Search Results

 21 august 2008

Versuri şi muzică

În decursul timpului, pe Citatepedia au fost adăugate ca poezii şi unele cântece. La urma urmei, un cântec este o poezie cu anumite particularităţi. Pentru a se putea adăuga mai multe informaţii şi pentru o localizare mai uşoară, am realizat secţiunea Cântece. Evident, este vorba doar despre cântece cu versuri. Trebuie precizat şi că în această secţiune sunt admise doar versuri în limba română. Pot fi însă traduceri, cum se întâmplă, de exemplu, la ariile din opere şi operete. Pentru că da, toate genurile muzicale sunt binevenite.

Deschiderea acestei secţiuni are o semnificaţie mai largă. Cu această ocazie, Citatepedia devine un site mai deschis către muzică (cu accent pe versuri şi nume importante în domeniu), urmând să prezinte ştiri despre evenimente muzicale, iar discuţiile despre muzică fiind binevenite pe forum şi în comentarii.

Deoarece s-au adunat mai multe secţiuni referitoare la versuri (şi altele sunt în perspectivă), am realizat şi secţiunea Versuri, care devine punctul central al tuturor acestor secţiuni, atât pentru accesarea lor, cât şi pentru facilităţi comune.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 august 2008

Napoleon Bonaparte în viziunea Rusiei învingătoare

Napoleon BonaparteIată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.

Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:

Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 iulie 2008

Concursul naţional de debut literar „Lumen 2008” (ediţia a II-a)

Asociaţia Lumen şi Editura Lumen în parteneriat cu Editura Cristal, Editura Eurostar şi Muzeul Literaturii Române Moldova Iaşi, organizează în perioada 1 august – 15 septembrie 2008 Concursul naţional de debut literar „Lumen 2008” (ediţia a II-a).

La concurs sunt aşteptaţi să participe poeţi, prozatori şi eseişti cu vârsta până la 35 de ani, care nu au debutat cu volum individual de autor. Concursul se va desfăşura pe următoarele secţiuni: poezie, proză (roman, proză scurtă, eseuri, dramaturgie, jurnal) şi literatură pentru copii şi adolescenţi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 iulie 2008

A fiinţa sau a nu fiinţa

La Editura Mix a apărut o cartea „A fiinţa sau a nu fiinţa” de John Penberthy, drăguţ ilustrată de Laurie Barrows, o delicioasă parabolă despre rostul fiinţei umane, personificată de o albină, Buzz albinuţul, roiul de albine jucând aici, evident, rolul comunităţii umane.

Cartea poate fi cumpărată în variantă tipărită, dar este disponibilă şi gratuit, ca e-book, prin amabiliatea editurii şi a autorului. Această din urmă variantă este disponibilă şi în Biblioteca Citatepedia, cu acordul editurii, căreia îi mulţumim.

Jocul de cuvinte din titlul original „To bee or not to bee” te face sa zâmbeşti instantaneu şi în acelaşi timp te aştepţi la ceva filosofic. Cartea nu dezminte titlul. Scriitura este plină de veselie şi de înţelepciune, comicul de situaţie, aparent involuntar, cât şi umorul deliberat, gândit, fac ca adevărurile esenţiale de care această carte este plină să îşi atingă ţinta, şi anume transformarea spirituală a fiinţelor umane.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 16 iulie 2008

Arlechinul cu fesul pe dos

Arlechinul cu fesul pe dosJoi, 17 iulie 2008, ora 17:00, la Cercul Militar Constanţa are loc lansarea cărţii „Arlechinul cu fesul pe dos”, cel de-al doilea volum de versuri al lui Valeriu Barbu, un om care „evadează” din greşelile vieţii sale prin poezie.

În prefaţa cărţii, intitulată „Arlechinada – o stare de spirit”, scriitorul Valeriu Cuşner comentează:

Încă din volumul său de debut „Din cioburi”, Valeriu Barbu era îngrijorat de arlechinul din trupul său („nu mai rabdă, iese… îşi caută altă locuire în animale, păsări, în ierbi” ), pentru că alter-ego-ul său devenise depozitarul smintelilor unei „normalităţi impuse”, opunându-i, ca interfaţă, propria-i „sminteală” („încă unul s-a ţicnit”), o formă inedită de libertate (asemenea „libertăţii” celebrului personaj din „Înălţimile găunoase”; a lui Alexandr Zinoviev). Astfel a devenit imun faţă de circul derutant al speranţelor din afară, luând totul peste picior, purtându-şi fesul (mintea), pe dos pentru că: „m-am săturat să fiu normal în mine”. Numai că o astfel de defulare îi joacă feste, pentru că renunţând la pastilele de luciditate, jocul de-a normalitatea a devenit periculos, realizând, de astă dată, că „tristeţometrul” îi ascute neputinţele, rănile, spaima şi mirările, în deplină responsabilitate realizând că-şi mimează sentimentele.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 15 iulie 2008

Jacques Derrida despre scriitură, în alt fel

“Scriitura şi diferenţa” este o lucrare ce aparţine lui Jacques Derrida (15 iulie 1930 – 8 octombrie 2004), părintele a ceea ce numim în literatură deconstrucţie / deconstructivism. Volumul a apărut şi în limba română la Editura Univers, Bucureşti, 1998, în traducerea lui Bogdan Ghiu şi a lui Dumitru Ţepeneag. Prefaţa lucrată de Radu Toma aduce în discuţie stilul extrem de interesant în care se naşte discursul acestui scriitor:

Mi se pare cu neputinţă să scrii o introducere în gândirea lui Jacques Derrida, pentru simplul motiv că nu cred că există o „gândire” Derrida, dacă prin acest termen ar fi să înţelegem un ansamblu de idei, ansamblu coerent în care fiecare idee este dedusă dintr-o alta sau serveşte la deducerea ei, ansamblu ce ar fi comandat de o idee centrală, la care ar fi de altfel reductibil. Dacă e să vorbim în cazul lui de „gândire”, ar trebui să avem în vedere faptul că termenul e ceea ce se numeşte în gramatică un infinitiv lung şi ar trebui să înţelegem prin el nu atât un sistem de gânduri, ci un dinamism, producerea de gânduri, activitatea de gândire. E tocmai sensul pe care îl voi da cuvântului în paginile care urmează.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'poezie'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii