16 iunie 2008
Fragmente din lucrarea „Istoria literaturii italiene” de Francesco de Sanctis, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965:
„Dacă deschizi acum Decameronul şi citeşti doar prima nuvelă, ai impresia că ai căzut din nori şi te întrebi împreună cu Petrarca: ‚Cum am venit eu oare aici, sau când?’ Nu este o evoluţie, ci o catastrofă sau o revoluţie care, de la o zi la alta, îţi înfăţişează lumea schimbată. Aici, Evul Mediu nu este numai negat, dar luat în râs.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
10 iunie 2008
Împletitură de fir, viaţa este… aţă colorată. O bucată verde, o bucată roşie, o bucată albastră, alta albă şi alte culori ce se încolăcesc separat în noduri multicolore. Atâta ocupaţie avea ea, copila, să primească sentimente-culori, după cum aţa vieţii se deşira pe ghemul trăirii.
Păcat că atunci când a bătut la poarta lumii nu o aştepta decât un ghem. Atât! Fiinţele de pe calea sa erau prea ocupate cu sentimente de plastic, imitator de viaţă autentică, să mai primească aşa cum se cuvine pe mogâldeaţa ca azurul cerului. Timpul trece, firul de la început, albastru de senin, începu să capete culori tot mai conturate, odată cu înaintarea în viaţă, cu trecerea prin ţinutul naiv al copilăriei şi apoi al idealismului adolescentin.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
5 iunie 2008
Primul volum de proză al lui Dan Lungu, „Proză cu amănuntul„, a fost recent reeditat la Polirom, într-o ediţie revăzută. Este o carte foarte bine receptată la apariţie şi considerată de unii critici printre cele mai bune de proză scurtă apărute după 1990.
Prima povestire din volum, „Cheta la flegmă”, a stârnit discuţii aprinse atât în presa culturală, cât şi printre cititori, atât din pricina titlului, cât şi a conţinutului. Aşa cum mărturisea autorul într-un interviu „în aceste pagini se găsesc rădăcinile tuturor cărţilor pe care le-am scris după aceea”.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
4 iunie 2008
Problema dacă distincţia dintre a povesti (echivalent cu o manifestare directă a autorului sau a unui purtător de cuvânt validat cu încrederea acestuia) şi a prezenta (aşa-zisa «scriitură impersonală») reliefată cândva de Wayne C. Booth1 este cu adevărat operaţională rămâne încă actuală. Este deci gradaţia între povestire şi prezentare necesară? În temenii lui Booth, «Chiar şi cei mai mari maeştri ai romanului creează adesea scene care în urma analizei par inutile, cu excepţia faptului că îl ajută pe cititor»2. Cum Booth se referă în cartea sa la retorica romanului, scenele respective ies din sfera argumentaţiei şi a adeziunii pentru a rămâne într-un spaţiu oarecum indeterminat, cu valoare auxiliară.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Răzvan Ventura in Articole
13 mai 2008
A fost odată un împărat, şi-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea şi dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela.
Era, se vede, pe acolo, prin înălţimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ţinea doar să afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, şi a dat de ştire în toată împărăţia lui că aceluia care se va fi urcat în pomul acela şi va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuşi şi-o va alege.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Poveşti
2 mai 2008
Fragmente din capitolul „Eminescu şi Novalis” al volumului scris de criticul Zoe Dumitrescu-Buşulenga despre „Eminescu şi romantismul german”, apărut la Editura Eminescu, Bucureşti, 1986:
„Cel mai proeminent poet al romantismului german, Friedrich von Hardenberg (Novalis), care a dat Şcolii de la Jena cea mai mare strălucire, a rămas după incredibil de scurta sa existenţă (între 1772-1801) încă o ciudată prezenţă pe cerul gândirii şi creativităţii europene. Aristocraticul saxon face încă o stranie apariţie chiar pe lângă Heinrich von Kleist ori E.T.A. Hoffmann, cei mai ‘pitoreşti în sensul neconformismului maxim şi al cultivării ciudăţeniei, visului, vedeniei. El nu-şi cultivă, ca aceia, stările ieşite de sub stăpânirea raţiunii, nu exaltă ca ei, deliberat, tot ce scapă imperiului luminos al conştiinţei. Dar el trăieşte şi arde într-o lume mai vastă decât aceea îngrădită de categoriile sensibilităţii, de normele raţiunii. Un apetit de fond, irezistibil, al absolutului i-a călăuzit scurta viaţă purtându-l spre demolarea blândă, profetică, a barierelor fiinţei.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
61 voturi