27 aprilie 2009
Am făcut un pas înspre viaţă. Înca un pas… timid, privind curioasă spre ziua de mâine. Am zărit o rază de soare care încerca să-mi lumineze calea şi am zâmbit. Părea mai precaută decât mine pentru că ştia că, de dincolo de nori, lumea se vede cu totul altfel. M-am gândit atunci să o încurajez şi am dat deoparte tristeţea zilei de azi. Doar pentru un singur pas înspre mâine. Am surâs şi eu, şi raza de soare. Pentru o clipă, lumea mi-a apărut învăluită în iubire.
De fiecare dată când doresc să schimb lucrurile rele în lucruri bune, cea mai bună alegere este cea din mine însămi. De fiecare dată când mă simt pierdută, mă gândesc la copaci, la felul lor de a creşte. Trebuie să fii în lucruri şi deasupra lor, numai aşa vei putea să oferi umbră şi adăpost, numai aşa, în anotimpul potrivit, vei putea să te acoperi de flori şi iubire.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mihaela Gheorghe in Eseuri
20 ianuarie 2009
Am dospit din palme o speranță, albă ca un fulg de nea, ultimul căzut din mantie de ninsoare pe cerul meu unde se mai odihnește doar o stea. Am rupt cerul în bucăți și am bandajat, albastru visele pentru că le-au ros nesomnul haina albastră a firii. Când pantoful Cenușăresei se va fi spart atunci e semn că povestea s-a scurs dincolo de punctul unde arde orizontul.
Odată, o vecină măcina la moara gândurilor galbene corole de floare de soare, doar-doar s-o gândi răsăritul să aducă-n dar, mai devreme c-o dimineață, versurile țesute-n bob de rouă pe buza petalei de flori albastre de nu-mă-uita pentru că, spunea tot ea, vecina, rănile cerului prin care curge asfințitul nu se cos decât cu firul de ață al zorilor descurcat din părul alb al norilor.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
16 decembrie 2008
Fragmente din „Odiseea spaţială 2001”:
Seceta
Seceta dura de zece milioane de ani, iar epoca şopârlelor gigantice se sfârşise de mult timp. Aici la Ecuator, pe continentul care într-o bună zi avea să fie cunoscut sub numele de Africa, lupta pentru existenţă atinsese o nouă culme a ferocităţii, fără ca învingătorii să se profileze cumva la orizont. În această lume stearpă şi uscată numai cei mici, sau iuţi, sau puternici puteau prolifera, ori măcar spera să supravieţuiască.
Oamenii-maimuţă ai savanei nu posedau niciuna din aceste calităţi, şi nu proliferau. De fapt, străbătuseră chiar o mare parte din calea ducând către extincţie. Vreo cincizeci dintre ei ocupau un grup de peşteri deschise deasupra unei văi arse de soare, înjumătăţită de un fir leneş de apă, alimentat de zăpezile munţilor aflaţi la trei sute de kilometri spre nord. În vremurile aspre curentul seca, iar tribul trăia cu spectrul setei.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare, Science fiction
15 iulie 2008
Timp… arc de timp pansat privirii mea cu munţi de sare întrezăriţi printre gene din care picură cu precizia ceasornicului lacrimi cu gust amar de uitare. Privesc în sus: din curbura frunzei verzi, una aleasă de ochii mei, anonimă, a rămas doar o părere de linie între cer şi pământ. Chipuri se zăresc, vag, din gânduri galbene de amintire, nuanţă de ceară uitată în scorbura copacului vieţii cu goale ramuri în toamna fiinţei, cu uscate cireşe şi struguri dulci din via de acasă.
Cuvintele par să nu spună nimic, deşi vor să spună totul, la fel cum zbaterile aripilor rostesc zadarnic rugăciune zborului în captivitatea statică a coliviei.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
24 aprilie 2008
Anul 2007 a marcat semicentenarul comemorării lui Constantin Brâncuşi. Printre manifestările care au omagiat memoria genialului sculptor, a fost şi premiera piesei „Infinitul Brâncuşi” de Valeriu Butulescu, la Teatrul Naţional Radiofonic. Ulterior, piesa a trezit interes şi peste hotare, fiind deja tradusă în portugheză, engleză şi franceză.
Recent, Valeriu Butulescu i-a acordat un amplu interviu despre piesă şi despre Constantin Brâncuşi poetului şi eseistului Vasile Ponea, redactorul şef al revistei gorjene de cultură „Caietele Columna”. Avem plăcerea să prezentăm integral acest interviu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Interviuri, Teatru
15 ianuarie 2008
Acum câţiva ani, în timpul unor cursuri universitare pe care le urmam, s-a desfăşurat, pe parcursul câtorva seminarii, o foarte interesantă discuţie despre ceea ce s-a numit „Cazul Eminescu”. Era vorba despre numărul 265 al revistei „Dilema” (27 februarie – 5 martie 1998), în care se publicaseră câteva articole despre marele scriitor, ce stârniseră o teribilă agitaţie în lumea literară românească. Ideile pe care le susţineau autorii articolelor erau într-o extremă neconcordanţă cu ceea ce învăţasem „la şcoală” despre poetul-nepereche şi trebuie să recunosc faptul că am reacţionat, la o primă lectură, destul de rezervat. Ulterior, recitind şi discutând atent argumentele, am reusit să înţeleg motivele pentru care, oameni de litere mai mult sau mai puţin cunoscuţi au ales să-şi lege numele de un astfel de act „defăimător”. O să încep prin a prezenta câteva concluzii (paradoxal aşezate la început, dar îmi par necesare), cel puţin aşa cum am reuşit eu să mi le lămuresc atunci; urmează apoi pasaje din „infamul docoment”, pe care le-am găsit grăitoare pentru subiectul în cauză.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
5 voturi