247.000 de citate în română
În ritm de vacanţă de primăvară, Citatepedia merge înainte. Ar fi bună o întâlnire literară la un grătar.
După ce a devenit partener al Festivalului Internaţional de Aforisme, Citatepedia a devenit şi partener media al Festivalului Filmului European. Ne bucurăm să promovăm astfel de proiecte culturale. Şi pentru că vrem să facem promovarea cât mai interesantă, am zis să folosim ce ştim noi mai bine: citate. Astfel, în secţiunile potrivite, prezentăm replici din filmele prezente în cadrul Festivalului Filmului European. Mulţumim organizatorilor pentru efortul depus ca acest lucru să se poată întâmpla. Este mai dificil decât pare să extragi astfel de replici dintr-un film. Şi sunt o mulţime de filme. Cu cât se apropie festivalul, replicile se vor diversifica.
Staţi prin preajmă, să vedeţi ce mai urmează!