Din cioburi
Netocmite, netrecute din vreme, ca şi cum ar şti că un om, un altul şi un altul în alt colţ de lume se grăbesc să ajungă la întâlnirea cu oamenii, gândurile, sufletele şi imaginaţia creează cuvinte… Le spun să meargă… Valeriu Barbu, poet al imaginilor şi imaginarului, ne bucură în fiecare săptămână cu versuri de o notă aparte prin intermediul scrisorilor trimise din temniţa în care viaţa l-a împins. Din locul înconjurat uneori de privirea haină a deznădejdii, alteori, de lumina din ochii uriaşului blând, speranţa care priveşte printre gratii lăcrimând, văzând cât de singur e, cât sunt de singuri oamenii, uneori, în spaţiul lor strâmtat de dimensiuni, sufletul îşi întinde rădăcinile şi aripile spre adâncul şi înaltul Universului, ne transmite bucuria, tristeţea, speranţele, fricile şi, mai ales, dragostea de natură, de libertate, de oameni în general şi de Maria.
Continuare »
fără voturi
Încarc...