123 S-a furat un tren
Filme despre trenuri şi avioane deturnate, şantaj de ostatici, răscumpărări fabuloase şi negocieri febrile am mai văzut. Nu acestea sunt însă sarea şi piperul în „123 S-a furat un tren” („The Taking of Pelham 123”), ci jocul spectaculos al actorilor protagonişti, care nu mai au nevoie de nicio prezentare: John Travolta şi Denzel Washington. Un tandem artistic de primă clasă, „o confruntare psihologică faţă în faţă, plină de dinamism” (după cum a scris Lisa Kennedy în The Denver Post) – acum pe DVD şi Blu-ray.
Se anunţa o zi ca oricare alta pentru Walter Garber (interpretat de Denzel Washington), controlor de trafic la regia de transport cu metroul. Până când o voce gravă de la celălalt capăt al firului îl întreabă: “Cât valorează astăzi viaţa unui ostatic, în New York?”. Şi calvarul începe. În trenul 123 Pelham, deturnat şi blocat între staţii, zeci de ostatici se tem să şi respire. Ryder (interpretat de John Travolta), liderul bandei, dictează condiţiile “jocului”: dacă nu primesc 10 milioane de dolari într-o oră, vor ucide câte un ostatic pentru fiecare minut de întârziere. Între timp, acceptă să vorbească doar cu Walter, care n-are nici experienţă, nici competenţă în negocierea de ostatici. Are, în schimb, în anchetare un dosar pentru luare de mită, pe care poliţiştii abia aşteaptă să-l pună pe tapet.
Ca să-şi reasigure electoratul, primarul aprobă suma şi, în timp ce Walter încearcă să câştige timp, autorităţile, speriate că teroriştii au început deja să omoare ostatici, caută cu disperare soluţii pentru a trimite în timp util cele 10 milioane de dolari. Singura speranţă de a minimiza pierderile de vieţi omeneşti şi de a preveni haosul este comunicarea bizară, dar aparent eficace dintre cei doi protagonişti, poli – al binelui şi al răului – care ajung să se confunde: Gruber – angajat conştiincios, dar grevat de acuzaţiile de mită; Ryder, fost broker dezamăgit de sistem, îşi caută dreptatea atacând chiar acolo unde-l “doare” mai tare: bursa. Cu cât panica se aşterne mai acut asupra oraşului, cu atât tranzacţiile online ale lui Ryder îi aduc acestuia mai mulţi bani în cont, ajungând să depăşească răscumpărarea cerută.
Garber îl convinge să elibereze ostaticii, luându-l pe el în schimb. Însă, odată banii livraţi, teroriştii îşi văd de drum, iar ostaticii sunt lăsaţi în voia sorţii în trenul care goneşte – acum, la suprafaţă – cu o viteză ameţitoare, ameninţând să se prăbuşească oricând. Va reuşi controlorul de trafic să-i salveze şi să-l prindă pe Ryder? N-are încotro. I-a promis soţiei că vine repede acasă şi că ia el lapte…