Mirajul poveştii
La apariţia filmului „Filantropica”, al lui Nae Caranfil, foarte mulţi s-au simţit păcăliţi când au înţeles mecanismele cerşetoriei ca „afacere”. Replica „Mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primeşte pomană!” a devenit celebră, emblematică pentru acest gen de înşelătorie.
Puţini îşi dau însă seama că acesta este, de fapt, un principiu esenţial al societăţii actuale: dacă nu spui o poveste, e mult mai greu să primeşti ceea ce vrei – iar cu cât ai o poveste mai bună, cu atât primeşti mai mult (bani, atenţie, faimă şi altele, depinde ce vrea fiecare). Chiar şi filmul lui Nae Caranfil se supune acestui principiu.
Până la el, s-au făcut reportaje despre înşelătoriile cerşetorilor, dar niciunul nu a spus o poveste atât de bună, aşa că „Filantropica” a avut cel mai mare succes. Toate ziarele şi televiziunile se întrec zilnic în a croi poveşti cât mai bune. Chiar şi divertismentul trebuie să spună poveşti bune, pline de haz. Nu doar scriitorii încearcă să te prindă în poveştile lor, ci şi pictorii, muzicienii…, cam toţi cei care au înţeles principiul, fie şi fără să-l conştientizeze ca atare.
La angajare, de obicei nu-i suficient să vrei să munceşti. CV-ul tău trebuie să spună o poveste bună, iar tu trebuie să ştii să o faci şi mai bună la interviu. Nu spun că ne minţim între noi – poveştile pot fi cât se poate de cinstite, şi cu cât sunt mai cinstite, cu atât sunt mai bune, numai că „povestitorii” sunt cei care au cele mai mari şanse de succes.
Ana are mere. Şi ce-i cu asta? Ana are mere, pentru că Ion, care este îndrăgostit în secret de ea, i le-a lăsat într-un coşuleţ la uşă. Ei, da, lumea începe să devină curioasă. Faptele seci nu mişcă pe nimeni, dar povestea din spatele lor este cu totul altceva. Suntem înfometaţi de poveşti, încă din copilărie. Iar cei care nu spun poveşti, nu prea sunt băgaţi în seamă.
Eseu de Lucian Velea
5 voturi
Încarc...