Cum suntem?
Pe stadioane se înjură de mama focului. „Oamenii din domeniu” ne spun că „aşa-i pe stadion”. Şi ei înjură, dar evită să-i vadă lumea, că nu dă bine.
Nu-ţi rezolvi o problemă până nu dai şpagă. „Aşa merg treburile”, auzim de la unii şi de la alţii, iar cei care susţin cel mai tare lucrul ăsta sunt cei care iau şi dau spagă.
Despre politicienii se spune că nu-şi urmăresc decât interesele proprii, nu pe ale ţării sau ale comunităţii care i-a ales. „Asta-i politica”, spun oamenii, plini de ciudă, refuzând în acelaşi timp să contribuie cu fonduri la repararea plafonului blocului, pe motiv că ei n-au nicio treabă, dacă stau la parter.
Nici oamenii de cultură nu scapă. Cică e mâncătorie între ei, ascunsă sub aparenţe elegante. O junglă cu flori frumoase, dar carnivore. Cel puţin aşa zic unii scriitori, maeştri ai cuvintelor, dar repetenţi la examenele de morală.
În momentul în care, individual, acceptăm un rău ca fiind un dat imuabil, devenim parte din acel rău. Chiar mai mult, devenim promotori ai lui. Suntem ceea ce lăsăm să fie.
Eseu de Lucian Velea
3 voturi
Încarc...