13 august 2008

„Pentru comedia cea de obşte” de Mihai Eminescu

Mihai EminescuUn manuscript din 1790, cuprinzând gândirile lui Oxenstierna, arată cam în ce chip aveau obiceiul de a privi strămoşii noştri lumea aceasta. Iată ce zice un pasagiu din acea carte:

Lumea este privelişte, oamenii sunt comedinanţii, norocul împărţeşte jocurile şi întâmplările le alcătuiesc. Teologii ocârmuiesc machinurile şi filozofii sunt privitorii. Bogaţii prind locurile, cei puternici apucă locul cel mai înalt, şi la pământ sunt săracii. Muierile aduc răcoreală şi cei necăjiţi de noroc iau mucul lumânărilor. Nebuniile alcătuiesc întocmirea cântecelor şi vremea trage perdeua… Lumea vrea să se înşele — înşele-se dar. Deschiderea comediei începe din lacrămi şi din suspinuri. În lucrarea cea dentâi se arată pricinele cele nebuneşti a oamenilor. Cei făr-de simţire bat în palme ca să arate a lor bucurie, cei înţelepţi fluieră jocurile. Cel ce intră plăteşte la uşă un ban ce se numeşte osteneală şi ia în locul lui un petec pecetluit ce însemnează neodihna cât îşi va ţinea locul. Schimbarea pricinilor îi zăboveşte puţin pe privitori. Împletiturile cele bune sau rău împletite fac să râdă filozofii. Acolo se văd urieşi care deodată se fac logoşi şi logoşi, cari făr-de veste se fac mari şi vin la o înălţime făr-de măsură. Acolo se arată oameni cari se par că au toate măsurile şi paza ce s-ar putea socoti ca să nu lese drumul cel adevărat care duce la sfârşitul ce-şi pun înainte; în vreme când despre altă parte cei nebuni şi făr-de grijă apipăie uşa nenorocirilor lumeşti. În scurt: acest fel este comedia lumei aceştia, şi cela ce vrea să aibă zăbavă cu linişte să se puie într-un unghi mic de unde să poată cu odihnă ca să fie privitoriu şi unde să nu fie nicidecum cunoscut, ca să poată fără de grijă a o batjocori după cum i se cade.

Nu mai puţin interesante sunt proverbele româneşti asupra comediei cei de obşte. Iată câteva:

Lumea-i ca o oglindă în care se găteşte omul ca să arăte precum nu este, ea-i ca o comedie în care fiecare joacă rola sa şi unde cel mai de râs prinde locul cel mai bun. Ea e ca un liman unde unul soseşte şi altul purcede; unul se bucură de cel ce vine ş-altul se întristează de cel ce purcede. Ea i ca un spital plin de orice patimi. Ea i ca un birt cu două porţi deschise, pe una intră, pe alta iesă; beau, mănâncă şi se duc; unul pe altul nu se cunoaşte cine intră şi cine iese. Lumea-i ca un bâlci unde unii cântă, alţii joacă, unii vând, alţii cumpără, unii beau şi chiuiesc, iar alţii numai privesc. Toate-n ea ca ziua vin şi se duc. Precum în fundul mării stă mărgăritariul şi mărgeanul şi în fundul pământului pietrele cele mai scumpe, iar pe faţa mării toate mortăciunile, aşa şi în lume: cei vrednici şi cinstiţi — ascunşi şi nevăzuţi, iar cei nerozi în cinste mare. Lume fără nebuni, ca pădure fără uscături — nu se găseşte.

Mihai Eminescu, 13 iunie 1876

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook