Search Results

 18 februarie 2010

Despre posesie

Silvia VeleaOdată am auzit pe cineva spunând că posesia nu există în realitate, este o iluzie. Dar o iluzie necesară pentru stabilirea unui tip de ordine relaţională. Adică un soi de prosteală general acceptată, o convenţie, o convenienţă. Însă, ca orice iluzie, ea poate da naştere altor iluzii complementare (dacă accepţi una, de ce nu ai accepta-o şi pe a doua?), cum ar fi legile constituţionale, respectiv pedepsirea celui care fură. Şi în numele unei iluzii, ne comportăm în realitate contrar învăţăturilor lui Hristos, care zic: „Dacă un om te sileşte să mergi cu el o milă de drum, tu să mergi două”, „Dacă un om îţi fură haina, tu dă-i şi cămaşa” sau „Ce valoare are un lucru care poate fi furat?”.

Nu pledez pentru hoţie, încerc să arăt că orice conduită, orice sistem de referinţă care se bazează pe o iluzie este fals(ă) în fond. Şi că iluzia căreia îi dai drept de viaţă va căuta să te înrobească. E în natura iluziilor să facă asta. Se zice că numai cinstea şi adevărul te pot elibera. Prin asta înţeleg că adevărul şi iluzia nu pot coexista. Când una începe, cealaltă se termină. Să-mi fi scăpat oare din vedere ideea de compromis?

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 4 februarie 2010

Despre competiţie

Silvia VeleaNu sunt o persoană sportivă. Performanţele fizice, de orice fel, nu mi-au dat niciodată satisfacţii, şi cu toate astea, în şcoala primară, am avut o profesoară de educaţie fizică care m-a îndrumat spre o carieră sportivă, propunându-mă unui club din oraş, pentru lotul de juniori la atletism. La scurt timp după începerea antrenamentelor, scoteam cel mai bun timp la alergarea de viteză, aveam cea mai bună săritură în înălţime şi nu dărâmam niciun gard la alergarea cu obstacole.

Lucru ciudat, care mă tulbura, era faptul că nu-mi plăceau competiţiile. Şi cu cât nu-mi plăceau mai tare, cu atât mai mult mă străduiam să le câştig, chiar şi atunci când strădania depăşea clar puterile mele naturale. Ştiam cumva că această nevoie de a câştiga se trăgea dintr-un fel de „spaimă ontologică”, din convingerea că eu existam doar pentru că din miliardele de spermatozoizi care intraseră în cursa pentru viaţă, cel care avea să-mi dea mie fiinţă fusese cel mai rapid. Şi nu mă îndoiam că din altă celulă sexuală s-ar fi născut o altă persoană, diferită de mine, o altă „soră” sau un alt „frate”, dar nu eu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 

Din Paris, cu dragoste

John Travolta şi Jonathan Rhys Meyers îşi unesc forţele pentru a aduce, din 5 februarie 2010, cel mai exploziv film al sezonului, „Din Paris, cu dragoste” („From Paris with Love”) în cinematografele Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, Cityplex (Bucureşti şi Constanţa), Lotus (Oradea) şi Odeon Cineplex (Cluj).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 februarie 2010

Magia din spatele filmului Avatar

Oamenii de pretutindeni au fost captivaţi de uimitoarele efecte speciale folosite în filmul regizat de James Cameron. Criticii au exclamat la unison că nu mai există niciun alt film ca „Avatar”. Suma încasată din vânzările de bilete la nivel mondial a depăşit deja cifra de 2 miliarde de dolari. Dar oare cum se realizează o astfel de super-producţie?


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 28 ianuarie 2010

Tăcerea neexistenţei

De imagini nedefinite din plasa existenţei mă agăţ cu disperare. Întorc firul ghemului înfăşurat pe părţile rotundului şi caut să intru, în adâncul lui pentru un nou început. Din coduri bine stabilite, tot dintr-un început, caut să găsesc energii în infinitul nostru mic, pentru a răbufni cândva în raze de existenţă-lumină, în care nu există nici început, nici sfârşit şi când nu va mai exista acea atracţie universală, spre interior sau spre exterior, cănd nu va mai fii posibilă o mare prăbuşire sau o mare explozie. În faţa naşterii şi morţii rămân gânditor, apoi ridic întrebări spre firea începutului, întrebând „Creatorul” de rostul existenţei şi dacă aducerea mea, a ta, a noastră în timp, îşi are rostul. Gheara fricii de a nu fi este teribilă, temătoare, ignorată sau uneori acceptată, dar întodeauna cu speranţa existeţei unui dincolo, speranţă subconştientă chiar şi pentru cel mai convins ateu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 26 ianuarie 2010

Alteţa Sa cititoare

Alteţa Sa cititoareLa Editura Leda a apărut recent „Alteţa Sa cititoare” de Alan Bennett, traducere din limba engleză şi note de Smaranda Câmpeanu.

Regina Angliei nu ar fi aflat niciodată de bibliobuzul parcat chiar lângă Palatul Buckingham dacă nu ar fi fost hărmălaia provocată de cei doi căţei ai săi. După ce potoleşte tot tărăboiul, se hotărăşte să-şi prezinte scuzele pentru tot vacarmul iscat şi sfârşeşte prin a împrumuta un roman de Ivy Compton-Burnett. O lectură cam anostă, ce-i drept, dar buna educaţie îi cere să o ducă la bun sfârşit şi — ca să nu pară nepoliticoasă — mai ia încă un roman la citit. A doua alegere, mai fericită, trezeşte în Regină o adevărată pasiune pentru lectură, iar îndatoririle sale oficiale încep să aibă de suferit, spre disperarea Casei Regale şi a Parlamentului. În timp ce Regina devorează carte după carte, de la Hardy la Brookner, Proust şi Samuel Beckett, întreg anturajul său conspiră frenetic pentru a pune capăt odiseei literare a Suveranei. Maiestatea Sa cochetează cu gândul de a deveni doar Alteţa Sa cititoare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'nicio'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii