24 iunie 2010
N-am multe amintiri din copilărie, n-aş putea să relatez o întâmplare întreagă din acele vremuri. Doar străfulgerări de memorie: o rochiţă albă cu un fluture roşu brodat pe piept, primele patine cu rotile portocalii, gustul unor piersici mari, un dop de sticlă albastră la care cântam ca într-un microfon, papucii din plastic cu tocuri din cârlige de lemn, „sari-urile” confecţionate din cearceafuri imprimate, un zarzăr înflorit, între crengile căruia îmi făcusem cuib, linia de cale ferată, goana după şopârle, centrala termică, pe care o transformasem într-o corabie prinsă de furtună în largul mării, abundenţa de banane şi portocale pe care mama ni le aducea la spital, mie şi fratelui meu mai mare, serile în care stăteam cu nasul lipit de geam, privind trenurile şi luminile din gară, o minge de volei, capul spart, căciuliţa roşie cu canafi, pe care am purtat-o toată vara peste bandaje, întrebarea mea adresată de după gratiile de la geam lucrătorilor de la telefoane: „N-o vedeţi pe mama mea venind de la serviciu?”, întrebarea lor: „Cum arată mama ta?” şi singurul meu răspuns, indiferent de anotimp: „Este îmbrăcată într-un pardesiu negru şi are o băscuţă albă pe cap.”…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
28 aprilie 2010
În 2003, când s-ar fi spus deja că poveştile piratereşti nu mai încântă pe nimeni, Disney lansa „Pirații din Caraibe” – o aventură ce avea să seducă o lume întreagă. Costumele spectaculoase, efectele de Oscar, distribuţia impresionantă şi succesul uriaş de box office au consacrat seria în topul celor mai populare filme din toate timpurile şi şi-a făcut eroii cei mai celebri piraţi din istorie. Sub „Blestemul Perlei Negre” au străbătut mari şi ţări până la „Cufărul omului mort” şi chiar „La capătul lumii” şi se lansează acum la apă, în premieră, şi pe Blu-ray.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cinema, Ştiri
18 martie 2010
M-ai înşelat cu încă o iarnă, dar te iert. Şuvoiul veţii, sângele îmi înfierbântă. Simbolurile zeiţei mă răscolesc prin timpuri. Spuma mării ei râde către ţărmul din mine. Mărul de aur, păcatul primit drept premiu, îl ţin în inima mea de păcătos. Scoicile mărilor se deschid acum şi le aud glasul. Dorinţa răbufneşte şi fiorii mă cuprind. Imnul Homeric se aude dispre zările primăverii, păşind pe câmpii de flori. Muşchii, fibre de oţel în coamele cailor, mătură vântul iernii rămas printre ultimile câmpii ale iernii, cabrându-se. Zeiţa vieţii se întoarce. Pleoapele mi se apleacă în jos, tremurânde de prea lumină. Albul zăpezii rămase aruncă sclipiri în dugi de raze de soare. Umbra aleargă fără oboseală ascunsă, păstrând încă umezeala pământului ce negru absoarbe lumina. Creionul cerului cu mâini uriaşe scrie pe pământ zile cu parfum de soare şi nopţi răcoroase. În aşteptare totul stă ascuns. Cerul, pământul şi subpământul, ca un arc uriaş îndoit, aşteaptă să trimită viaţa o nouă primăvară.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Eseuri
5 februarie 2010
Textele mai jos prezentate ne dau o imagine a scriitorimii contemporane lui Cincinat Pavelescu, cu aspectele pozitive şi cele dimpotrivă ale activităţii lor.
Putem aprecia că, de fapt, Cincinat a făcut adesea – scriind numai câteva rânduri – o critică severă operelor colegilor săi de breaslă. Vom reda, în cele ce urmează, câteva epigrame prin care Cincinat lua atitudine critică faţă de creaţia literară a vremii sale.
Suntem datori a învedera că Cincinat a scris numeroase alte texte cere stau dovadă a faptului că a fost un însemnat critic literar al epocii sale, ceea ce ne pare întru totul firesc atâta vreme cât a fost un veritabil umorist – epigramist, poet şi totodată a fost ales ca prim preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Critică literară, Epigrame, Umor
30 noiembrie 2009
Am socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.
Anii au trecut, Mircea a crescut şi, precum cei doi unchi ai săi, a devenit poet scriind – după cum arăta G. Călinescu – «o poezie fantezistă firească şi graţioasă (Pasărea Paradisului), adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ştrengărească melancolie».
Ca şi cei doi unchi ai săi, Mircea se apropie de epigramă şi e de presupus că îşi încearcă pana şi talentul în catrene adresate cel puţin unuia dintre dânşii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă faţă singur săgeţilor trase de cei doi versaţi şi deosebit de talentaţi înaintaşi ai săi.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
6 mai 2008
Învârt cu privirea globul pământesc stăpânit de ape. Stiloul odihneşte mohorȃt lȃngă ultima filă scrisă din jurnalul celor douăsprezece capitole ale zilei trecute. Nu aş şti că alte douăsprezece ore au mai trecut dacă ticăitul ceasului de perete nu ar trage scripetele timpului ca să ducă secundele către nefiinţă.
Un trandafir uscat a adormit în parfumul sângeriu încă emanat dureros şi în moarte de petale roşii şi uscate, amintiri neputicioase, semne ale secundelor plecate. Câteva scoici, rătăcite printre ghemotoace albe de hârtie, îşi amintesc de casa mării lor, urechea reda tainic zgomotele de pe creasta unui val de undeva de departe.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
11 voturi