8 aprilie 2008

Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi)

A treia piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi)”, o dramă într-un act.

După cum sugerează chiar titlul, scenariul gravitează în juriul genialului artist Constantin Brâncuşi. Mai precis, este vorba despre ultimele zile din viaţa acestuia şi trecerea în eternitate. Desigur, piesa este o ficţiune, însă inspirată din realitate, autorul documentându-se atent şi încercând să surprindă cât mai bine spiritul momentului. Valeriu Butulescu a pus mult suflet în conceperea acestei expuneri dramatice, mânat de imensa admiraţie pentru Constantin Brâncuşi şi de afinităţile geografice, ambii fiind originari din Gorj.

Piesa a fost publicată pentru prima dată în 2005, în volumul „Pasărea de aur”, la Editura Sitech din Craiova.

În prefaţa volumului tipărit, intitulată „Întru gloria lui Brâncuşi”, Adrian Ţion spune despre piesă:

Pasărea de aur, mica piesă despre Brâncuşi a lui Valeriu Butulescu, beneficiază de un discurs linear, frumos meşteşugit din punct de vedere stilistic, dar fără acumulări tensionale specifice elaborărilor de tip dramaturgic. De altfel, subiectul ales nici nu permitea altceva decât o ilustrare eminamente empatică, opţiune asumată cu responsabilitate şi bun simţ de către autor. Substanţa acestui discurs însă se întemeiază pe un evantai atât de bogat în unduiri metaforice încât profilul replicilor primeşte automat statut gnomic de strictă filiaţie brâncuşiană. Personajul astfel portretizat se desprinde firesc din învelişul falnic şi misterios al propriului mit pentru a primi iluminarea prin logos. Translaţia nu trădează câtuşi de puţin modelul real. Dimpotrivă, textul se dezvoltă în armonioasă complementaritate cu ceea ce cunoaştem îndeobşte din biografia marelui sculptor născut la Hobiţa. Este aici o formă de reiterare şi de elogiere, în regim beletristic, a sfântului miracol brâncuşian.
Întâlnirea lui Valeriu Butulescu, autor dramatic stimabil în continuă ascensiune, cu Brâncuşi – omul şi artistul – nu este câtuşi de puţin întâmplătoare. Dacă scriitorul Constantin Zărnescu, prin publicarea Aforismelor şi textelor lui Brâncuşi, a pus în valoare ca nimeni altul dimensiunea de subtil gânditor a sculptorului, lui Valeriu Butulescu îi revine sarcina, în acest fin adagiu despre creaţie şi menirea artistului, să gloseze convingător în prelungirea acestor aforisme. Foarte multe din cuvintele puse în gura lui Brâncuşi, numit de celelalte personaje ale piesei Maestrul, pot sta alături de cugetările adunate de brâncuşologul Zărnescu în cartea amintită, în felul în care Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare datorate lui Voiculescu pot sta alături de originalele shakespeariene. Experimentatul şi apreciatul autor de aforisme Valeriu Butulescu devine în Pasărea de aur un ingenios autor de replici aforistice continuate în direcţia enunţată.

Dialogurile cu Alex şi Natalia, cu John, americanul de origine română, sau cu reporterul Robert pun în lumină concepţiile lui Brâncuşi ajuns la capătul unei strălucite cariere artistice, nonconformismul său structural şi ataşamentul pentru un mod particular de a trata şi de a se raporta la tradiţie.
Simbolul păsării este subtil susţinut prin împletirea unor replici preponderent aforistice. Pasărea eliberată de pământ va fi captiva cerului. Preocuparea sculptorului pentru temă evoluează de la materialitate spre zbor. Când se face referire la fragilitatea corpului celui considerat un titan al artei moderne, se ajunge, inevitabil, la limitele existenţei umane a artistului. Mergând pe linia metaforei, „pasărea îşi simte marginile”. Zborul devine o eliberare dintr-o lume prea strâmtă.

