Pe 25 decembrie sărbătorim Crăciunul. Este probabil cea mai iubită sărbătoare şi s-ar zice că toată lumea o cunoaşte. Cred că varianta cea mai uzitată ar fi: „Crăciunul este sărbătoarea în care Moş Crăciun vine cu sania pentru a împărţi daruri tuturor celor care au fost cuminţi”. Sună de poveste, însă lucrurile sunt de fapt mult mai complexe. În calitate de creştini, sărbătorim în primul rând naşterea lui Iisus. Din păcate, nimeni nu ştie cu adevărat data naşterii Mântuitorului, aşa că aceasta a fost aleasă după tot felul de considerente. Nici măcar nu s-a ajuns la un consens, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc naşterea Domnului pe 7 ianuarie. Ar fi putut fi orice altă dată, chiar una de vară. Un Crăciun pe vreme de plajă ne pare cu totul bizar, însă pe două treimi din globul pământesc nu sunt şanse să ningă în această perioadă. Cred că nu greşesc dacă spun că la Bethleem nu a nins niciodată.
Alte credinţe au sărbători oarecum apropiate ca manifestare, în aceeaşi perioadă. La unele popoare, care nu au nicio sărbătoare de sezon, Crăciunul a fost adoptat pur şi simplu, în mod laic. Mi se pare minunat ca într-o sărbătoare să se găsească o esenţă de o asemenea frumuseţe încât să treacă dincolo de credinţă.

Asadar, ce este Crăciunul? Aş zice că sunt mai multe sărbători suprapuse, dar subsumate unei idei comune: generozitatea. Simţi Crăciunul din plin atunci când dai cu bucurie sinceră, chiar mai mult decât poţi, şi primeşti cu aceeaşi bucurie sinceră tot ceea ce alţii vor să-ţi dăruiască. Este mai greu decât pare la prima vedere, dar odată atinsă această stare de graţie, nu o vei uita niciodată. De fapt, nu dăruim doar oamenilor, ci şi divinităţii din fiecare, şi nu primim doar pentru noi, ci şi în numele divinităţii. Şi ne dăruim pe noi înşine unei speranţe renăscute, aceea de a fi mântuiţi.

Crăciun fericit, oriunde v-aţi afla!

Eseu de Lucian Velea

2 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Eseuri
1 comentariu »