133.000 de citate
Deşi Sărbătorile de iarnă au trecut, anul a început în ritm de vacanţă. Probabil tonul l-a dat vacanţa şcolară, care tocmai s-a încheiat. Când copiii sunt liberi, familiile pot face mai uşor câte o ieşire (la munte, cel mai probabil). Totuşi, Citatepedia merge frumos înainte. Simt chiar o anumită vervă – dar este mai mult un sentiment, pe care nu-l pot argumenta obiectiv. Poate doar faptul că în ultimele săptămâni Citatepedia.ro a avut o audienţă cu 50% peste următorul site concurent.
Cea mai recentă noutate o constituie clasificarea aforismelor în funcţie de subiect. La secţiunea Aforisme, indexul alfabetic al subiectelor este vizibil pe aproape toate paginile (în partea superioară), astfel încât să fie uşor accesibil. Dat fiind că numărul aforismelor a trecut de 16.000 (foarte probabil cea mai mare colecţie de acest fel realizată vreodată în limba română), această clasificare se dovedeşte a fi necesară, dar şi foarte interesantă. Este doar o etapă dintr-un plan mai amplu referitor la aforisme.
Mai general, navigarea a fost îmbunătăţită la partea de subiecte. Acum, cititorii pot ajunge cu mai puţine clicuri la ce îi interesează şi pot explora pagini despre care, poate, nici nu ştiau că există. Aşadar, lectură plăcută!