Concepţia despre rolul sintetizator al artei în genere transpare în mai multe locuri, de fiecare dată ca mărturie a unei viziuni de mare forţă, întâlnită la majoritatea creatorilor care au revoluţionat arta ultimelor două secole ale mileniului trecut. De pildă, afirmaţia „Să contopeşti într-un bloc de marmură două fiinţe răvăşite de dragoste…” pare desprinsă din scrisorile lui Van Gogh către Theo în care doar blocul de marmură este înlocuit cu două culori complementare. Documentarea propriu-zisă, dar mai ales felul în care scriitorul îmbracă ideea descoperită prin documentare dă sens trimiterilor spre salba de conotaţii viabile, complinite la nivelul conexiunilor estetice prin ţinuta discursului.
Evocarea lui Brâncuşi ajuns la capătul unei vieţi de umil slujitor al harului său genial, prilejul de a se reîntâlni cu universul său fascinant şi prin mijlocirea textului dramatic de data aceasta, este un act de temeritate artistică nu tocmai la îndemâna oricui. Felul în care Valeriu Butulescu reuşeşte să cuprindă în puţine pagini un crâmpei reprezentativ din acest vast teritoriu al devenirilor întru creaţie marchează, fără îndoială, o etapă nu neapărat importantă, cât necesară, din procesul de glorificare a marelui, inegalabilului Brâncuşi.

Pe 15 martie 2007, cu ocazia comemorării semicentenarului morţii lui Constantin Brâncuşi, piesa a avut premiera la Teatrul Naţional Radiofonic, pe canalul Radio România Cultural, sub titlul „Infinitul Brâncuşi”. Spectacolul radiofonic, o producţie de Magda Duţu, în regia artistică a lui Mihai Lungeanu, a beneficiat de o distribuţie de excepţie, cu Ştefan Iordache, Constantin Codrescu şi Maria Buză.

Acest spectacol a fost singurul din România selectat de Institutul „Goethe” din Lisabona pentru Festivalul European de Artă Radiofonică on-line, acţiune culturală importantă a Uniunii Europene, realizată de Radioteleviziunea Portugheză RTP. Prin implicarea Institutului Cultural Român, piesa a fost tradusă în limba portugheză. Ulterior, RTP a asigurat traducerea în engleză. Piesa a fost tradusă şi în limba franceză, un pas firesc dacă ţinem cont de anii trăiţi de Constantin Brâncuşi în Franţa.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...

4 thoughts on "Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi)"

  1. ioanlila.over-blog.com spune:

    Am fost la Tirgu-Jiu si i-am vazut pe oamenii zilei mincind pe masa lui Brancusi… dar autoritatile au inconjurat-o cu lanturi… Bracusi n-ar fi vrut sa fie inlantuita misa solemnis! Pentru a fi egali in fata mortii, masa nu are colturi… In fata vietuii nu sintem egali! Ne musca de suflet fiara numita ORGOLIU! Cel mai firesc act sexual se numeste Pornografie! Stauile grecesti nu au o frunza pe sex, ca la romani! Iar biserica a pus bomboana pe coliva: sexul era, pina de curind, pornografie, blasfemie, rusinos… Apropos de Boccacio…!!!

  2. Simona Enache spune:

    Acestă piesă de teatru este exceptională!
    Nu am decât cuvinte de laudă la adresa autorului,
    scrierile Domniei sale sunt extraordinar de captivante,
    mă uimeşte cultura vastă a autorului..
    Din tot ce am citit până acum, cu toate că imi este foarte greu să mă decid,
    piesa „Pasărea de aur” m-a emotionat profund, mi-a atins sufletul cum nu aş fi crezut,
    intotdeauna am preferat dramele, şi nu comediile..
    De astfel, „Iarnă in Rai” şi „Don Siempre”
    sunt piese de calitate, interesante si atractive.
    Am realizat că autorul scrie mai bine drame decât comedii,
    transmite emotiile evenimentelor intr-o manieră exceptională.
    Felicitari! şi succes in continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook