fiecare dintre noi să primim, în ceas de sărbătoare, ca micuţul Prunc Iisus să se nască în sufletul nostru, să-i dăruim şi să ne dăruiască bucuria şi dragostea dumnezeiască a Tatălui celui Fără de Început! Să fim mai buni, an de an, să îngenunchem în faţa naşterii, tăcuţi, cu faţa plină de lumină şi stea călăuzitoare spre iubire, în priviri, doar cu gânduri curate, reunite în mănunchi de „flori dalbe, flori de măr”.

Sa lăsăm la poartă sufletului nostru, la ieslea cea săracă, smirna, aurul şi tămâia prefacute în dragoste, smerenie şi bunătate ca dar nepreţuit al omului pentru dar nepreţuit al Tatălui! Bucuria sfântă a sărbătorilor de iarnă să vă dăruiască vieţii fulgii de nea ai voioşiei, flori dalbe de măr să vi se aştearnă în calea paşilor, iar colinda sfântă să vă amintească de-a pururi că Tatăl ne iubeşte prin Fiul Său!

Primiţi colinda strămoşească din suflet către suflet, întru Bucuria Naşterii Mântuitorului!

Rătăcind într-o grădină,
Florile dalbe, flori de măr,
Mă-ntâlnii cu o albină,
Florile dalbe, flori de măr,
Albina strângea din flori
Florile dalbe, flori de măr,
Miere pentru sărbători,
Florile dalbe, flori de măr,
Maria, fată frumoasă,
Florile dalbe, flori de măr,
Şade la gherghef şi coase
Florile dalbe, flori de măr,
Mândru chip al Domnului
Florile dalbe, flori de măr,
Stând în poarta Raiului
Florile dalbe, flori de măr,
Şi copii în jurul lui,
Florile dalbe, flori de măr,
Bucuria Domnului.
Florile dalbe, flori de măr,
Tatăl să-şi colinde-n zori,
Florile dalbe, flori de măr,
Vestitori de sărbători
Florile dalbe, flori de măr,
În ceruri şi pe pământ,
Florile dalbe, flori de măr,
Ei sunt lucrul cel mai sfânt.
Florile dalbe, flori de măr,
Un an nou cu sănătate,
Florile dalbe, flori de măr,
Să aveţi noroc în toate,
Florile dalbe, flori de măr,
Cu steluţe luminate,
Florile dalbe, flori de măr,
Toate de la Domnul date
Florile dalbe, flori de măr.

Sărbători Fericite!

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook