5 iunie 2008

Proză cu amănuntul

Proză cu amănuntulPrimul volum de proză al lui Dan Lungu, „Proză cu amănuntul„, a fost recent reeditat la Polirom, într-o ediţie revăzută. Este o carte foarte bine receptată la apariţie şi considerată de unii critici printre cele mai bune de proză scurtă apărute după 1990.

Prima povestire din volum, „Cheta la flegmă”, a stârnit discuţii aprinse atât în presa culturală, cât şi printre cititori, atât din pricina titlului, cât şi a conţinutului. Aşa cum mărturisea autorul într-un interviu „în aceste pagini se găsesc rădăcinile tuturor cărţilor pe care le-am scris după aceea”.

Alex. Stefanescu a spus despre carte: „Cine o citeşte are senzaţia că priveşte un foc de artificii. Inteligenţa sclipitoare, sagacitatea şi uneori maliţia dovedite în inţelegerea sufletului omenesc, ca şi lirismul sobru, viril, sunt cuceritoare”.

Cristian Teodorescu apreciază că este „una dintre cele mai provocatoare şi, artistic, mai bine realizate cărţi de proză scurtă apărute la noi după 1990”.

Paul Cernat a scris: „Autorul simte cehovian şi vede gogolian, atmosfera prozelor sale e însă kafkiana; microrealismul alcătuit din prefabricate postmoderne ascunde drame abisale. Dan Lungu excelează în surprinderea penibilului micilor acte ratate, sunt proze ale intimităţii ratate. Antieroii săi evadează sporadic în reverii, fabulos oniric, nostalgii, problematizări, taclale, dar sfârşesc prin a recădea în plasa de siguranţă a banalului”.

Radu G. Teposu spune despre creaţia lui Dan Lungu că este „o proză splendidă despre frisoanele oculte ale vieţii cotidiene, scrisă admirabil, jumătate pe ton de poem ironic, jumătate pe ton de epopee joyceană”.

Daniel Cristea-Enache a spus: „Ca prozator, Dan Lungu este foarte convingător. „Dur” şi matur, cu ştiinţa şi putinţa construcţiei unui personaj, cu o viziune sumbră asupra lumii, pe care o exprimă fără prea multe menajamente pentru sensibilităţile cititorului”.

Dan Lungu este, de asemenea, autorul romanului „Raiul găinilor” (ales în 2007 cartea lunii decembrie în Germania), al bestseller-ului „Sunt o babă comunistă!„, în curs de ecranizare, şi al volumului de proză scurtă „Băieţi de gaşcă„.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

One thought on "Proză cu amănuntul"

  1. COSTEL ZĂGAN spune:

    Este binevenită iniţiativa Editurii Polirom de a republica primul volum de proză a talentatului scriitor contemporan postmodernist, Dan LUNGU.
    „Proză cu amănuntul”: o carte ce nu te lasă să dormi, nonconformistă şi cu mult acid
    stilistic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook