Cineva se comportă mitocăneşte faţă de tine, iar prima ta reacţie este să-l înjuri, fie şi numai în gând, amplificând mitocănia. Cineva spune o prostie, iar reacţia ta este să-l iei în râs, cu epitetele de rigoare, lăsând astfel prostia să-şi continue existenţa. Cineva îţi cere şpagă, chiar dacă nu direct, şi i-o dai, devenind părtaş la acest cerc vicios, care ia amploare. Cui nu i s-a întâmplat aşa ceva?

Spunem că am vrea să trăim într-o societate mai bună şi mai dreaptă, dar nu facem mai nimic pentru asta. Aşteptăm ca schimbarea să vină de undeva „de sus”, de la guvern, de la clasa politică, de la justiţie, fără să înţelegem că toate acestea, aşa hulite cum sunt, nu sunt altceva decât imaginea noastră, a tuturor. Credem mereu că alţii greşesc, dar noi nu. Studii sociologice serioase au arătat că peste 90% dintre oameni s-ar comporta cel puţin la fel de rău ca politicienii în situaţii similare, ca să ne referim doar la politică.

Nimeni nu va aduce schimbarea dacă aceasta nu se petrece în primul rând în noi. Nici măcar Iisus nu ne poate mântui, dacă răstignirea nu se face în inima noastră. Spunem că suntem un popor creştin, dar numărul celor dispuşi să aplice filozofia de viaţă creştină este mult mai mic decât numărul celor care merg regulat la biserică. Oricare ar fi sistemul de valori în care crezi, nu înseamnă nimic până nu îl aplici, oricât ar fi de greu. Să nu mai visăm la lumea în care ne-ar plăcea să trăim, ci să începem să o punem în practică, cu fiecare gest, oricât de mic ni s-ar părea.

Eseu de Lucian Velea

9 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Eseuri
2 comentarii »