America este cea mai mare cultură modernă. Probabil mulţi sunt contrariaţi de această afirmaţie, dar dacă trecem peste prejudecăţi şi judecăm lucrurile la rece, vom vedea că nu există cinematografie comparabilă cu cea americană, muzica de toate genurile, chiar şi cea clasică, este înfloritoare, literatura dă o mulţime de scriitori de talie internaţională, în artele plastice se simte mai multă vervă creatoare etc. Desigur, americanii, ca naţiune relativ tânără, nu au tradiţia culturală a altor popoare, dar şi-au tras seva de la acestea. Probabil este mai puţin cunoscut pe la noi, dar chiar şi acum aproape două sute de ani, când cultura română abia începea să prindă formă în afara tradiţiei, cultura americană era una cel puţin remarcabilă.

Mă întreb: ce face o cultură să devină mare? La prima vedere, s-ar zice că artiştii, doar ei sunt creatorii. Totuşi, statistic vorbind, cred că oamenii talentaţi sunt distribuiţi relativ proporţional în populaţie, însă la unele popoare se văd mai multe talente la mia de locuitori decât la altele. Talente de prin alte părţi, chiar dacă recunoscute internaţional, şi-au arătat adevărata valoare doar ajunse în spaţiul american. Care să fie diferenţa? Abundenţa de producţii şi, mai ales, managementul.

Un mediu cu multe producţii, chiar dacă marea majoritate proaste, este stimulativ pentru creaţie. Poate cel mai bun exemplu în acest sens este fenomenul Bollywood: deşi filmele indiene au o reputaţie proastă, fiind adesea luate peste picior, nivelul lor creşte de la an la an, începând să apară producţii de o valoare reală. Iar rolul cheie este al managementului, care ştie să extragă calitatea din cantitate. Actele culturale individuale sunt doar cărămizi, este nevoie de un management cultural valoros pentru a construi o mare cultură.

Popor mucalit, facem mişto de americani, de indieni şi de alţii care mişcă ceva. Însă o facem cam de pe margine şi riscăm să rămânem pe margine.

Eseu de Lucian Velea

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Eseuri
1 comentariu »