Search Results

 21 ianuarie 2010

Timp din timpul gândurilor

Când mă uit către Apus, se stârnesc ploi nestăvilite. Când mut privirile spre Răsărit, văd cum dor păsările în zbor de-atâta oboseală de mâine.

Cum trec zorile, se ivesc de departe drumurile, se scriu spre mine scoţându-mă din neantul în care m-a vârât şirul de rânduri rimate anapoda pe sfoara creaţiei, fără să ştiu că, de fapt, păsările acelea cresc închipuite în imaginaţia mea, aleargă spre un sâmbure de adevăr, pe când corăbiile încă nu erau rătăcite, iar mâna dreaptă aşezată sub cap nu mă adormise să-mi închidă pleoapele până dincolo de nepăsarea umană a somnului.

La poalele mării, spuma se stinge uşor, valurile se-ntind până departe, semănând aerul proaspăt în nările mele de la capăt de rând.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 

Dr. Parnassus

La fix doi ani de la tragica dispariţie a lui Heath Ledger, regretatul actor va putea fi admirat pentru ultima dată pe marile ecrane, odată cu premiera grandiosului film „Dr. Parnassus” („The Imaginarium of Doctor Parnassus”), din 22 ianuarie 2010 în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Starplex, Cinema City (Cotroceni, Cluj, Bacău) şi Odeon Cineplex (Cluj).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 4 ianuarie 2010

123 S-a furat un tren

Filme despre trenuri şi avioane deturnate, şantaj de ostatici, răscumpărări fabuloase şi negocieri febrile am mai văzut. Nu acestea sunt însă sarea şi piperul în „123 S-a furat un tren” („The Taking of Pelham 123”), ci jocul spectaculos al actorilor protagonişti, care nu mai au nevoie de nicio prezentare: John Travolta şi Denzel Washington. Un tandem artistic de primă clasă, „o confruntare psihologică faţă în faţă, plină de dinamism” (după cum a scris Lisa Kennedy în The Denver Post) – acum pe DVD şi Blu-ray.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 decembrie 2009

Crăciun

Lucian VeleaPe 25 decembrie sărbătorim Crăciunul. Este probabil cea mai iubită sărbătoare şi s-ar zice că toată lumea o cunoaşte. Cred că varianta cea mai uzitată ar fi: „Crăciunul este sărbătoarea în care Moş Crăciun vine cu sania pentru a împărţi daruri tuturor celor care au fost cuminţi”. Sună de poveste, însă lucrurile sunt de fapt mult mai complexe. În calitate de creştini, sărbătorim în primul rând naşterea lui Iisus. Din păcate, nimeni nu ştie cu adevărat data naşterii Mântuitorului, aşa că aceasta a fost aleasă după tot felul de considerente. Nici măcar nu s-a ajuns la un consens, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc naşterea Domnului pe 7 ianuarie. Ar fi putut fi orice altă dată, chiar una de vară. Un Crăciun pe vreme de plajă ne pare cu totul bizar, însă pe două treimi din globul pământesc nu sunt şanse să ningă în această perioadă. Cred că nu greşesc dacă spun că la Bethleem nu a nins niciodată.
Alte credinţe au sărbători oarecum apropiate ca manifestare, în aceeaşi perioadă. La unele popoare, care nu au nicio sărbătoare de sezon, Crăciunul a fost adoptat pur şi simplu, în mod laic. Mi se pare minunat ca într-o sărbătoare să se găsească o esenţă de o asemenea frumuseţe încât să treacă dincolo de credinţă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 22 decembrie 2009

Vechi tovarăşi

Pe 1 ianuarie 2010 are premiera în cinematografele din România filmul „Vechi tovarăşi” („Old Dogs”), una dintre cele mai reuşite comedii pe care le-am văzut în ultima vreme, cu o distribuţie de excepţie. O să trec elegant pentru miza tipic americană a filmului şi peste finalul previzibil al unei comedii romantice; e ca la oamenii pe care îi iubiţi – dacă luaţi defectele lor ca fiind imposibil de eliminat, vă puteţi bucura din plin de ei. În acelaşi fel, Disney mizează totul pe farmecul actorilor, pe acţiunea alertă şi pe dialogul spumos, iar rezultatul este o peliculă pentru „audienţă generală” pe care o recomandăm călduros, dacă vreţi să vă bine dispuneţi şi să vă încărcaţi bateriile. Dacă asociaţi sărbătorile de sfârşit de an cu romantismul vesel, aveţi de-a face cu un festin, iar dacă aveţi păreri bune despre Robin Williams şi John Travolta, prestaţia lor n-o să vă dezamăgească. Pe mine m-a surprins asocierea celor doi (care au mai jucat împreună doar în 1998, într-un film rămas obscur), dar trebuie să recunosc faptul că efectul este unul excelent. Ne-am tăvălit de râs în sală la vizionarea de presă – eu şi câteva zeci de oameni, şi am hohotit aproape tot timpul filmului, în aşa fel încât la final aveam încremenit pe faţă un râs asemănător cu efectul secundar al pastilelor din film. Cei care-l vor viziona, vor înţelege.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 14 decembrie 2009

Puterea imaginaţiei

Umor contagios, întâmplări de neimaginat, o păturică-minune şi candoarea unui copil a cărui imaginaţie poate schimba lumea la propriu – iată ingredientele celui mai nou film cu Eddie Murphy, „Puterea imaginaţiei” („Imagine That”), apărut pe DVD.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'nicio'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii