Din cioburi
Netocmite, netrecute din vreme, ca şi cum ar şti că un om, un altul şi un altul în alt colţ de lume se grăbesc să ajungă la întâlnirea cu oamenii, gândurile, sufletele şi imaginaţia creează cuvinte… Le spun să meargă… Valeriu Barbu, poet al imaginilor şi imaginarului, ne bucură în fiecare săptămână cu versuri de o notă aparte prin intermediul scrisorilor trimise din temniţa în care viaţa l-a împins. Din locul înconjurat uneori de privirea haină a deznădejdii, alteori, de lumina din ochii uriaşului blând, speranţa care priveşte printre gratii lăcrimând, văzând cât de singur e, cât sunt de singuri oamenii, uneori, în spaţiul lor strâmtat de dimensiuni, sufletul îşi întinde rădăcinile şi aripile spre adâncul şi înaltul Universului, ne transmite bucuria, tristeţea, speranţele, fricile şi, mai ales, dragostea de natură, de libertate, de oameni în general şi de Maria.
Valeriu Barbu transmite Cerului şi oamenilor întrebări esenţă – „îmi port trupul pe braţe ca şi cum ar fi un altul”, „Doamne, la ceva te-ai gândit în Opera Ta!”, „când te împinge secundarul dincolo de temeri, ce faci cu iubirea?… dar cu neiubirea?!”, „estetica ar părea fructul puterii noastre de identificare, dar descoperirea misterului? exaltarea, miezul mirării, dilatarea ochiului?” Şi conchide: „sunt acolo unde natura începe cu mine”. Sunt doar câteva versuri dintr-un volum care bucură.
Sunteţi invitaţi să citiţi primul lui volum, „Din cioburi”, şi să-i fiţi alături la lansarea acestuia luni, 24 martie 2008, ora 11:30, la Biblioteca „V.A. Urechia” din Galaţi. Cei care doresc să participe la eveniment sunt rugaţi să ia legătura cu Elena Toma, până pe 21 martie cel târziu, la numărul de telefon 0744.434209 sau prin e-mail la adresa cristalcub@yahoo.com
joi 17 iulie 2008,la cercul militar constanta va avea loc lansarea celui de al doilea volum de versuri al lui VALERIU BARBU, care va evada pentru cateva ore.
In cateva zile va apare de sub tipar cel de al treilea volum de versuri al poetului Valeriu Barbu intitulat la editura .Lansarea va avea loc la sfarsitul lunii octombrie 2008 la Muzeul Literaturii Romane.Data va fi anuntata in presa centrala. Asa cum s-a obisnuit editura va face demersuri ca autorul sa fie prezent la lansarea volumului
miercuri 25 martie 2009,ora 12.00 ,de Bunavestire, la Constanta in cadrul muzeului de istorie si arheologie va avea loc lansarea celui de al patrulea volum de poezie la potetului Valeriu DG Barbu, in prezenta autorului si al conducerii penitenciarului Galati, unde poetul este detinut pentru o perioada scurta.