4 august 2011
Pe stadioane se înjură de mama focului. „Oamenii din domeniu” ne spun că „aşa-i pe stadion”. Şi ei înjură, dar evită să-i vadă lumea, că nu dă bine.
Nu-ţi rezolvi o problemă până nu dai şpagă. „Aşa merg treburile”, auzim de la unii şi de la alţii, iar cei care susţin cel mai tare lucrul ăsta sunt cei care iau şi dau spagă.
Despre politicienii se spune că nu-şi urmăresc decât interesele proprii, nu pe ale ţării sau ale comunităţii care i-a ales. „Asta-i politica”, spun oamenii, plini de ciudă, refuzând în acelaşi timp să contribuie cu fonduri la repararea plafonului blocului, pe motiv că ei n-au nicio treabă, dacă stau la parter.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
14 iulie 2011
America este cea mai mare cultură modernă. Probabil mulţi sunt contrariaţi de această afirmaţie, dar dacă trecem peste prejudecăţi şi judecăm lucrurile la rece, vom vedea că nu există cinematografie comparabilă cu cea americană, muzica de toate genurile, chiar şi cea clasică, este înfloritoare, literatura dă o mulţime de scriitori de talie internaţională, în artele plastice se simte mai multă vervă creatoare etc. Desigur, americanii, ca naţiune relativ tânără, nu au tradiţia culturală a altor popoare, dar şi-au tras seva de la acestea. Probabil este mai puţin cunoscut pe la noi, dar chiar şi acum aproape două sute de ani, când cultura română abia începea să prindă formă în afara tradiţiei, cultura americană era una cel puţin remarcabilă.
Mă întreb: ce face o cultură să devină mare? La prima vedere, s-ar zice că artiştii, doar ei sunt creatorii. Totuşi, statistic vorbind, cred că oamenii talentaţi sunt distribuiţi relativ proporţional în populaţie, însă la unele popoare se văd mai multe talente la mia de locuitori decât la altele. Talente de prin alte părţi, chiar dacă recunoscute internaţional, şi-au arătat adevărata valoare doar ajunse în spaţiul american. Care să fie diferenţa? Abundenţa de producţii şi, mai ales, managementul.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
7 iulie 2011
Cineva se comportă mitocăneşte faţă de tine, iar prima ta reacţie este să-l înjuri, fie şi numai în gând, amplificând mitocănia. Cineva spune o prostie, iar reacţia ta este să-l iei în râs, cu epitetele de rigoare, lăsând astfel prostia să-şi continue existenţa. Cineva îţi cere şpagă, chiar dacă nu direct, şi i-o dai, devenind părtaş la acest cerc vicios, care ia amploare. Cui nu i s-a întâmplat aşa ceva?
Spunem că am vrea să trăim într-o societate mai bună şi mai dreaptă, dar nu facem mai nimic pentru asta. Aşteptăm ca schimbarea să vină de undeva „de sus”, de la guvern, de la clasa politică, de la justiţie, fără să înţelegem că toate acestea, aşa hulite cum sunt, nu sunt altceva decât imaginea noastră, a tuturor. Credem mereu că alţii greşesc, dar noi nu. Studii sociologice serioase au arătat că peste 90% dintre oameni s-ar comporta cel puţin la fel de rău ca politicienii în situaţii similare, ca să ne referim doar la politică.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
25 mai 2010
Festivalul Naţional de Epigramă “Cât e Buzăul de mare”, ediţia a XI-a, a început la 7 mai 2010, ora 17:00, în Sala de consiliu a Primăriei Buzău, situată într-o clădire monumentală, dată în folosinţă încă din anul 1903, în prezenţa epigramiştilor buzoieni şi a invitaţilor din ţară şi de peste Prut.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
22 aprilie 2010
Paradoxal, una dintre problemele învăţământului actual este faptul că se face în masă. Este ideal ca toţi oamenii să beneficieze de educaţie, însă apare un efect pervers: a dispărut mândria de a fi la şcoală. De vreme ce este obligatoriu să te înscrii în sistemul de învăţământ, cel puţin până la un anumit nivel, este foarte greu să simţi acest lucru ca pe o virtute şi, mai ales, ca pe o motivaţie. Nici chiar a absolvi o facultate nu mai este mare scofală acum, în condiţiile în care candidaţii sunt admişi pe baza unei chitanţe şi sunt licentiaţi pe baza unui test-grilă. Aşa se face că tot mai mulţi trec prin şcoală doar ca să bifeze în CV rubricile corespunzătoare.
Din câte am citit, cred că înainte de Al Doilea Război Mondial atitudinea elevilor faţă de învăţătură era diferită. Erau, desigur, ca şi acum, unii mai isteţi şi unii mai grei de cap, unii mai silitori şi alţii mai leneşi, dar simţeau o mai mare responsabilitate a prezenţei lor în clasă, o mai mare datorie faţă de sacrificiul părinţilor de a-i ţine la şcoală, o mai mare însemnătate a efortului lor de a învăţa. Şi mai era ceva: o magie a lucrurilor învăţate. Acum, copiii sunt asaltaţi de informaţii şi sunt mai greu de impresionat. Însă se poate! Poate sarcina cea mai importantă a profesorului modern este să-şi impresioneze elevii, să le spargă crusta indiferenţei, să-i facă, măcar pe câţiva, să-şi dorească să afle mai multe.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
1 aprilie 2010
La apariţia filmului „Filantropica”, al lui Nae Caranfil, foarte mulţi s-au simţit păcăliţi când au înţeles mecanismele cerşetoriei ca „afacere”. Replica „Mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primeşte pomană!” a devenit celebră, emblematică pentru acest gen de înşelătorie.
Puţini îşi dau însă seama că acesta este, de fapt, un principiu esenţial al societăţii actuale: dacă nu spui o poveste, e mult mai greu să primeşti ceea ce vrei – iar cu cât ai o poveste mai bună, cu atât primeşti mai mult (bani, atenţie, faimă şi altele, depinde ce vrea fiecare). Chiar şi filmul lui Nae Caranfil se supune acestui principiu.
Până la el, s-au făcut reportaje despre înşelătoriile cerşetorilor, dar niciunul nu a spus o poveste atât de bună, aşa că „Filantropica” a avut cel mai mare succes. Toate ziarele şi televiziunile se întrec zilnic în a croi poveşti cât mai bune. Chiar şi divertismentul trebuie să spună poveşti bune, pline de haz. Nu doar scriitorii încearcă să te prindă în poveştile lor, ci şi pictorii, muzicienii…, cam toţi cei care au înţeles principiul, fie şi fără să-l conştientizeze ca atare.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
3 voturi